Jurnal de lectură – februarie (2019)

duminică, 3 martie 2019

Bibliobibuli clubul de carte Cărturești

În februarie s-au întâmplat două lucruri notabile:

1. Prin nu știu ce minune, am reușit să citesc mai mult decât anul trecut pe vremea asta, iar calitatea lecturilor a crescut simțitor. Ba am reluat și obiceiul de a nota impresii în timp ce citesc, fapt de care sunt tare mulțumită. Finger crossed ca lucrurile să se mențină așa până în decembrie (măcar în ce privește calitatea lecturilor).

2. Clubul de lectură de care vă spuneam în ianuarie a căpătat nume și o formă concretă: este vorba de Bibliobibuli, clubul de carte de la Cărturești. Prima întâlnire va avea loc pe 26 martie, când vom discuta despre „O viață de om”, de Robert Seethaler. Toate locurile au fost rezervate rapid, mai rămâne doar să mă achit onorabil de rolul de gazdă, care-mi dă emoții încă de pe acum. Este, oricum, o experiență nouă și sunt foarte curioasă cum va decurge întâlnirea.

Deocamdată, principala problemă de care mă lovesc pare să fie alegerea cărții pentru club. O carte nici foarte lungă, nici apărută acum mulți ani, nu neapărat perfectă, dar în niciun caz proastă, una care nu va fi pe gustul tuturor, dar are destule puncte de plecare pentru discuții. Genul de carte remarcabilă, care lasă urme. Am început să iau la puricat site-urile editurilor și să urmăresc noile apariții, dar cartea ideală se lasă greu descoperită. Un lucru este cert: nu te poți încrede în cuvintele de laudă de pe coperta a patra, poate nici în premiile literare, și cu atât mai puțin în bloggerii care scot cărțile „la expus” pe taraba Instagramului. Singurul barometru apropiat de realitate rămâne Goodreads, unde lumea-și spune părerea despre carte – iar uneori am noroc să fi fost citită de oameni în ale căror gusturi pot avea încredere.

Vara în care mama a avut ochii verzi Tatiana Țîbuleac

11 februarie

Am terminat „Rătăcitorii” Olgăi Tokarczuk la țanc pentru Salonul literar găzduit de La petite bouffe, dar la întâlnire n-am mai ajuns, din cauza unei tuse afurisite care m-a chinuit mai bine de o săptămână. În schimb, am reușit să scriu o cronică pe blog (de găsit aici). Sper să ajung la următorul salon, pe 12 martie, când se discută despre „Vara în care mama a avut ochii verzi”. Am citit deja cartea Tatianei Țîbuleac (primită în dar de la Andreea) și mi-a plăcut, dar habar n-am ce aș putea să spun despre ea, în afară de faptul că povestea e interesantă (și foarte emoționantă, pe alocuri), iar scriitura zbârnâie de creativitate (uneori prea mult, după părerea mea), dar cumva am rămas detașată și nu m-am putut lăsa înghițită de toată drama care se desfășoară într-o revărsare de comparații și metafore. Pe scurt, nu mi s-a părut o carte wow, așa cum mă așteptam după atâtea reacții extaziate – dar e o poveste care merită citită, fără îndoială.

Pădurea nopții Djuna Barnes

16 februarie

Am avut mare noroc cu blind date-ul meu din februarie, pentru că „Ultima lume”, de Christoph Ransmayr, pe care am cules-o de la bibliotecă fără să fi auzit de carte sau de autor, s-a dovedit o lectură excelentă, care mi-a depășit cu mult așteptările, deși eram cât pe ce s-o abandonez (mai multe impresii găsiți în cronica de pe blog).

Nu la fel de norocoasă am fost cu cealaltă carte împrumutată („Pădurea nopții”, de Djuna Barnes), pe care, culmea, îmi doream de multă vreme să o citesc. Încă de când am auzit prima oară de „Nightwood”, mi-o imaginam ca pe o lectură dificilă și stranie, care trebuie să ascundă niște chestii nemaipomenite. Primele 15-20 de pagini au mers strună, dar entuziasmul meu a luat-o la vale în momentul apariției unui personaj cu gură bogată, ale cărui monologuri mi s-au părut absconse și plicticoase (e vorba de doctorul Matthew O'Connor). Citeam și nu înțelegeam mare lucru, dar nici nu mă interesa să descifrez ce vrea să zică personajul. Am răsfoit cartea, am dat de alte monologuri similare, mi-am zis să perseverez, dar n-a mers: pur și simplu mi se tăiase tot cheful să continui lectura. Poate că o să reiau cartea peste câțiva ani și-atunci o să am mai multă răbdare, cine știe?

