marți, 13 iunie 2017

Un bărbat pe nume Ove - Fredrik Backman




Când am citit Un bărbat pe nume Ove în limba engleză, m-am mirat că încă nu a fost tradus la noi, căci romanul lui Fredrik Backman este taman genul acela care prinde foarte bine la cititori: are o poveste interesantă care te poartă între râs și tristețe, este ușor de citit, fără a fi o carte superficială, este destul de bine scris, fără a avea pretenția unei stilistici înalte, are mult umor și un protagonist memorabil, de care e imposibil să nu te atașezi, chiar dacă el, în esență, detestă oamenii și este unul dintre cele mai asociale personaje pe care le poți întâlni în literatură. Ove mi-a amintit un pic de Ebenezer Le Page din romanul omonim al britanicului Gerald Basil Edwards, o altă carte pe care mi-aș dori să o văd tradusă la noi. Iar dacă ați gustat Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry, cu siguranță veți citi cu plăcere și cartea asta (există chiar unele similitudini între Harold și Ove).

Ove are 59 de ani și este întruchiparea perfectă a bătrânului morocănos, tipicar și plin de principii, care se află într-un continuu război cu lumea. Chestiile care-l deranjează depășesc cu mult numărul bucuriilor și al lucrurilor care-l mulțumesc. A împânzit cartierul cu avertizări și interdicții și are grijă ca acestea să fie respectate: în fiecare dimineață pleacă în inspecție pentru a se asigura că nu s-a dat vreo spargere, că deșeurile sunt sortate corect, că nicio bicicletă n-a fost lăsată în locuri nepermise. Se ia la harță cu toți cei care încalcă regulile, vecinii nu prea îl înghit, iar cu singurul prieten s-a certat la cuțite după ce acesta și-a cumpărat un BMW - desigur, n-a fost asta singura lor nepotrivire în opinii. 

Ove glares out of the window. The poser is jogging. Not that Ove is provoked by jogging. Not at all. Ove couldn’t give a damn about people jogging. What he can’t understand is why they have to make such a big thing of it. With those smug smiles on their faces, as if they were out there curing pulmonary emphysema. Either they walk fast or they run slowly, that’s what joggers do. It’s a forty-year-old man’s way of telling the world that he can’t do anything right. Is it really necessary to dress up as a fourteen-year-old Romanian gymnast in order to be able to do it? Or the Olympic tobogganing team? Just because one shuffles aimlessly around the block for three quarters of an hour?

Ove este o persoană inflexibilă, care crede în ordine, în rutină, în cumpătare și în lucrurile care rămân neschimbate. Se pricepe să repare și să construiască, îi plac numerele și casele, este fidel unei singure mărci de automobil: Saab. Vorbește puțin, dar face multe, pentru că „bărbații sunt ceea ce fac, nu ceea ce spun”. Nu are încredere în internet, în cardurile bancare, în vânzători, în oamenii care conduc mașini Audi, Toyota sau BMW. Își plătește facturile la timp și nu a avut vreodată concediu medical. Este încăpățânat și suspicios, convins că toată lumea vrea să-l înșele, că societatea s-a umplut de idioți care nu sunt în stare nici să schimbe un bec, în schimb se laudă cu casele și mașinile lor de parcă ei sunt cei care le-au construit. Cel mai tare îi urăște pe bărbații în cămăși albe cu expresiile lor îngâmfate, care au legea de partea lor și l-au umilit în repetate rânduri de-a lungul vieții.

După un eveniment care-i dă viața peste cap, Ove se simte din ce în ce mai inutil într-o societate de incompetenți și leneși. El nu-și mai găsește un loc și un rost într-o lume în care oamenii nu mai știu să scrie de mână și nici să folosească un filtru de cafea, în care totul devine computerizat și nimeni nu mai face lucruri care durează. O lume în care bărbații fac planuri peste planuri, dar nu trec niciodată la fapte, în care oamenii nu mai vor să muncească și să-și asume responsabilități. O lume a bărbaților cu bărbi elaborate și pantaloni prea strâmți, care-și schimbă regulat serviciul, nevasta și mașina, o lume în care loialitatea și calitatea nu mai valorează nici cât negru sub unghie. Dacă totul poate fi cumpărat, care mai este valoarea acelui lucru? Care mai este valoarea unui bărbat?, se întreabă Ove. 

