Un roman natural – Gheorghi Gospodinov

Un roman natural, de Gheorghi Gospodinov

Ed. Cartier, 2011, 144 pag., traducere de Cătălina Puiu

Original: Естествен роман, 1999 | Țara: Bulgaria

Cronica la romanul lui Gheorghi Gospodinov* zăcea abandonată de aproape doi ani în Drafts – acolo sfârșesc majoritatea textelor pentru blog, pe care le bibilesc până sunt eu mulțumită că am reușit să transmit ce voiam în felul cel mai potrivit, însă timpul trece și impresiile se estompează, iar textul rămâne în cele mai multe cazuri neterminat, și-apoi vin din urmă alte texte mai noi, care sunt la rândul lor începute și abandonate, dar gata, încerc să mă dezbar de această nefericită manie a perfecțiunii. 

Așa că m-am întors la biblioteca din Amzei și am împrumutat din nou Un roman natural, care în 2018 îmi ieșise în cale cu totul întâmplător. Îl zărisem în secțiunea cu cărți returnate (am o deosebită curiozitate să văd ce-a mai citit lumea) și, cum la începutul anului îmi exprimasem dorința de a citi ceva din literatura bulgară, am deschis volumul subțirel și pe prima pagină am dat peste următoarea propoziție: „Stau cu Ema lângă fereastră.” Ei, n-a fost nevoie de alte îndemnuri, personajul pe nume Ema m-a convins pe loc.

Și-acum, impresiile mele de la prima lectură. A existat o oarecare solemnitate când am pășit întâia oară pe tărâmul unei literaturi pe care n-o mai abordasem, mai cu seamă că era vorba de Bulgaria, o țară care în mintea mea are un aer de mister și de pericol, alimentat de zvonurile macabre despre traficanții de organe, mafie și hoții de mașini. Oare cum scriu autorii lor? O să găsesc asemănări cu literatura noastră sau un pronunțat iz est-european?

Scriitura lui Gheorghi Gospodinov are într-adevăr ceva familiar: o tonalitate caldă, cu o notă de melancolie subtilă, care se insinuează în fragmentele despre copilărie și bunici, dar și o anume bățoșie intelectuală pe care o mai întâlnisem în unele cărți est-europene. În câteva capitole de la început, Un roman natural mi-a lăsat senzația că Gospodinov vrea să epateze cu erudiția lui, plasând în text tot felul de referințe obscure, și nu doar atât, ci vrea cu orice preț să fie și original, căci apelează la o structură atipică și tehnici experimentale care stârnesc destule confuzii. Nu mă deranjează erudiția, ci felul în care este etalată, și recunosc că am o oarecare reticență față de artificiile literare post-moderniste, mai ales dacă nu mi se par naturale. Din fericire, senzația neplăcută s-a estompat curând, am reușit să intru în jocul autorului și cartea a început să-mi placă din ce în ce mai mult: e scurtă, neobișnuită, uneori foarte interesantă, alteori de-a dreptul banală – dar, una peste alta, o lectură aparte, provocatoare și inventivă, care merită luată în seamă pentru o incursiune în literatura bulgară.

Să vorbim despre altceva. Despre fotbal? Despre Tarantino? Câini? Mai bine pisici. Le prefer câinilor. Nu merg niciodată în haită. Nu simt față de nimic o mai mare milă decât față de câinii și pisicile vagaboande. Ei sunt de compătimit chiar mai mult decât vagabonzii. Dar tot mai mult mi-e milă de pisici. Câinii parc-au învățat câteva șmecherii. Le-au văzut la cerșetori. Și copiază iscusit o atitudine care naște compasiune. Se apropie de tine chipurile cu încredere, te miros, poartă în ochi o tristețe infinită când te privesc, mașinile îi lovesc. Nefericirea lor e întotdeauna în fața ochilor tăi. Pisicile maidaneze afișează o cu totul altă mândrie. Evită intimitatea, își ascund nefericirea, se furișează prin pivnițe și sub mașini. Nu se bazează pe compasiunea noastră. (pag. 75)

Lucruri care se împart după ce doi oameni se despart. Jocuri de idei. Vise, nu foarte multe. Începuturi de romane clasice. Discuții despre filme (un film bun trebuie să aibă imagini dintr-o budă). WC-ul public ca singurul spațiu al disidenței în Bulgaria comunistă. O Biblie a muștelor, o carte aeriană care nu are nevoie de hârtie. Prima ieșire din țară, în Italia. Flaubert, care visa să scrie o carte despre nimic. Naratorul, care vrea să scrie un roman compus doar din începuturi, idee care i-a fost inspirată de filosofii naturaliști Empedocle, Anaxagoras și Democrit; sau un roman format doar din verbe, sau, de ce nu, o Istorie desfășurată a WC-ului.

