Viața mea printre cărți (XII)

miercuri, 5 octombrie 2016



Ce-am făcut eu în septembrie de n-am mai publicat niciun articol pe blog? Eu, care mă lăudam că nu mă omor cu treburile casnice, am muncit pe brânci - asta am făcut. Muncă de-aia fizică, de muncitor necalificat, care nici măcar nu e plătit la finalul zilei. În schimb, am învățat lucruri noi: de exemplu, ce-i aia amorsă și care-i diferența dintre vopseaua pe bază de apă și cea pe bază de ulei. Am învățat să folosesc trafaletul, pensula și - pam-pam! - pistolul de vopsit (până m-am prins eu care-i treaba, m-am împușcat singură cu lavabilă direct în față, dar asta era inevitabil). Am pus mâna pentru prima oară pe o bormașină, deocamdată doar pentru a face găuri în lemn (o să învăț și cum se găuresc pereții, pentru că am o mare poftă de așa ceva). Pe scurt, am renovat prin casă, activitate care credeam că va dura maxim o săptămână, dar care mi-a luat o lună. 

Aproape totul este vechi în casa unde ne-am mutat, dar nu mă plâng, pentru că îmi plac lucrurile și casele vechi. În camera de la stradă, pe care am zugrăvit-o în septembrie, am mătrășit un pat și un dulap înnegrite și mirositoare (desigur, după ce ne-am asigurat că nu sunt niscaiva mobile valoroase). Patul avea o saltea din paie, vă puteți închipui așa ceva în secolul nostru? Camera nu mai fusese zugrăvită de cincizeci de ani (cel puțin așa ne-a spus proprietara), iar pereții erau acoperiți cu un strat generos de calciu, la mare modă prin anii 1960. Doar că aici calciul era colorat în roz, cu vârfulețe argintii - o minunăție, nu alta! N-am dat calciul jos, pentru că ar fi fost o muncă titanică, dar am acoperit rozul cu lavabilă albă, iar atmosfera s-a schimbat ca prin farmec. 

Pe lângă camera de la stradă, am îmbunătățit considerabil și toaleta, care înainte nu-mi inspira prea mare încredere (era vopsită într-un maroniu dubios, câh). Acum are pereții portocalii și un covor albastru de cauciuc - arată mult mai vesel, trebuie să mă credeți pe cuvânt. Am sortat lucruri, am făcut curățenie de mi-a ieșit pe nas, dar munca nu dădea semne că se termină. Chiar mă săturasem spre finalul lunii, deși, cu ocazia asta, mi-am dat seama că e mult mai simplu să prestezi o muncă fizică decât să-ți folosești creierul (pentru scris, gândit etc.). Păi la finalul zilei ai ceva palpabil de arătat - iată, am terminat de vopsit, am aruncat obiectele în plus -, pe când, dacă încerci să scrii ceva, s-ar putea să nu te alegi cu mare lucru, pentru că orele au trecut și inspirația n-a venit. 

Deh, de gândit tot m-am gândit eu la ceva, totuși. Mi-a revenit pofta de meșterit și de confecționat obiecte decorative, activitate pe care o lăsasem baltă la un moment dat. (Ca să vă convingeți de talentele mele, supun atenției dumneavoastră o poză din adolescență, unde apar îmbrăcată într-o fustă confecționată din ambalaje de dulciuri, purtând pe cap o pălărie decorată cu cutii de suc. Am purtat ansamblul ăsta avangardist la balul de la finalul liceului, mda.)

Așadar, m-am apucat să „construiesc” o măsuță din cărți, la care am folosit, pe post de picioare, toate volumele vechi găsite prin casă, pe care nu mă înduram să le arunc. Pe post de blat, am așezat o ramă de geam găsită pe la vecini. Ar mai fi de lucru la măsuță, pentru că nu este prea stabilă, dar îmi place cum a ieșit. Până una-alta, o folosesc doar ca suport pentru ghivecele de flori (ghivece care sunt, de fapt, două foste abajururi de lustră, care amenințau să ne cadă în cap în orice clipă, așa că le-am dat jos). Aproape toate obiectele și-au pierdut destinația inițială și au căpătat una nouă, iar asta mă entuziasmează cel mai tare. 