Când am returnat cărțile la biblioteca din Parcul Bazilescu, m-am plimbat printre rafturi și mi-a sărit în ochi o carte de Danilo Kis, „Clepsidra”, pe care o aveam în lista de dorințe de pe Gr, fără să am habar că a fost tradusă la Univers în 1987. Bine, multe cărți îmi doresc eu și puține reușesc de fapt să citesc, dar am trăit o clipă de bucurie văzând-o acolo, la îndemână, știind că pot să mă întorc în altă zi s-o iau la citit.

Ah, iar pe 16 februarie a apărut în Irish Times recenzia lui Declan la „Adèle”, de Leïla Slimani, carte publicată și la noi în 2018 cu titlul „În grădina căpcăunului”. Sunt tare bucuroasă pentru Declan, care a început colaborarea cu Irish Times la finalul anului trecut, când a scris despre „At Dusk”, de Hwang Sok-yong.

O viață de om Robert Seethaler

20 februarie

După ce am văzut recomandarea lui Bogdan-Alexandru Stănescu de pe pagina lui de Fb, am luat imediat la citit „O viață de om”, de Robert Seethaler, care s-a dovedit într-adevăr o lectură aparte – iar în urma unei decizii spontane, m-am hotărât să o aleg pentru clubul de carte (inițial mă gândisem la „Zuleiha deschide ochii”, pe care nici acum n-am apucat s-o citesc).

În timp ce scriam rândurile astea, am înțeles ceva despre mine – e vorba de o reacție inconștientă legată de felul cum receptez eu o lectură și un semn că, cel puțin pentru mine, a fost o carte foarte bună sau măcar una care mi-a stârnit tot felul de gânduri și reacții, chiar dacă a avut și unele minusuri. Mă refer la faptul că unele cărți îmi trezesc impulsul de a scrie despre ele îndată ce le-am terminat sau chiar în timpul lecturii. Așa am pățit cu „Rătăcitorii” și „Ultima lume” (despre care am început să scriu după prima sută de pagini) și același lucru s-a întâmplat și în cazul romanului „O viață de om” (am notat deja o grămadă de impresii, mai rămâne să le leg într-un text coerent).

***

cărți noi apariții 2019

Tot cu gândul la clubul de lectură, am fost curioasă ce cărți notabile se anunță în 2019 și am dat peste câteva liste (aici, aici și aici), unde mi-au atras atenția următoarele titluri:

  • „Machines Like Me”, de Ian McEwan – o Londră alternativă a anilor 1980, unde un cuplu e prins într-un triunghi amoros cu o ființă artificială. 
  • „The Testaments”, de Margaret Atwood – o continuare la The Handmaid’s Tale”, narată de trei femei, la 15 ani după povestea lui Offred. S-ar părea că e evenimentul literar al anului.
  • „Frankissstein”, de Jeanette Winterson – o reinterpretare a cărții lui Mary Shelley, care abordează teme legate de tehnologie și ființă. 
  • „Black Leopard, Red Wolf”, de Marlon James – romanul ăsta, care dă startul unei trilogii fantastice într-o Africă mitică, mă tentează mai mult decât „A Brief History of Seven Killings”. Unii zic că trilogia este un fel de GoT african. 
  • „The White Book”, de Han Kang – mie-mi place Han Kang din ce în ce mai mult, deși nu toată lumea gustă poveștile ei dure și stranii. Naratoarea, urmărită de moartea surorii ei la numai două ore după naștere, meditează asupra culorii albe și a fragilității spiritului uman. 
  • „Olive, Again”, de Elizabeth Strout – continuarea romanului „Olive Kitteridge”, care a luat Pulitzerul pentru ficțiune în 2009 (am scris despre el aici).
  • „The Porpoise”, de Mark Haddon – o fetiță nou-născută, singura supraviețuitoare a unui accident aviatic, e crescută de tatăl ei într-o izolare totală. Cartea a fost inspirată de povestea lui Pericle.
  • „Lanny”, de Max Porter – despre un sat englezesc, un băiețel neobișnuit și o prezență fantastică din trecut.