Nu ar trebui să ne surprindă faptul că, în unele privințe, Ove chiar are dreptate. Observațiile lui pline de ironie amară se cam potrivesc lumii în care trăim, cu risipa, superficialitatea și valorile ei răsturnate. De la cei care mănâncă în exces la cei care fac jogging îmbrăcați ca o gimnastă română, de la ofertele mincinoase ale supermarketurilor la casele cumpărate pe credit, de la mașinile automate la oamenii înlocuiți de computere, Ove nu iartă niciun aspect al societății contemporane. Uneori intră în situații hilare pentru a-și apăra principiile până în pânzele albe, alteori își riscă viața aruncându-se cu capul înainte într-un infern - căci Ove este „cel mai ciudat supererou de care veți auzi”, după cum spune chiar soția lui. 

He felt one should not go through life as if everything was exchangeable. As if loyalty was worthless. Nowadays people changed their stuff so often that any expertise in how to make things last was becoming superfluous. Quality: no one cared about that anymore. Not Rune or the other neighbors and not those managers in the place where Ove worked. Now everything had to be computerized, as if one couldn’t build a house until some consultant in a too-small shirt figured out how to open a laptop. As if that was how they built the Colosseum and the pyramids of Giza. Christ, they’d managed to build the Eiffel Tower in 1889, but nowadays one couldn’t come up with the bloody drawings for a one-story house without taking a break for someone to run off and recharge their cell phone.
This was a world where one became outdated before one’s time was up. An entire country standing up and applauding the fact that no one was capable of doing anything properly anymore. The unreserved celebration of mediocrity.

Romanul se deschide cu Ove încercând să cumpere un calculator și făcând zile fripte vânzătorilor cu care nu se poate înțelege cu niciun chip. Ce caută un bărbat ca Ove într-un astfel de magazin - el, care disprețuiește aproape tot ce ține de tehnologia modernă -, vom afla abia spre final. Până atunci, preț de câteva sute de pagini, Fredrik Backman ne poartă prin viața protagonistului său, alternând evenimente din prezent cu episoade din trecut și dezvăluind treptat ce l-a făcut pe Ove să fie ceea ce este. Vine un moment în viața unui bărbat când fiecare alege ce fel de om vrea să fie. Și dacă nu-i știi povestea, nu-l cunoști pe om.

Dacă l-ai cunoaște pe Ove în realitate, fără a ști prea multe despre trecutul lui, probabil că l-ai considera un om antipatic, de care e mai bine să te ferești, dacă nu vrei să intri într-o dispută interminabilă. Însă autorul pătrunde dincolo de aparențe și de fațada dură și morocănoasă a lui Ove, pentru a ne înfățișa un om cumpătat, integru, muncitor, curajos și principial, un caracter cum rar mai găsești în zilele noastre. Iar tocmai acest om deosebit plănuiește să iasă din lume pe poarta din dos, după ce viața i-a dat două lovituri mult prea greu de îndurat. 

După o copilărie deloc ușoară și câteva evenimente nefericite care l-au făcut să-și piardă încrederea în oameni, Ove s-a închis într-o carapace de ursuzenie și țâfnă, care se topește doar în preajma soției sale, Sonja. Cei doi sunt tot atât de diferiți ca noaptea de zi, și nimeni nu înțelege de ce Sonja, o femeie luminoasă, care răspândește în jur căldură și optimism, a ales să-și petreacă viața alături de Ove. Ea este poate singura persoană care îl înțelege și îi apreciază calitățile, care știe să-i fenteze obsesiile și să-i scoată la lumină latura caldă și îngăduitoare, singura care vede piatra prețioasă ascunsă adânc în bulgărele de gheață. Sonja este culoarea din lumea în alb și negru a lui Ove, este cea care iubește oamenii, cărțile și pisicile, este vocea care-i temperează excesul de zel și exagerările. Cu gândul la ce ar zice și ar face Sonja, Ove își depășește pornirile urâcioase, la fel cum, în tinerețe, l-a avut drept model pe tatăl său.

