Viața mea printre cărți XIII (Sărbători fericite!)

Am încercat să amenajez lângă birou și un fel de brad din cărți verzi, dar arată mai degrabă
ca o cabană, probabil că n-am cărțile potrivite.

Prea s-a așternut tăcerea în casa mea virtuală, pe care am cam lăsat-o de izbeliște, așa că hai să nu închei anul fără să scriu măcar câteva rânduri. Cu ocazia asta, revin și la rubrica „Viața mea printre cărți”, pe care era cât pe ce să mi-o sufle Emilia Chebac – fără intenție, desigur  –, moment în care mi-am dat seama cât de atașată sunt de rubrica asta și, de fapt, cât de dor îmi e să mai scriu pe blog, ca în vremurile bune, când aveam mai mult timp liber (poate și mai mult entuziasm?).

Anul ăsta n-am mai împodobit bradul artificial, ci am făcut unul din cărți. Fiindcă n-avem debara, am depozitat bradul și globurile într-o comodă veche peste care s-au adunat, în toți anii de când ne-am mutat aici, niște teancuri tot mai înalte de cărți, care nu-și mai găsesc de mult locul în bibliotecă. Comoda încă rezistă, deși pare cam șubredă, în schimb eu nu mai fac față atâtor cărți necitite, și de fiecare dată când mai adaug un volum în vârful teancurilor, îmi scade și mai tare pofta de a cumpăra alte cărți. 

Prin urmare, pentru a scoate bradul de plastic, mai întâi trebuie să mut câteva zeci de kilograme de cărți, și ce mi-am zis eu în Ajun: nu mai bine mă apuc de asamblat un brad cu toate volumele astea, că tot îmi doream de mult să încerc? Am început cu o bază cam mare, noroc cu C., care s-a prins că în ritmul ăsta o să muncesc toată noaptea și a redus cercul la jumătate. Cu ajutorul lui, bradul a fost gata cam o oră, deși tot procesul ar fi durat și mai puțin, dacă nu țineam eu morțiș să întorc cărțile cu coperta în sus și cotorul în exterior. Năsuc s-a arătat foarte interesată de luna din vârf (mulțumesc, Alinuș! ), însă deocamdată a lăsat-o în pace. Ce să zic, e mult mai distractiv să împodobesc bradul artificial, fiindcă pisica se cațără pe crengi și începe să facă box cu globurile, pe când cărțile n-au interesat-o defel.

Anul ăsta am primit foarte puține cărți în dar și doar una în preajma Crăciunului, așa cum am auzit că e obiceiul la islandezi – e vorba de Jólabókaflóðið (pronunțat yo-la-bok-a-flothe), adică „inundația de cărți”, o tradiție de a dărui celor dragi câte o carte în Ajunul Crăciunului, pe care apoi o vor citi în decursul nopții în timp ce ronțăie ciocolată (ha, pare o scenă desprinsă dintr-un film). Drept să spun, parcă nici cărți în dar nu-mi mai doresc – am ajuns în punctul ăla în care mă simt copleșită de cele multe și necitite de care mă lovesc la tot pasul prin casă. Dar tot m-am bucurat de cadoul neașteptat de la M., mai ales că o cănuță drăguță de la Fandosica și-a găsit drumul spre mine, alături de cartea lui Zadie Smith, autoare pe care n-am citit-o până acum.

Acum câteva zile mi-am dat seama că sunt în urmă cu șase cărți la reading challenge-ul de pe Goodreads (setat la modesta cifră de 55 de cărți), deși eram convinsă că o să mă achit lejer de provocare. Se pare că a devenit un obicei ca, în fiecare decembrie, să mă întreb cu ce naiba mi-am ocupat timpul de-am citit atât de puțin. De data asta am făcut și un calcul: la 60 de pagini citite în fiecare zi (ritmul meu e de aproximativ 30 de pagini pe oră, însă viteza variază în funcție de dificultatea lecturii), rezultă 21.900 de pagini într-un an și 73 de cărți de 300 de pagini, în medie. Când reduci totul la cifre, nu pare un țel prea greu de atins, așa-i? Dar, cum în momentul ăsta n-am decât 14.000 de pagini citite, înseamnă că, în medie, ritmul a fost de 38 de pagini pe zi. Și iar mă lamentez: Vai de capul meu, ce cititor leneș am devenit! (Despre mine vorbesc adeseori la masculin, sper să nu vi se pară ciudat.)