Plus alte cărți, cu autori mai mult sau mai puțin cunoscuți (m-aș lungi prea mult dacă aș adăuga la fiecare câte o descriere, dar toate titlurile astea mi se par promițătoare):

  • „Mouthful of Birds”, de Samanta Schweblin 
  • „Lost Children Archive”, de Valeria Luiselli 
  • „On Earth We’re Briefly Gorgeous”, de Ocean Vuong
  • „You Know You Want This”, de Kristen Roupenian 
  • „Sea Monsters”, de Chloe Aridjis
  • „An Orchestra of Minorities”, de Chigozie Obioma 
  • „Gun Island”, de Amitav Ghosh
  • „The Dreamers”, de Karen Thompson Walker
  • „The Memory Police”, de Yoko Ogawa 
  • „The Eighth Life”, de Nino Haratischwili
  • „To Calais, in Ordinary Time”, de James Meek 
  • „The Secrets We Kept”, de Lara Prescott
  • „Women Talking”, de Miriam Toews
  • „Miracle Creek”, de Angie Kim
  • „Mostly Dead Things”, de Kristen Arnett
  • „The Other Americans”, de Laila Lalami
  • „Gingerbread”, de Helen Oyeyemi


23 februarie

Într-o seară în care corăbiile mi se cam înecaseră, am început mai multe romane și nimic nu mi-a fost pe plac (nu mă îndoiesc că toată lumea trece din când în când printr-o astfel de stare de moftureală): 

– „Milkman”, de Anna Burns, care a luat Man Booker în 2018 (deși vocea naratoarei nu e tocmai atrăgătoare și uneori repetă aceleași idei, am avansat până la capitolul al doilea, dar am început să-mi pierd interesul când povestea s-a tot învârtit în jurul unei bucăți de Bentley. O s-o reiau, cu riscul de a-mi pierde vremea – am observat că romanul a stârnit păreri foarte diferite –, fiindcă sunt curioasă unde mă va duce istoria asta cu maybe-boyfriend și cu milkman care nu e milkman); 

– „Idiotul” lui Dostoievski (începutul m-a prins, dar în același timp nu prea aveam chef să mă înham la un roman atât de lung, plus că am făcut greșeala să citesc o recenzie în care prințul Mîșkin era asemănat cu Iisus și mi-am zis: știi ce, vreau ceva mai vesel, o să-l citesc cu altă ocazie); 

– „Poveste despre două orașe” (Archie Ferguson din „4 3 2 1” mi-a făcut poftă de Dickens și am zis să citesc cartea în original, dar m-am trezit în mijlocul unui limbaj străin, foarte greu de descifrat: engleza pe care-o știu eu nu m-a ajutat să înțeleg vocabularul și sintaxa din „Tales of Two Cities”, așa că am lăsat baltă romanul după primele pagini, însă nu înainte de a mă extazia în fața frazei de început, scrisă într-o engleză pe înțelesul meu: „It was the best of times, it was the worst of times, it was the age of wisdom, it was the age of foolishness, it was the epoch of belief, it was the epoch of incredulity, it was the season of Light, it was the season of Darkness etc.”. Între timp, am început cartea în română și am trecut deja de jumătate, merge strună.); 

– „Scurta și minunata viață a lui Oscar Wao” (primită în dar de la Alin; cu siguranță o să revin la ea, fiindcă vreau de multă vreme să o citesc, dar pe moment n-a reușit să mă smulgă din lehamite).

În cele din urmă, am deschis într-o doară „Speranța: o tragedie”, iar romanul lui Shalom Auslander s-a dovedit antidotul perfect pentru starea de ciufuțenie care-mi ruina cheful de lectură. E o carte tare trăznită, cu situații absurde și probleme serioase tratate cu ireverență. Pe mine m-a făcut să râd, dar am constatat ulterior că unii cititori n-au gustat deloc umorul lui Auslander. Și iată că am reușit să mai citesc încă o carte din lista primită de la Vio, lucru de care mă mir și eu. 