Nu e nevoie de instrucțiuni pentru măsuța asta, iar improvizațiile sunt chiar binevenite. :)

Dacă tot am făcut primii pași în mânuirea bormașinii, mi-am propus să meșteresc și niște rafturi pe care să așez o parte din cărți. Am găsit câteva idei interesante aici, aici și aici, deși nu exclud nici rafturile clasice. Cărțile astea sunt mai rele decât buruienile, nu mai au loc în bibliotecă și au invadat toată casa, dar pe jos evit să le pun, pentru că vor fi o țintă sigură pentru Bruno, în caz că ajung târziu acasă și vrea să se răzbune. Din fericire, m-am oprit din cumpărat cărți (cel puțin o perioadă), pentru că...

...am făcut o pasiune subită pentru plante (nu neapărat cu flori, ci mai degrabă cu frunze ornamentale). Totul a pornit de la o Soleirolia (Baby's tears) pe care am luat-o de la florărie fără să presimt ce va urma, adică o dorință intensă de a deține și mai multe plante. Este tare ciudat, având în vedere că, până acum, am neglijat cam toate plantele pe care le-am avut și majoritatea au decedat (singura supraviețuitoare este o varietate de Croton, care, sincer, habar n-aveam cum se numește până mai ieri). După o îndelungată indiferență, acum parcă am luat-o razna: citesc, mă documentez, învăț speciile de plante și modul lor de îngrijire. 

Soleirolia (centru), vinovată de pasiunea mea subită pentru plante.
Am plantat-o într-un bol de plastic pe care l-am găurit cu șurubelnița încălzită la aragaz. :)
Alături, planta Nertera, pentru cine se întreabă ce specie este. 

Am păstrat totuși o fărâmă de rațiune, în sensul că mă limitez la a cumpăra doar plante de interior (ca să înțelegeți: eu vreau o grădină în casă, nu afară, ignorând faptul că nu există lumină suficientă). Am ajuns la concluzia asta după ce m-am ales cu o colecție mărișoară de Sedum (eu am crezut că sunt suculente, dar m-am înșelat), pe care am plantat-o într-un sertar vechi, de la dulapul măcelărit. Rămâne de văzut dacă am green thumb, cum zic americanii, căci, în ciuda plăcerii cu care mă uit la mica mea grădină, s-ar putea să fiu complet nepricepută și ar fi mai înțelept să mă las de grădinărit. Dacă aveți nevoie de consiliere în privința plantelor de apartament, vă rog nu ezitați să mă întrebați. :)

Sertarul cu Sedum și o singură suculentă rătăcită pe acolo. Să vedem ce se alege de ele
până la primăvară, pentru că plantele astea iubesc soarele. Bummer...

Ce voiam de fapt să spun: eu am încercat să scriu ceva printre picături, dar n-am reușit. Cu toată casa întoarsă pe dos, au dispărut liniștea și inspirația, așa că a trebuit să mă resemnez și să iau o pauză de la blog (din fericire, am reușit să mai citesc din când în când). Plus că nu era productiv: cu cât amânam lucrările, cu atât trăiam mai mult timp în mijlocul unui haos general. Însă detașarea asta n-a fost chiar un lucru rău. Mi s-a făcut dor de scris, ceea ce e bine, pentru că ajunsesem la un fel de saturație, bașca faptul că aveam pretenția să scriu din ce în ce mai bine și eram adeseori nemulțumită de ce-mi ieșea. Între timp am devenit mai relaxată și mi-am propus să nu mă mai stresez dacă n-am timp pentru blog și nici dacă mi se pare mie că n-am scris cea mai grozavă recenzie. 

***

După ce v-am pus la curent cu ce-am făcut eu în septembrie (n-am mai menționat și faptul că m-am apucat de înot :D), să trec la lucruri mai interesante și mai relevante pentru articol (scuzați digresiunile casnice). 

Am avut parte de o surpriză fantastică atunci când Doina Ruști m-a anunțat că îmi va include glosarul în noua ediție a Manuscrisului fanariot, apărută în colecția Top 10+. Încă nu am intrat în posesia volumului, așa că, până una-alta, pun un print screen de pe Facebook. Însă faptul că mi-am văzut numele acolo m-a propulsat în al nouălea cer pentru o perioadă.