Vrând, nevrând, am ajuns la vorba aia cu „a îngrășa porcul în ajun” și am cules din bibliotecă câteva volume subțirele, deși îmi dau seama că trișez (ultima aleasă a fost și prima citită: „Bonsai”, de Alejandro Zambra, doar 80 de pagini). Măcar am terminat povestirile lui Cortázar, începute prin ianuarie, și sper să dau gata și „Cartea fetiței vampir”, din care mai am vreo 200 de pagini. Momentan sunt în grafic, am reușit să cresc planul cu patru cărți și să ignor senzația de jenă că mă dedau la astfel de practici pentru un reading challenge. Oare în 2020 o să fiu un cititor mai conștiincios? 

Inițial am ales cărțile astea pentru maratonul de final de an, dar mă îndoiesc
că o să termin cartea Arianei Harwicz (să vedem dacă mă apuc în schimb de Han Kang).

Cărți citite pe ultima sută de ore a anului: „Bonsai”, „Apolododecameronul” și „Fetița care
a salvat Crăciunul”. Aș vrea să citesc și povestirea lui Truman Capote, mai ales că-i de sezon.

Last but not least, am strâns laolaltă cărțile pe care le-am citit anul ăsta la clubul Bibliobibuli. Sunt zece, deși au fost doar nouă întâlniri „oficiale”, fiindcă în iulie am ținut clubul în grup restrâns: cu Alin, care merită o medalie pentru că a fost prezent la fiecare întâlnire, și alți trei cititori simpatici pe care i-am cunoscut la clubul din iunie, cel cu „Sistemul periodic”, despre care zic mereu că mi-a purtat noroc, fiindcă i-a adus la club pe Andreea, Sabin și Bogdan. Lor și altor cititori pasionați (Florența, Ecaterina, Marian, Ana Maria, Raluca, Oana) li se datorează atmosfera faină de la club, unde nu doar discutăm despre cărțile citite, ci ne mai și distrăm – ce-i drept, eu mai puțin, fiindcă tot timpul sunt cu ochii-n patru să nu se formeze bisericuțe . Oricum, abia aștept zilele calde pentru a ține din nou întâlnirile în grădina Verona, unde ne-am întins la discuții și la pahare de vin până la ore târzii.

Aproape toate au fost faine și le recomand fără rezerve (poate cu o singură excepție, cartea lui Arundhati Roy, a cărei scriitură creativă m-a iritat un pic), dar cel mai mult și mai mult mi-au plăcut „Toate numele”, „Opiniile unui clovn” (recent am aflat că există și o piesă de teatru după romanul lui Böll), „Poartă-ți plugul peste oasele morților” și „O viață de om”. Surpriza, cel puțin pentru mine, a fost „Pana de automobil” a lui Dürrenmatt, o poveste minimalistă și memorabilă (vreau neapărat să mai citesc câteva piese de teatru ale elvețianului). 

Behind the scenes (poză făcută de sub pat):
Năsuc pare interesată de ce-am citit la clubul de lectură. :D

Pentru clubul din 22 ianuarie am ales o carte zdravănă, „Zăpada” lui Orhan Pamuk – dacă tot e începutul anului, merge o provocare literară, că-n rest citim cărți scurte, care rar depășesc 300 de pagini. Sper să nu mă prezint doar eu la întâlnire. 

Un an mai bun vă doresc, să fiți sănătoși și veseli, să aveți timp pentru lectură și fonduri generoase pentru călătorii, și poate ne mai auzim pe aici, dacă și când mai găsesc timp să scriu pe blog (eu mi-am propus să scriu mai des, dar așa zic în fiecare iarnă ). 

P.S.: Pentru blog am făcut un cont separat de Instagram (Lecturile Emei), ca să nu mai amestec lucrurile.