P.S.: Adaug aici și ce-am mai scris în ultima vreme pe blogul Editurii Art:

O recenzie la „Dick Ochi-de-mort”, de Kurt Vonnegut (aici
O recenzie la „4 3 2 1”, de Paul Auster (aici
O listă cu cinci cărți în care dragostea nu învinge întotdeauna (aici
Am tradus un interviu și un articol despre Lucia Berlin, dar nu-mi vine să cred că articolul e atât de lung, oare chiar am tradus atât de mult? A apărut în două părți (prima parte este aici). Interviul poate fi citit aici
Un articol despre viața lui Hans Fallada (aici
Câteva impresii despre „Viața secretă a marilor artiști” (aici)

25 de comentarii

  1. Hihi, ce fain, Ema. Oare e vreo șansă ca întâlnirile clubului tău să fie filmate și puse pe Youtube? Ar fi grozav :-).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din câte am înțeles, întâlnirile clubului de carte nu vor fi filmate (dar poate că planurile se vor mai schimba pe parcurs). Îți mulțumesc pentru interes, KJ. :)

      Ștergere
  2. poate se traduce repejor această carte (pe lista lungă la #womensprize ) pe care mi-a semnalat-o azi o sursă ;) din barcelona: https://www.fairlightbooks.co.uk/bottled-goods/
    Sophie este o domniță din Tulcea, ce chestie! acțiunea petrecîndu-se în .ro, mă gîndesc că are șanse bunicele să fie ”luată în program” de vreo editură de la noi/voi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vio, mulțam pentru info, n-auzisem nici de autoare, nici de carte. Cu un astfel de nume, n-aș fi ghicit în veci că e vorba de o tipă născută în România. O să urmăresc cartea, are într-adevăr șanse să fie tradusă și la noi.
      Văd că apare și Valeria Luiselli pe lista lungă la Women's Prize (nu eram la curent, am căutat acum lista).

      Ștergere
    2. Chiar daca nu pot veni la club, am citit si eu romanul lui Robert Seethaler. Va mai urma un rezumat al discutiilor/ o recenzie?

      Cât despre traduceri, si mie-mi face placere sa traduc si as fi interesata de un proiect comun.
      Cu prietenie,
      En.

      Ștergere
    3. A, ia uite! Te-aș întreba cum ți s-a părut, dar mi-am propus să scriu săptămâna viitoare despre roman și, dacă ai chef și timp, m-aș bucura să schimbăm câteva impresii după ce public recenzia pe blog.
      Probabil că o să scriu despre club, pe scurt, în jurnalul de lectură al lunii martie.
      Putem vorbi în privat despre traduceri. :D

      Ștergere
    4. Mi-a placut mai mult decât ma asteptam. A fost o alegere buna, mult succes la club!

      Ștergere
  3. Super jurnal de lectură! Abia aștept să ne vedem la club! Spor la dat pagina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, A., mă bucur că ți-a plăcut jurnalul. :) Sper să-ți placă și cartea aleasă pentru club. :D

      Ștergere
  4. Buna, Ema. Eu incerc sa calc pe umbrele pasilor tai literari, adica sa ma orientez dupa parerile tale. Dar cum schimbarea vitezelor devine mai greoaie odata cu varsta, am ramas blocata in proiectul blind date din februarie. Mai corect, am dus cartile la biblioteca si am luat "Balzac si Micuta Croitoreasa chineza" semnata de Dai Sijie, in prezent un apreciat romancier si cineast francez. Mi-am zis, de ce nu un blind date si pentru martie? Cartea a aparut la Polirom, 2011, si cum nu are decat 165 de pagini, format de buzunar, mi-am zis ca va fi lectura perfecta pentru o saptamana cu multe drumuri cu transportul in comun. Azi, asteptand la doctor, am citit 50 pagini, ceea ce a indus impresia specialistului ca nu pot avea probleme de sanatate prea mari, din moment ce eram singura din sala de asteptare, plina ochi, care tinea o carte in mana...Cat despre Clubul de lectura, am procurat cartea "O viata de om" prin Elefant si sper sa vin cu lectiile facute. Este si aceasta un blind date, nu auzisem de autor. Desi este austriac, eu tot german il consider pentru sunt fan Bernhard Schlink si Gunter Grass. O saptamana buna, Florenta