Din septembrie, s-a materializat un proiect la care chiar visasem în secret: ca într-o bună zi să pot recomanda cărți într-o librărie. Până să iasă în lume, proiectul a avut și alte denumiri, și alte destinații, dar în cele din urmă s-a transformat într-un raft pe nume Bursa cititorilor, unde, împreună cu Eli Bădică, Laura Câlțea și Costi Piștea, recomand cărți românești care merită citite. Raftul poate fi vizitat în Cărturești Verona (prima cameră pe dreapta), dar și virtual, pe blogul Cărturești. Aici găsiți un interviu colectiv în urma căruia, după îndelungi cugetări, m-am decis că l-aș lua cu mine pe o insulă pustie pe İhsan Oktay Anar. :)

Recomandările lunii septembrie


În noiembrie voi face un lucru neobișnuit pentru mine, care îmi dă emoții încă de pe acum: voi participa la moderarea întâlnirii cu scriitorul Bogdan Suceavă, care va avea loc pe 25 noiembrie, la librăria Humanitas Kretzulescu (mai multe informații pe pagina de Facebook). Anca, una dintre organizatoare, m-a luat prin surprindere când m-a invitat să particip la eveniment, care se vrea o întâlnire informală între scriitor și cititorii săi. Deși n-am cine știe ce experiență, m-am gândit bine și am acceptat, că doar e sănătos să înfruntăm lucrurile de care ne este teamă. 



Nu în ultimul rând, o surpriză nemaipomenită de care am avut parte recent: cartea Trilogia gemenilor, pe care am trimis-o prin poștă unei cititoare, s-a întors la mine însoțită de o husă foarte faină, confecționată de Monica (pe care o găsiți la Prin ochi de ac). Culmea, eu chiar îmi doream o astfel de husă pentru cărți, dar nu mi-a venit să cred că am primit-o în dar de la cineva cu care nu mă întâlnisem niciodată! Pentru surpriza asta trebuie să-i mulțumesc Roxanei, care se ocupă de grupul Cafeneaua literară, unde-i contaminează și pe ceilalți cu pasiunea ei pentru lectură (alături de Oana :D). Însă ăsta nu e primul dar care a venit așa, parcă picat din cer. Cora mi-a trimis tocmai din Canada o carte de Agota Kristof, pe care am citit-o de curând. De la Iulia am primit un pachet de cărți, deși eu credeam că-mi trimite doar una. Să mai zică cineva că oamenii faini sunt pe cale de dispariție, sau că cititul te izolează de lume. De când am început să scriu pe blog, m-am lămurit că situația e taman invers. :)





25 de comentarii

  1. Vai, sertarul cu Sedum! Love. (Habar nu aveam cum se numesc, iată ce blog util! :D)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și eu sunt fascinată de sertar, mă uit la plante în fiecare zi și încerc să mă dumiresc dacă au mai crescut măcar un pic. :)) Mai am un sertar identic, dar încă n-am plantat nimic în el.
      Sedum e iarba grasă, pe românește. :) Nici eu nu știam că se numesc așa, știam doar plantele, care cresc în zone stâncoase (oricum, cică sunt câteva sute de varietăți, iar multe dintre ele înfloresc). Mi-am dorit mereu plante de-astea, acum mi-am făcut damblaua, să vedem și cum rezistă peste iarnă. Ca să-mi înțelegi nebunia, când sunt acasă mut sertarul după soare. :))

      Ștergere
  2. Felicitari! Merita efortul, pentru a citi/scrie mult si bine e nevoie de confort si ambianta.

    Si noi suntem in oarece noi aranjamente si improspatare a casei. Mi-ai dat o idee buna cu masa din cartile vechi :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Laura! Da, chiar a meritat efortul, deși tot am impresia că m-am lungit cam mult și nu înțeleg prea bine cum au trecut zilele. Camera de la stradă nu are încălzire (adică are o sobă, dar nu e conectată la gaze și are și niscaiva probleme cu coșul), așa că o mai putem folosi doar până se răcește. Însă la vară am de gând să mut acolo colțul de citit și biroul, ca să nu mă mai înghesui cu toate în dormitor. :))
      Spor la lucrări și, cine știe, poate faci și tu o masă din cărți! Eu folosisem inițial un geam fără ramă pe post de blat, căruia voiam să îi fac o bordură (era inevitabil să nu ne tăiem în el la un moment dat), dar între timp am găsit bucata asta de fereastră, care mi s-a părut mult mai potrivită. :D

