Convorbiri telefonice – Roberto Bolaño

► „Convorbiri telefonice”, de Roberto Bolaño ◄

Ed. Leda, 2011, 222 pag. | Traducere: Dan Munteanu Colán 

Titlu original: „Llamadas telefónicas”, 1997 | Țara: Chile

Mi se făcuse dor de proza lui Bolaño (câteva dintre povestirile din Târfe asasine au rămas printre cele mai bune pe care le-am citit până acum) și, cum încă nu mă încumet să încep „Detectivii sălbatici” și în niciun caz „2666”, am optat tot pentru un volum de proză scurtă. „Convorbiri telefonice” mi-a fost dăruit de Sebastian, când ne-am întâlnit la Iași prin octombrie, și mi-a plăcut chiar mai mult decât „Târfe asasine”, citit în urmă cu patru ani (hmm, chiar așa de mult a trecut de la prima mea lectură din Bolaño?).

În marea lor majoritate, povestirile din „Convorbiri telefonice” sunt relatate la persoana întâi și au finaluri deschise, fiind lipsite de un deznodământ. Chiar și atunci când finalul pare inevitabil (moartea, cea cu care s-ar zice că se sfârșește totul), personajul în cauză se eschivează și dispare din propria poveste, evitând cu încăpățânare acel punct de încheiere indubitabil. Însă nu doar finalul ne lasă o umbră de incertitudine, ci și varii aspecte ale narațiunii care, la prima vedere (adeseori, și la a doua), nu-și găsesc o explicație clară.

4

Târfe asasine – Roberto Bolaño

► „Târfe asasine”, de Roberto Bolaño ◄

Ed. Curtea Veche, 2009, 211 pag. | Traducere: Alina Cantacuzino

Titlu original: „Putas asesinas”, 2001 | Țara: Chile

---

„Târfe asasine” a fost prima mea incursiune în proza, fie ea scurtă sau lungă, a chilianului Roberto Bolaño și trebuie să spun că am fost fermecată de imaginația și de talentul său de povestitor. Mi-a plăcut senzația de visare care m-a cuprins pe măsură ce mă adânceam în povestirile din acest volum, ca și cum aș fi stat împreună cu autorul lângă un foc de tabără, iar el, aflat pe punctul de a adormi și fără a duce poveștile la capăt, mi-ar fi murmurat întâmplări din viața reală, în care s-au insinuat o sumedenie de amănunte fabulate. Prozele din „Târfe asasine” sunt, în cea mai mare parte, lipsite de un final concret – fapt care m-a cam deranjat la început, însă ulterior am descoperit un farmec aparte în acest văl de mister și de neîmplinire, ca și cum poveștile ar fi putut continua ceva mai încolo, după o pauză.

Personificând diferite caractere, dar lăsând impresia că își păstrează, de cele mai multe ori, identitatea, Bolaño se oprește asupra unor întâmplări de viață disparate, banale sau extraordinare, cu temă literară, erotică sau chiar microbistă. Două dintre ele sunt relatate de către B, un alter-ego al scriitorului care revine și în alte volume, iar majoritatea sunt narate la persoana întâi singular, ceea ce întărește senzația de confesiune. Singura care rupe acest tipar este chiar „Târfe asasine”, care curge sub forma unui monolog și este, totodată, singura povestire în care protagonistul este de sex opus: o femeie (nu neapărat târfă și nici ucigaș de profesie, sau poate că da) care a răpit un bărbat necunoscut, zărit la televizor, la finalul unui meci de fotbal.

0

Obscena pasăre a nopții - José Donoso

De unde ar trebui să încep pentru a vorbi despre Obscena pasăre a nopții? Senzația pe care am experimentat-o, încă de la început, a fost o confuzie adâncă - nu puteam înțelege cine erau toate acele personaje, cine vorbea într-un moment sau altul, nici măcar cine era naratorul. Încet-încet, cu hârtie și creion alături, am început să pătrund în jungla densă și haotică a acestui roman. Un realism magic pur, în care nu putem face distincția între imaginar și real; cheia pare să fie ascunsă pe undeva, în străfundurile labirintice ale poveștii. Aproape că am putut auzi această carte respirând, asemenea unei ființe hidoase cu formă schimbătoare, înfășurată cu grijă în mai multe straturi de fantasmagorii, începând să semene cu miticul Imbunche al străvechilor chilieni - un monstru diform, cu toate cele nouă orificii cusute și obstrucționate, cu unul dintre picioare întors invers, peste umăr.

2