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hihi, văd că te-a prins treaba asta cu blind date-ul. :D Să știi că m-am gândit și eu să repet experiența, când o să am o perioadă mai liberă. Acum s-au aglomerat mai multe lecturi, plus că vreau să mă achit de provocarea lunii martie (un autor faimos pe care nu l-am abordat până acum – sunt mai mulți și încă nu m-am hotărât pe cine să aleg, probabil că o să trag la sorți).
      Nu știu cum se face, dar am citit și cartea lui Dai Sijie. :)) Țin minte că mi-a plăcut, deși a avut și câteva minusuri, din punctul meu de vedere (n-am scris despre ea, așa că nu-mi pot revizita impresiile). E tare simpatică povestea ta cu sala de așteptare, dar sper că nu e vorba de probleme serioase de sănătate... La începutul lui ianuarie, citeam și eu tot într-o sală de așteptare la policlinică, dar mai mult stăteam cu ochii pe ușa cabinetului și nu mă puteam concentra la ce citeam.
      Sper să fie pe gustul tău cartea lui Robert Seethaler (până la club, trebuie să aflu cum se pronunță :D) și mai sper să iasă niște discuții interesante pe marginea ei. Dacă n-o să leșin de emoție înainte să înceapă discuțiile. :))

      Ștergere
  5. Mi-am luat bilete la un eveniment cu Han Kang, sînt curioasă și eu de The White Book, cumva peacă-mi vine să o asociez cu cărțile lui Maggie Nelson Bluets și The Red Parts, fără vreo evidență, doar așa, că disescă și filozofează pe marginea culorilor.

    Nu știu ce zice Declan despre Milkman (că el e reper cînd vine vorba de Irish Lit, nu? :) ), dar să știi că mie mi-a plăcut (succes oricui se ambiționează să o traducă). Pe măsură ce avansezi în ea, dacă o să ai răbdarea necesară, o să vezi că se contureză povestea, se leagă lucruri, am avut chiar un moment wow cînd am înțeles trimiterea de pe copertă, sînt multe lucruri de digerat acolo.

    Ah, și mi-am comandat și Lanny, abia aștept să ajungă! Cred că mîine apare.

    Succes cu clubul de lectură, ce-aș mai veni și eu! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A, ce fain, te invidiez, mi-ar plăcea s-o văd și eu pe Han Kang, dar mă îndoiesc că o să vină prea curând în România (deși ar fi ceva șanse cu FILIT). Sunt scumpe biletele la astfel de evenimente? Și o întrebare pe care mi-o pun mie: oare aș plăti să văd un autor, având în vedere că sunt obișnuită cu evenimentele literare din Ro, care sunt gratuite?

      Dap, și eu sunt curioasă cum o să sune „Milkman” în română, e genul de limbaj care se poate pierde în traducere. De obicei am răbdare, dar am ales o zi proastă să încep cartea asta. Subiectul mă atrage și o să revin la ea într-o altă zi, poate chiar o s-o reiau de la început. Și lui Declan i-a plăcut (doar finalul i s-a părut mai soft decât se aștepta), mi-a spus că sintaxa e tipică pentru regiunea respectivă și probabil că din cauza asta unii cititori nu se împacă cu limbajul.

      O să-ți urmăresc părerile despre „Lanny”, bănuiesc că o vei lua curând la citit. :D

      Mulțumesc, sper să iasă bine! Dacă te nimerești prin București în preajma unei întâlniri, eu te aștept cu drag. :)

      Ștergere
    2. Ăsta nu a fost deloc scump, e în cadrul festivalului de literatură Kosmopolis, unde biletele cred că sînt parțial subvenționate sau ceva, e sub 4 euro. Nu mi se pare mult, dar am văzut și evenimente literare scumpe, de 20+ euro, depinde de organizatori.

      Ștergere
    3. Și de invitat, probabil. :)
      M-am uitat pe agenda Kosmopolis, văd că participă și Julian Barnes, fain!