He’d been a grumpy old man since he started elementary school, they insisted. And she could have someone so much better.
But to Sonja, Ove was never dour and awkward and sharp-edged. To her, he was the slightly disheveled pink flowers at their first dinner. He was his father’s slightly too tight-fitting brown suit across his broad, sad shoulders. He believed so strongly in things: justice and fair play and hard work and a world where right just had to be right. Not so one could get a medal or a diploma or a slap on the back for it, but just because that was how it was supposed to be. Not many men of his kind were made anymore, Sonja had understood. So she was holding on to this one.

Cu un asemenea personaj totodată incomod și foarte simpatic, tinzi să-i ierți romanului părțile mai slabe - căci are și așa ceva, din punctul meu de vedere. În primul rând, coincidențele și situațiile neverosimile, pe care trebuie să le accepți fără a le analiza prea mult, altfel povestea pare cusută cu ață albă și își pierde din credibilitate. Poate fi vorba și de un umor dus la extrem, de dragul show-ului, și poate că autorul exagerează voit, tocmai pentru a ne transmite că nu e cazul să luăm prea în serios aceste potriviri ale sorții care și-a propus cu tot dinadinsul să-l salveze pe Ove. Oare pentru că însuși Ove este, în fond, un personaj neverosimil? În al doilea rând, unele episoade și discuții sunt cam lungi și dezlânate, ajungând să plictisească - iar faptul că se citesc foarte repede nu este neapărat un aspect pozitiv.

În al treilea rând, scriitorul a înghesuit în acest roman câteva personaje din categoriile „sensibile”, de parcă asistăm la o întrunire în spiritului corectitudinii politice: o femeie de altă etnie și un homosexual care nu este acceptat de familie, dar și un grăsan și un băiat cu mutră de infractor - care, bineînțeles, se dovedesc a fi oameni de treabă. Curios este că Ove cel veșnic nemulțumit e complet lipsit de prejudecăți în privința lor, deși are o mulțime de alte preconcepții. El, care pare atât de demodat și de inflexibil, se dovedește mult mai tolerant și deschis la minte decât cei ce se consideră în pas cu vremurile. Iată încă un motiv pentru a-l iubi pe Ove. Desigur, nu putea să lipsească nici pisica - și încă una tare amărâtă, de ți se rupe sufletul -, pentru că o pisică e întotdeauna binevenită și mai agață din start o duzină de cititori pisicofili (oare de ce nu există cuvântul ăsta în DEX?). Sau poate că incidența de imigranți, homosexuali, pisici și supraponderali pe cap de suedez este de așa natură, încât combinația din roman e ceva absolut normal în țara lui Fredrik Backman. Mie însă mi s-a părut un pic trasă de păr această adunătură.

Ed. Art, 2017, 440 pag.
trad. Andreea Caleman
Original: En man som heter Ove, 2012
Dacă merită să citiți Un bărbat pe nume Ove? Merită din plin, nu doar pentru a-l cunoaște pe Ove și a-i afla povestea, dar și pentru umorul adeseori reușit și pentru optimismul care invadează paginile. Ironia acidă a lui Ove salvează izul ușor dulceag care se strecoară pe ici, pe colo, iar scriitura lejeră, pe alocuri simplistă, e compensată de complexitatea protagonistului și de importanța unor subiecte abordate de Fredrik Backman: pierderea unui om drag și, odată cu el, a sensului vieții; toleranța față de minorități și de persoanele cu altă orientare sexuală; importanța principiilor, a caracterului, a căutării dreptății; adaptarea la o nouă vârstă și la o lume în continuă schimbare. Abia aștept să văd și ecranizarea din 2016, care a fost nominalizată la Oscar pentru cel mai bun film străin.

“Now, you listen to me,” says Ove calmly while he carefully closes the door. “You’ve given birth to two children and quite soon you’ll be squeezing out a third. You’ve come here from a land far away and most likely you fled war and persecution and all sorts of other nonsense. You’ve learned a new language and got yourself an education and you’re holding together a family of obvious incompetents. And I’ll be damned if I’ve seen you afraid of a single bloody thing in this world before now.”
Ove rivets his eyes into her. Parvaneh is still agape. Ove points imperiously at the pedals under her feet.