      Ștergere
  3. chiar mă întrebam ce-ai mai făcut de când am vorbit ultima oară. și eu am avut ceva reparații de făcut prin casă :)) dacă ajung și la ikea săptămâna asta, mă declar mulțumită :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și eu m-am gândit la tine, mai ales că am și niște poze să-ți trimit. :D Dar luna trecută m-am rupt aproape complet de Fb, blog, email, fapt care m-a făcut să realizez cât timp petrec eu de fapt pe internet. Nu vreau să zic că iau măsuri, pentru că e nevoie și de chestiile astea.
      Ia uite, și tu ai prestat muncă fizică în septembrie. :)) Eu plănuiam să renovez camera încă de la începutul verii, dar n-am găsit niciodată timp, așa că am decis să las totul baltă și să mă ocup de ea. Te aștept în vizită, până nu se face frig de-a binelea. :D
      Hihi, și eu ar trebui să ajung la Ikea pentru o oglindă și un fel de pământ din nucă de cocos, care cică e grozav pentru plante. :))

      Ștergere
    2. da, vreau să vin neapărat!!!
      (reparatiile au fost făcute de instalator, altfel cred că distrugeam casa)
      poze? vreau și poze! :))

      Ștergere
    3. Ok, te aștept. :D
      Ah, păi de ce n-ai zis de la început că munca a făcut-o instalatorul? :))
      Trimit cât de curând pozele. (Inițial am înțeles că te referi la poze cu camera și voiam să zic că am făcut câteva, dar nu arată prea bine, așa că până la urmă n-am mai pus niciuna în articol.)

      Ștergere
  4. Bine ai revenit! Iti urez o toamna livresca frumoasa:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru urări! :) Să aveți parte de lecturi faine și spor la citit!

      Ștergere
  5. Îmi plac plantele, dau viață și veselie oricărei case, iar dacă mai sunt și cărți pe acolo, totul e perfect! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa e. :) Doar că totul stă în ochii celui care privește. Până mai ieri am fost relativ indiferentă față de plante (mai bine zis, față de îngrijirea lor, căci privitul lor îmi făcea plăcere), iar mai demult am avut acces la o bibliotecă faină pe care n-am avut curiozitatea să o iau la puricat (dap, mi-e rușine de ignoranța de care am dat dovadă în acea perioadă a vieții mele, dar mă bucur că am depășit-o). Ceea ce vreau să spun e că trebuie să existe ceva anume care să declanșeze dragostea pentru plante sau pentru cărți, altfel rămân doar niște obiecte de fundal, lipsite de farmec și de potențial, incapabile să ne trezească o emoție sau o expectativă.

      Ștergere
  6. :)
    Alegerea ta ca moderator al intalnirii nu a fost numai propunerea mea :)
    Eu iti citesc cu placere recenziile si parerea ta conteaza . Abia astept evenimentul .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult, Anca, pentru invitație și pentru apreciere! O să mă străduiesc să fiu la înălțime. :)
      Pe de altă parte, inițiativa ta este una foarte frumoasă, felicitări! Mi s-a părut o idee grozavă această întâlnire cu Bogdan Suceavă, un scriitor foarte bun, dar mai puțin cunoscut de cititorii români.