      Ștergere
  6. eu doar de "4 3 2 1" pot sa ma pronunt, o lectura de peste 900 de pagini care merge struna in ciuda detaliilor. foarte faine mi s-au parut paginile despre carti/filme si cele cu revoltele si razboiul din Vietnam. si Ema, n-am mai vorbit de atata timp :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa e, Iulia, a trecut o căruță de vreme de când n-am mai vorbit! Mă bucur că mi-ai scris astăzi. Și mă bucur că-ți place romanul lui Auster, dacă-mi amintesc bine e unul dintre scriitorii tăi preferați, așa-i? Eu mai citisem vreo patru romane de Auster, dar abia „4 3 2 1” m-a apropiat cu adevărat de autor și mi-a trezit o mare curiozitate pentru celelalte cărți pe care le-a scris. Probabil că o să-l trec și eu curând pe lista autorilor favoriți (și „Tombuctu”, citită recent, mi-a plăcut mult).

      Ștergere
  7. Ce prolifica esti! Trebuie sa-mi iau notite ca sa iti scriu un comentariu! :))
    Pt club ma gandeam sa iti recomand Zuleiha sau Imortalistii (pe care am terminat-o zilele trecute), amandoua sunt bune de discutii, a doua e ceva mai light. Dar ar merge si Noapte buna, copii de Radu Pavel Gheo. Si eu am observat ca citesc carti mult mai bune (ma rog, pe care le apreciez cu mai multe stelute) asa ca ti le-am mentionat pe cele de mai sus dintre putinele pe care le-am terminat anul asta. Eu si renunt la foarte multe, daca nu ma prind, nu ma mai chinui cu ele asa ca raman numai cele mai rasarite. :))
    M-am recunoscut in ce ai scris despre "Vara in care..", tot cu detasare am citit-o si eu dar am revenit la Tibuleac si pentru Gradina de sticla care mi s-a parut mai animate.
    Ma duc acum sa citesc si ce descoperiri ai mai facut...iarasi se umple wishlistul. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hihi, las' că vine vremea bună și n-o să mai fiu așa prolifică. :))

      Mulțumesc pentru recomandări, Diana! La Zuleiha mă gândisem și eu inițial, dar s-a întâmplat să dau peste „O viață de om” și am ales-o pe-asta (e nouă, nu foarte lungă, probabil că lumea n-apucase s-o citească etc.). Cred că o perioadă o să aleg literatură străină pentru club, deși cartea lui Gheo e foarte faină, am citit-o acum doi (sau trei?) ani și mi-a plăcut mult. Cartea ideală ar fi în jur de 300-350 de pagini, dar multe dintre cărțile mișto se învârt pe la 400-500, damn it. Habar n-am ce carte o să aleg pentru aprilie (dar mai întâi să trec de primul hop! Gogâlț, gogâlț, cum zicea cineva), probabil că o să încep mai multe și sper să-mi iasă în cale una faină.

      Văzusem coperta la „Imortaliștii”, dar n-am investigat să văd despre ce e vorba. Acum observ că a apărut la o editură nouă, Storia – habar n-aveam de existența ei (o perioadă n-am mai urmărit noile apariții, de-asta sunt cam pe lângă). O să caut cartea.

      O să citesc și „Grădina de sticlă”, am împrumutat-o deja, dar parcă nu mă trage ața s-o încep prea curând, am auzit că e tot cu drame (plus că vreau să se mai atenueze impresiile de la „Vara...”). Ce bine că nu te mai chinui cu cărțile care nu-ți plac. :)

      Ștergere
  8. Super jurnal, Ema! Mă inspir copios din el și din comentariile "audienței" tale. "4 3 2 1" l-am cumpărat în engleză, nu am putut rezista când l-am găsit ieri la Oxfam.
    Poate nu renunți totuși să citești "Idiotul"deși, din ce am văzut eu la tine pe blog, gusturile tale merg în altă direcție. Eu am citit cartea la vârste diferite și mi-a plăcut și în adolescență și la 45+.
    Seethaler se pronunță cu "Z" și un "e" mai lung, cu accent pe prima silabă :).
    Vio K.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur, Vio! :D (Ce bine că te semnezi cu K., altfel aș fi crezut că mi-a comentat vio – și ce coincidență, pentru că am impresia că amândouă trăiți în aceeași țară și, nu mai departe de ieri, vio mi-a scris să-mi spună că Seethaler se pronunță „zeetală(r)”, așa că vă mulțumesc foarte mult amândurora. :) )

