The Hottest Dishes of the Tartar Cuisine - Alina Bronsky

După ce am citit și al doilea roman de Alina Bronsky, The Hottest Dishes of the Tartar Cuisine, mi-a devenit clar că, deși cărțile ei se apropie de zona comercială a literaturii, autoarea are un talent incontestabil de a crea personaje memorabile și, mai ales, de a le oferi protagonistelor sale o voce aparte, care se remarcă și rămâne întipărită în mintea cititorului. Mi-a plăcut foarte mult vocea adolescentei Sașa Naimann din Parcul cioburilor, iar acum am petrecut câteva ore turbulente în compania Rosalindei Achmetowna, una dintre cele mai fascinante, enervante și neplăcute protagoniste pe care le-am întâlnit în literatură. În plus, romanul are un subiect foarte interesant și destul de complex, cu o sumedenie de detalii pitorești legate de viața în Rusia comunistă. The Hottest Dishes of the Tartar Cuisine este o carte captivantă, scrisă într-un stil simplu și plin de vervă, cu mult umor, dar și cu o tristețe care persistă undeva în fundal, pentru a ieși uneori la iveală în puseuri neașteptate.

Personalitatea Rosalindei Achmetowna este una remarcabilă, lăsând senzația că umple la refuz întreaga carte, nemailăsând loc pentru altceva. Și totuși, se întâmplă o mulțime de lucruri în acest roman al cărui nume nu știu exact cum să-l traduc (Cele mai iuți feluri de mâncare din bucătăria tătară?), însă toate par să graviteze în jurul Rosei - doar ea este și naratoarea poveștii, care acoperă câteva decenii din viața ei de soție, mamă și bunică. Un unreliable narrator, o povestitoare în care nu putem avea încredere până la capăt, nu doar pentru că devenim destul de repede conștienți de percepția ei distorsionată asupra lumii, ci și pentru că, spre final, evenimentele iau o turnură incredibilă, iar adevărul pare și mai greu de deslușit. 

Pe tot parcursul lecturii am oscilat între simpatie și revoltă față de Rosa - un personaj complex și contradictoriu, care m-a făcut să râd și chiar să o admir uneori, dar alteori mi-a trezit instinctele criminale. Pot să număr pe degete personajele pe care mi-ar plăcea să le strâng de gât (de fapt, în momentul ăsta nu-mi amintesc niciunul), dar Rosa este în mod clar o favorită - problema e că, odată ajunse față în față, farmecul ei m-ar putea dezarma cu ușurință. Orice mamă responsabilă care va citi romanul va trece probabil prin aceleași stări ca și mine, văzând atâtea exemple scandaloase de bad parenting, genul care marchează un copil pe viață. 

I knew children needed to be treated like a beet garden. When you eliminated weeds from their character, you got a better harvest.

Rosalinda Achmetowna locuiește într-un apartament cu soțul Kalganow, fiica Sulfia și - cum se purta în țările comuniste - cu o străină cu care împart baia și bucătăria. Asta pentru că soțul gurmand și bleg - pe care Rosa îl face în toate felurile: amibă, meduză fără venin, creatură fără coloană vertebrală -, deși are o funcție bună, este un comunist idealist care nu își dorește ca familia lui să trăiască mai bine decât alții. 

Însă cea mai mare dezamăgire a Rosei este odrasla, care nu-i seamănă deloc: Sulfia este scundă, urâtă, leneșă și foarte proastă. Degeaba a încercat să o transforme într-o persoană puternică și să o învețe tot felul de lucruri (de exemplu, cum să plângă fără să se urâțească și cum să zâmbească fără să promită prea mult), căci Sulfia este complet lipsită de talente. Ba, colac peste pupăză, rămâne însărcinată la 17 ani cu un bărbat pe care, aparent, l-a întâlnit într-un vis. 

I had tried to teach her that nobody should be able to see when you were scared. That nobody should be able to tell when you were uncertain. That you shouldn’t show it when you loved someone. And that you smiled with particular affection at someone you hated. I worked so hard with Sulfia, but it was all for naught. She had no talent, not the slightest understanding of what I meant.

Rosa, care cunoaște o mulțime de leacuri populare, încearcă să scape de copilul nedorit prin tot felul de metode, dar copilul se naște oricum, dovedind că are o o putere neobișnuită de a supraviețui oricărei încercări. Fetița, botezată Aminat, seamănă izbitor cu Rosa: este plină de personalitate, frumoasă și deșteaptă, dar și foarte vorbăreață și cu un ochi versat pentru defectele altora. Ea îi dă viața peste cap bunicii, care începe un adevărat război cu Sulfia, pe care o consideră o mamă incapabilă - căci nimeni nu o poate educa mai bine pe Aminat decât bunica ei, care și-a propus să o transforme în cea mai frumoasă și deșteaptă fată din Uniunea Sovietică. Pentru a-și atinge scopul, Rosa recurge la amenințări, laude, promisiuni, pedepse și chiar șantaje emoționale prin care își manipulează nepoata. Însă cât de departe va merge ea pentru a-i oferi lui Aminat o viață mai bună?