      Ștergere
  7. Eu sunt convinsa ca va iesi bine.
    Multumesc si eu pentru cuvintele tale de apreciere.
    Initiativa mea a plecat de la observatia ca in ciuda faptului ca avem scriitori foarte buni, cartile lor nu ajung la un numar suficient de mare de cititori. Cu toata sinceritatea iti spun ca am fost dezamagita sa vad ca sunt ignorati de catre mass-media, de catre difuzorii de carte ...in fine, de cei implicati in fenomen.
    De ceva timp am vazut o serie de proiecte care se adreseaza literaturii romanesti contemporane si asta chiar m-a bucurat. Sper sa reuseasca sa atraga atentia unui numar cat mai mare de cititori. In primul rand fiindca scriitorii romani contemporani chiar merita sa fie cititi, apreciati, cunoscuti. In al doilea rand, o buna parte din copiii generatiei mele traieste in afara tarii si unii dintre ei nici macar nu vorbesc limba romana. :( Gandeste-te pe termen lung la acest aspect ...
    Bogdan Suceava este un scriitor care scrie foarte bine si este apreciat in strainatate. In plus are o dubla cariera: atat in literatura cat si in matematica. Urmarind interviurile lui am observat ca isi afirma apartenența la cultura română și tot timpul are grijă să o prezinte ca fiind importantă dar insuficient cunoscută. Cărțile sale sunt originale in adevăratul sens al cuvântului. Nici măcar intre ele nu se pot compara.
    Eu zic ca prin ceea ce scrie, aparține culturii române iar prin ceea ce face in matematică aparține întregii lumi deoarece matematica este limbaj universal. Peste tot pe unde a mers a facut o pledoarie pentru Romania si tot ce are ea bun.
    Asa ca , trebuie sa-l aflam ( sinonim in dictionar cu a cunoaste)
    Eu ma bucur ca vorbesc aceeasi limba cu Bogdan Suceava si cred ca avem de castigat cand ne cunoastem si mai ales ne recunoastem valorile .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate, cărțile autorilor români nu se bucură de aceeași atenție ca cele ale autorilor străini (atât în ochii cititorilor, cât și dpdv al promovării lor). Cauzele sunt amestecate: există o neîncredere în calitatea scriiturii autohtone (am vorbit noi mai demult despre asta), se manifestă un soi de saturație vizavi de subiectele românești („oricum trăiesc în mijlocul lor, îmi ajunge să le văd la tot pasul, nu vreau să mai și citesc despre ele”), poate că cititorul nu știe ce titluri să aleagă și e reticent să-și cheltuiască banii aiurea. Aici intervin recomandările de la alți cititori și promovarea pe care o fac editurile (uneori și autorul), iar Facebook-ul e un instrument foarte util din acest punct de vedere (plus blogurile, site-urile și revistele literare - important e să nu ai senzația că omul respectiv vrea să-ți vâre pe gât o carte).
      Prezența autorilor în mediul on-line e și ea importantă (mulți cititori se lasă seduși de personalitatea din on-line și ajung să cumpere astfel cărțile), ca și prezența la diferite lansări și evenimente de gen. Pentru că locuiește în SUA, Bogdan Suceavă nu e vizibil (în plan fizic) pentru cititorii români, iar mulți nu știu mare lucru despre scriitor și poate că nici nu sunt tentați să citească ce a publicat. Din acest motiv, mi se pare foarte faină inițiativa ta, mai ales că mie mi-au plăcut cărțile pe care le-am citit până acum (urmează să mai citesc și altele).
      I-ai făcut o foarte frumoasă prezentare scriitorului, cred că discursul tău e pe jumătate gata. :))

      Ștergere
  8. Problema scriitorilor (sau a pseudo-scriitorilor, sau chiar a „producătorilor”) români este că mai mereu capotează în hăurile propriului lor eu... literat, să-i spunem, deși, considerând că nu merită epitetul, am putea să ne rezumăm la un eu învățat. Nu crezi același lucru? Mie mi se pare evident din capul locului: orișice scrib, cum îi este acordată o fărâmă de atenție, devine înfrigurat și, totodată, parcă resimte efectele unei aureole ce planează deasupra căpățânii sale capabile de nenumărate divagații cu iz livresc.
    Zău, această saturație de auto-mulțumire, acest cumul intolerabil de satisfacție pe care autorii români le expun de fiecare dată când tratează despre operele (cuvânt vomitiv prin excelență) lor elaborate cu atâtea presupuse cazne și atâtea eforturi prometeiene realizează o mixtură indecentă de îngâmfare și ignoranță. Să luăm de pildă chiar cuvintele Doinei Ruști care nu omite să menționeze densitatea lexicală a scrierilor sale, ca și cum acest lucru ar reprezenta o adevărată performanță, ca și cum ar fi o reușită, ca și cum, în definitiv, cineva s-ar putea considera eminamente „realizat” cu astfel de prestidigitații în fața cărora autorii înșiși sucombă de fascinație.
    Vai, cu ce deșeuri literare am ajuns să facem vâlvă, și cu ce fojgăiala de chibiți aproximativ cultivați avem temeritatea de-a ne lăuda.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Las comentariul tău pentru că fiecare are dreptul la o părere, bună sau rea (de-asta am ales să nu moderez comentariile), dar ai întrecut măsura, anonimule, și nici măcar nu ai coaie să te semnezi cu numele real. Te-aș sfătui să împroști cu venin în altă parte, aici n-ai nimerit într-un mediu propice pentru ură, dispreț și alte deversări verbale lipsite de toleranță.

      Ștergere
    2. Culmea e că, încercând să faci un efort de aplanare, nu faci decât să te arăți chiar mai malițioasă, mai predispusă la vituperații ca mine, iar vulgaritatea ce-o trădezi nu face decât să confirme lecturile proaste de care te-ai pătruns.

      Ștergere
    3. Iată, John Bellicose, cum ajungem la aceeași concluzie: mediul ăsta nu-i potrivit pentru ideile dumitale prețioase.
      Pentru dosar: cuvântul respectiv e preluat din viață, nu din cărți.

      Ștergere
  9. Pfoai Ema! Deci am atatea de zis... nici nu stiu unde sa incep.