“I’m not asking for brain surgery. I’m asking you to drive a car. It’s got an accelerator, a brake, and a clutch. Some of the greatest twits in world history have sorted out how it works. And you will as well.”

And then he utters seven words, which Parvaneh will always remember as the loveliest compliment he’ll ever give her.

“Because you are not a complete twit.”


11 comentarii:

  1. Daca domnisoara Mioara e devina pentru site-il librarie.net si asa iti cheltui banii pe carti, si tu esti "de vina" ca m-ai determinat sa mai scot parale de la tescherea sa cumpar cartea "Un barbat pe nume Ove".O asemenea vina se transforma intr-o adevarata virtute, aceea de a declansa vraja dorului de carte. Si asa Ema se transfoma intr-un alchimist al spiritului ce guverneaza imparatia lecturii, al bibliotecilor, al cititorilor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haha, m-ai făcut să râd, Alice! Sper să-ți placă romanul lui Backman - aștept păreri după ce-l citești. :)
      Mulțumesc pentru cuvintele frumoase!

      Ștergere
  2. "de vina" trebuia sa apara.Nu ma împac cu literele piticute de pe telefon !

    RăspundețiȘtergere
  3. Cartea asta e pe lista mea to-read de mult timp. De la Fredrik Backman am citit in schimb următoarele trei romane si scurta poveste. E printre autorii mei favoriți.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu n-am citit altceva de Fredrik Backman, am auzit doar de un alt roman, „Britt-Marie Was Here”, dar văd că are mai multe cărți, cu note foarte bune pe Goodreads. Dacă nu mă înșel, „Un bărbat pe nume Ove” este prima tradusă la noi. Bănuiesc că le-ai citit în engleză - îmi recomanzi un alt titlu?

      Ștergere
  4. Of, am râs în hohote, am zâmbit amar, m-am înduioșat și am plâns de-a binelea. Ce mai, nu e o capodoperă stilistică, dar compensează din plin prin trăirile pe care le declanșează. Mi-a plăcut mult. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu n-am plâns (plâng foarte rar când citesc, spre deosebire de viața reală :P - Halldor Laxness și Marina Stepnova sunt doi autori care m-au făcut să plâng), dar câteva scene m-au emoționat puternic. Prima care îmi vine în minte acum e cea cu motanul, zăpada și vecinul supraponderal (descriu vag ca să nu dau spoilere).

      Ștergere
  5. Citeam acum despre cartea asta (mi-a atras atentia ca este peste tot in news feed-ul de pe Goodreads) si uite asa am ajuns la tine pe blog sa citesc recenzia. Nu stiu de ce, pe masura ce citeam de caratea asta imi vena in minte cartea cu Harold Fry (poate de la coperta sau nu stiu) asa ca mi s-a parut amuzant ca ai amintit si tu de ea.

    Pare genul de carte buna pentru vacanta, o sa o caut.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uf, reușesc în sfârșit să îți răspund!
      Dap, sunt unele asemănări între Ove și Harold Fry, dar nu prea multe - Ove are o personalitate cu totul aparte, ai să vezi.
      Odată tradusă la noi, mă așteptam să acapareze feed-ul Goodreads, e genul de carte care are mare succes. :)

      Ștergere
  6. In weekend am vazut filmul, dar fara sa fac legatura cu cartea. Mi-a placut mult. As fi preferat sa citesc cartea inainte, dar o sa incerc acum :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil pentru că filmul a ajuns în România înaintea traducerii, și multă lume n-a știut că se bazează pe o carte. Sper să văd și eu filmul cu Ove, poate la iarnă. :D
      Și eu am tendința să citesc cartea înainte de a vedea ecranizarea, deși lectura durează mult mai mult. De cele mai multe ori, amân la nesfârșit un film fie pentru că n-am reușit să citesc cartea, fie pentru că am citit-o și mi-a plăcut, apoi intervine teama că filmul nu se va potrivi cu ce mi-am imaginat eu și o să fiu foarte cârcotașă. :))

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...