― Eu, când eram mic, nu-mi explicam de niciun fel, atunci, când mergeam la cinematograful din sat, de ce în filme nimeni nu se duce la budă. Vedeai indieni, cowboy, legiuni romane și nimeni nu se ducea să se cace sau să se pișe. (...)
― Asta numai pentru că te-ai uitat la filme proaste. Poți să-ți dai seama dacă un film merită sau nu, numai dacă sunt imagini dintr-o budă. Ia să vezi, în Pulp Fiction, când Bruce Willis se întoarce să-și ia ceasul și se hotărăște să-și pună la toaster două felii de pâine, iar Travolta pierde vremea la budă. Toasterul sare, Bruce se sperie și îl împușcă pe celălalt. Adică toasterul apasă pe trăgaci și bucătăria rupe fundul budei. Vezi cum se leagă? (pag. 26)

Un roman natural este un compozit de fragmente amestecate (48 de capitole scurte, mai exact), precum cărțile din acel joc de belotă pe care naratorul îl urmărește în copilărie, cocoțat între ramurile unui cireș: cireșul timpului pierdut, cel mai frumos timp al nostru. Unele secțiuni ar putea funcționa excelent pe post de proză scurtă, iar narațiunea non-liniară curge asemenea unei confesiuni, într-un flux al conștiinței, cu gânduri care sar de la una la alta, avansează în timp și revin în trecut, adeseori în anii copilăriei.

Printre filele acestui jurnal aparent sunt inserate și paginile unui roman, care împrumută elemente din ceea ce luăm drept realitate și capătă treptat o existență proprie, sau poate că asistăm de fapt la adevărata poveste a naratorului, al cărei final este ascuns în interior (mă refer la ceea ce aflăm în capitolul 34). Lucrurile sunt complicate și mai mult de prezența unui redactor și a unui scriitor-vagabond care, în mod bizar, împărtășesc același nume: Gheorghi Gospodinov.

Între toate aceste jocuri de oglinzi și mistificări, singurul fir veridic pare să fie cel legat de un eveniment dureros, care schimbă traiectoria vieții naratorului: despărțirea de Ema, de care recunoaște chiar el că nu s-a mai atins de multă vreme, și care îl anunță într-o seară că este însărcinată. Naratorul se reîntoarce obsesiv la căsnicia lui și la despărțire, fără a putea însăila o poveste continuă, coerentă, căci este în permanență distras de noi gânduri și interese subite, care-i fragmentează confesiunea. După divorț, bărbatul se mută, luând cu el un obiect care va traversa multe dintre fragmentele cărții: un scaun-balansoar masiv, cumpărat în anii '90 în schimbul unei jumătăți de salariu. Este un obiect cu rol simbolic, căci reprezintă o piesă dintr-o imagine domestică ideală: naratorul cu papuci, halat și pipă, așezat în balansoar, cu o pisică torcându-i în brațe.

De unde acest interes brusc pentru muște? Încerc să mă conving că e datorită romanului pe care vreau să-l scriu. Un roman fațetat, care să semene cu ochii muștei. Și asemenea lor, un roman cu multe amănunte, cu cele mai mărunte lucruri, invizibile ochiului liber. Un roman cotidian, așa ca muștele. Uite, îmi spun, de asta am nevoie de muște. Ele sunt singurele în măsură să facă legătura între spațiul eteric și împărăția subpământeană a WC-ului. (...)
Ei bine, mai există un motiv bine întemeiat datorită căruia meditez asupra muștelor, mă afund adânc în istoria WC-ului și în toate celelalte. Un motiv sâcâitor, o altă muscă, căreia reușesc să-i acopăr bâzâitul măcar pentru câteva ore, cât timp le studiez pe celelalte din jurul meu. Dar ea rămâne în mine. Musca din capul meu are nevoie de o gaură. (pag. 90)

Gheorghi Gospodinov, născut în 1968 în Iambol, este un prozator, poet și
dramaturg bulgar care trăiește în Sofia. A devenit cunoscut în afara țării după 1989,
când „Un roman natural” a fost tradus în 21 de limbi. (sursa foto)

De Gheorghi Gospodinov a mai apărut la noi un volum de poezie, „Înainte să inventez căderea”, publicat la Casa de Editură Max Blecher, dar aș vrea mai degrabă să citesc un al doilea roman, încă netradus în română: „The Physics of Sorrow”, care în 2013 a primit premiul național pentru cel mai bun roman al anului.

*GOSPODÍN, gospodini, s. m. (Slavonism Înv.) Domn, stăpân ▪ (Îvr) Dumnezeu