    In primul rand: felicitari pentru blog post. Asa se revine in forta dupa o lipsa indelungata de timp! Asa ar trebui si eu sa fac... dar deh, lenea asta.

    In al doilea rand, defapt ar trebui sa fie primul (dar cum prioritatile mele sunt pe dos), bravo ca te-ai apucat de zugravit prin casa! Cred ca o fi ceva sezon pentru renovari, pentru si eu cam tot pe acolo ma invart. Si cand zic "ma invart", ma refer ca platesc pe altii sa faca... si apoi ma uit disperata la nota de plata. Oricum bravo ca tu macar te-ai apucat sa faci.Tare mult imi plac pozele cu plante in tot felul de obiecte refolosite. Dau locului o atmosfera asa... antica, oarecum misterioasa. Nu stiu de ce, ma duce cu gandul la "Umbra vantului".

    Si nu in ultimul rand: WOW! Felicitari pentru incluziunea glosarului tau in cartea dnei Rusti. Mai ca imi vine sa pun cartea pe lista de citit. Mai ales, ca anul acesta am avut maaaaaaaaare noroc cu (aproape) toate cartile sugerate de tine. De abia astept sa mai cotrobai printre post-urile tale cu liste. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine-ai revenit, Vera! :D Mulțumesc pentru vizită, comentariu și felicitări! Eu mă simt cu musca pe căciulă că nu te-am mai vizitat pe Gr să văd ce-ai mai citit, dar mă bucură vestea că ți-au plăcut multe dintre cărțile găsite prin listele mele. Sper să ne mai potrivim și la alte titluri. Și-ți doresc inspirație și chef pentru scris. :)

      Cred că e un sezon neoficial de renovări, probabil pentru că oamenii au revenit din vacanțe și își dau seama că se apropie iarna, și tot n-au făcut lucrările pe care le plănuiseră din primăvară. :)) Dacă tot nu lucrez în fiecare zi, mi-am zis că n-are rost să mai plătim pe cineva să ne renoveze prin casă, așa că m-am ocupat eu de asta - cu ceva ajutor din când în când. N-am făcut însă lucrări prea dificile, gen pus gresie și faianță, așa că m-am priceput și eu să vopsesc pereții de la baie și să zugrăvesc cu pistolul. :D

      Haha, să știi că uneori casa are o atmosferă cam tenebroasă, de regulă când se face noapte și luminile sunt stinse. :)) Până să renovez camera de la stradă, zona aia era mereu semi-întunecată și predispunea la scenarii de filme horror, iar în perioada când m-am curentat la lustră, aproape că nu-mi mai venea să ies din dormitor noaptea. :)) Dar acum e o atmosferă mult mai prietenoasă - un motiv în plus să mă bucur că am amenajat camera. Prefer ca imaginația mea să n-o mai ia razna. :D

      Ștergere
  10. Vaai, ce harnică ați fost! Se vede din fotografii că ați depus muncă. Sunt tare furmoase ideile și mai ales grădina din ghivece.
    E tare frumoasă postarea, am citit-o fooooaaarte repede și m-a relaxat. :D Frumoasă și husa. ^.^
    Și eu ar trebui să-mi organizez puțin prioritățile, să-mi scriu un program în memorie. Trebuie, altfel o să se țină dezastrele lanț fără organizare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Simina, dar chiar nu e necesar să-mi vorbești așa politicos. :)) Mă bucur că te-a relaxat articolul meu și că ți-a plăcut grădina din sertar. Încă rezistă. :)
      Cât despre organizare, asta este una dintre problemele cu care mă lupt permanent. Am început să-mi fac program în fiecare zi (scris, nu mental, că altfel n-are efect) și încerc să mă țin de el, mai ales în ce privește activitățile mai dificile, pe care tind să le amân. Am văzut ceva îmbunătățiri, deci se poate. :)

      Ștergere
    2. Obișnuiesc să fac asta în continuare, deși pe mulți i-am enervat la maxim. Ideea e că nu știu când să vorbesc cu pronumele de politețe și când nu (uneori intru pe bloguri ale unor persoane tinere apropiate de vârsta mea - 14 ani - și alteori folosesc pronumele de politețe „pentru orice eventualitate”. :D De obicei persoanele cărora le displace asta mă corectează, deci dacă nu suportați să vă scriu așa, voi renunța la formalisme. :D
      P.S. Sper că n-am fost sâcâitoare. :)

      Ștergere

Un produs Blogger.