      Oai, cu câte cărți m-am întors și eu de la Oxfam-urile din Berlin și Frankfurt! Bine că n-am unul aproape, pentru că nu pot să rezist la cărțile în engleză și mi-aș fi cheltuit acolo toți banii. :)) Sper să-ți placă romanul lui Auster. E grozav că l-ai luat în format fizic, fiindcă lectura unui e-book ar fi fost un chin (asta în caz că citești și cărți electronice).

      Am început târziu lecturile din Dostoievski, dar „Frații Karamazov” și „Crimă și pedeapsă” mi s-au părut extraordinare (din păcate, n-am apucat să scriu despre ele pe blog), așa că o să reiau „Idiotul”, pentru că mi-a plăcut ce-am citit. Dar la ce te referi cât zici de gusturile mele care merg în altă direcție? M-ai făcut tare curioasă. :D

      Ștergere
    2. Vio K,
      chiar așa, unde mergi tu la Oxfam? Eu în Frankfurt/Main în general.

      Ștergere
    3. Hmm, sper că postarea asta o să apară în firul de la postarea mea precedenta...
      @ Ema - poate m-am pripit cu aprecierea despre gusturi, probabil fiindcă scrii mai mult despre autori contemporani. Ceea ce e normal :).
      Mă bucur că ți-au plăcut Karamazovii și Crimă și Pedeapsă, și aș zice că e cel mai bine să citești Dostoievski la maturitate. Când am recitit Idiotul a fost de parcă citeam o cu totul altă carte decât în adolescență. Multe lucruri îmi scăpaseră sau trecusem prea ușor peste ele.
      Mi-am propus să recitesc vreo câteva cărți care mi-au plăcut foarte mult in trecut dar e imposibil să țin pasul cu ce apare nou și cu re-citirile.

      @ vio - Oxfam Frankfurt a.M. sau Stuttgart când ajung acolo pentru serviciu. Prea rar dar probabil mai bine așa pentru bugetul meu :)
      Vio K.

      Ștergere
    4. Stai liniștită, sunt conștientă că blogul nu oferă o imagine completă a lecturilor mele (și a preferințelor sau personalității mele de cititor, dacă vrei) și fiecare om care ajunge aici își face o anumită părere despre mine, care poate să reflecte realitatea mai mult sau mai puțin. Nu apuc să scriu despre toate cărțile citite (poate că jurnalul de lectură ar fi cu atât mai mult de folos, fiindcă măcar pot trece în revistă, pe scurt, lecturile lunii respective), dar nici nu am un anumit criteriu care mă determină să scriu despre o carte în detrimentul alteia. Sunt cărți apărute recent despre care n-am scris, cu toate că astfel de recenzii au mai multe șanse să atragă cititorii decât recenziile unor cărți obscure, în ediții vechi. Scriu în funcție de inspirație și de timp, unele recenzii rămân neterminate, iar altele se alcătuiesc de la sine. Cărțile lui Dostoievski sunt destul de intimidante și nici măcar n-am încercat să scriu despre ele, deși ceva-ceva ar fi ieșit până la urmă. Plus că anul trecut am scris foarte puțin, așa că multe lecturi au rămas neacoperite pe blog. Însă înregistrez și notez pe Goodreads tot ce citesc, sper că poți vedea lista aici.

      Ai dreptate, și eu cred că a fost bine că l-am abordat pe Dostoievski la maturitate, deși tot mi se pare că am ajuns la el cam târziu. Aș fi privit cu alți ochi anumite cărți contemporane dacă aș fi luat contact cu romanele lui Dostoievski mai devreme. Și, la fel ca tine, mi-am propus să revin la câteva lecturi din adolescență, în primul rând la romanele lui Kafka, din care mi-a rămas doar o senzație vagă.

      Ștergere
  9. Vio K.,

    la Stuttgart nu mă gîndisem, poate arunc și eu un ochi cînd ajung acolo în aprilie. :)

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.