Finally there was a housewife in this apartment, a head of the family, a proxy for me, all rolled into one person: my eight-year-old granddaughter Aminat.You barely had to instruct her because she had learned so many things on her own. She collected the empty plastic bags, rinsed them out in the sink, and hung them to dry on the heaters as if she’d done it her whole life.
She never threw out any food. When a sausage in the refrigerator started to turn green, she cut off the bad spots, boiled the sausage, and then pan-fried it briefly. I couldn’t have done it more expertly myself.
It was clear. Children need responsibility. Maybe I had gone about things wrong with Sulfia; because of her shortcomings I had done much too much for her. 

Povestea se întinde pe câteva decenii, cu o mulțime de schimbări declanșate de firea impetuoasă a Rosei și de intențiile ei bune cu efecte uneori tragice. Cunoaștem totul prin ochii formidabilei tătăroaice, filtrat prin atitudinea ei exigentă, disprețuitoare și narcisistă, cu rare spre inexistente momente de îndoială. Soțul, fiica, ginerii, vecinii, evreii - toți sunt plini de defecte și o dezamăgesc într-un fel sau altul pe minunata Rosa, care, v-ați prins, se consideră cea mai tare din parcare. Dincolo de talentele de necontestat și de relatările subiective, întrezărim adevărata ei personalitate: [s] Rosa este o femeie crudă, egoistă, posesivă, perfecționistă și uneori despotică, care îi înspăimântă pe cei din jur și, mai mult, chiar le distruge viața. Ea este mama, bunica și soacra de coșmar, trei într-una. [s]

Rosa se pricepe la toate: nu se rătăcește niciodată, gătește excelent, deține soluțiile și sfaturile valoroase, fără de care totul s-ar duce de râpă. [s] Îi manipulează pe cei din jur și controlează viața oamenilor apropiați, terorizându-i cu indicații despre ce să îmbrace, cum să se comporte, ce alegeri să facă. Elegantă și îngrijită, frumusețea ei pare că face victime peste tot unde merge: șoferii opriți pe stradă nu îi iau bani, iar bărbații cărora le aruncă o privire îi cad la picioare. [s] Mai mult, Rosa crede că este în legătură directă cu Dumnezeu și că acesta îi îndeplinește cel mai adesea dorințele.

I didn’t look anything like a grandmother at all. I looked good. I was pretty and young looking. You could see that I had vitality and was intelligent. I often had to mask my expression to keep other people from reading my thoughts and stealing my ideas. (...)
My son-in-law liked me. It was understandable. I was a handsome woman. In my late forties I still looked as if I were in my mid-thirties at most. My skin was firm and radiant, and I made myself up every morning before I went anywhere - even if it was just to the kitchen. I wore only red and black. I could pull it off. 

Sper să se traducă și The Hottest Dishes of the Tartar Cuisine, care mi-a plăcut mai mult decât Parcul cioburilor: subiectul este mai interesant și mai complex, acțiunea este mai bine legată și cartea este mai uniformă, având doar câteva bucăți în care își pierde din intensitate - spre deosebire de romanul de debut, care mi s-a părut ceva mai slab de la jumătate încolo. 

***

Rosa este o enciclopedie ambulantă de remedii naturale și soluții tradiționale pentru tot soiul de probleme și afecțiuni - un talent valoros și necesar în Rusia comunistă, unde medicamentele, vitaminele sau produsele casnice erau dificil de găsit. La un moment dat, ea pomenește the tea fungus - ciuperca de ceai pe care mi-o amintesc prea bine din anii copilăriei: o masă gelatinoasă care semăna cu o meduză fără tentacule și care mi se părea extrem de scârboasă. O obținuse tata de la un coleg de serviciu și pe atunci nu știam cum se numește, dar am aflat între timp că este vorba despre Kombucha. 

Deși Kombucha noastră a murit demult, o am și acum în fața ochilor: într-un borcan mare plin cu ceai îndulcit se lăfăia o chestie respingătoare, de un cenușiu lucios, care dedesubt avea un fel de materie zdrențuită - iar bucățele din materia asta pluteau și în ceai. Nu pun poză, pentru că cele găsite pe net nu seamănă cu ce-mi amintesc eu (cred că ciuperca noastră ajunsese așa pentru că ai mei nu știau prea bine cum să o îngrijească - de la Rosa am aflat că straturile trebuiau separate după o perioadă și puse la muncă în alte borcane). 

După câteva zile, ceaiul îndulcit se transforma într-o băutură gălbuie, acidulată, care în casa noastră ținea loc de suc (asta dacă mai aveai chef să bei licoarea, știind de unde provine - eu nu prea aveam). Se pare însă că băutura avea și o mulțime de proprietăți benefice pentru organism, după cum am aflat din acest articol (unde se spune că ciuperca - de fapt, o colonie de 12 specii de microorganisme care convieţuiesc în simbioză - a fost descoperită în China în urmă cu peste 2000 de ani). Acum sucul se vinde îmbuteliat și costă ceva, dar partea bună e că nu mai ai în fața ochilor și sursa - deh, alte vremuri.

Editura: Europa Editions, 2011

Traducere: Tim Mohr

Titlu original: Die schärfsten Gerichte der tatarischen Küche, 2010