Maestrul și Margareta - Mihail Bulgakov

Pe la începutul anului îmi propusesem să recitesc Maestrul și Margareta, dar, cum planurile de acest fel se pierd imediat în noianul de cărți noi, n-aș fi crezut că voi reuși - norocul meu a fost clubul de lectură organizat de Laura Câlțea și editura Litera, unde romanul a fost ales pentru una dintre întâlniri. Ei, trebuie să mărturisesc că nu mai țineam minte absolut nimic din lectura de acum cincisprezece ani (doar faptul că îmi plăcuse foarte mult), deci recitirea mea a fost mai degrabă o primă lectură. Între timp auzisem felurite păreri, care nu prea coincideau cu amintirile mele, cum că romanul ar fi tare greu de citit, că sunt prea multe personaje, că la tot pasul apar evenimente cu dublu înțeles, dificil de identificat. Sigur că, dincolo de subiectul imediat, n-am priceput eu mare lucru cu mintea de atunci, dar nici acum nu pot afirma că am înțeles pe deplin satira lui Bulgakov, care necesită ceva cunoștințe literare, teologice, istorice și politice, precum și amănunte din biografia autorului, pentru o lectură aprofundată și avizată. 

Dar nu vă lăsați intimidați! Maestrul și Margareta nu este în niciun caz o carte greoaie și dificilă, din contră, se citește foarte ușor, iar subiectul este pe înțelesul tuturor la un prim nivel de interpretare. Nu sunt fraze întortocheate, nici metafore ermetice, și nu te alegi cu dureri de cap încercând să înțelegi ce vrea să spună autorul. Sunt, într-adevăr, ceva mai multe personaje, dar acest „impediment” se poate rezolva foarte ușor cu hârtie și creion - faceți, oameni buni, o listă cu numele personajelor! În rest, romanul este de o uimitoare simplitate - mă refer la scriitură, căci acțiunea este destul de încâlcită, necesitând totuși atenție -, iar lectura, pe lângă faptul că mi-a stârnit adesea hohote de râs, a fost extrem de captivantă și insolită. Așadar, realitatea nu este atât de neagră pe cât o prezintă unii cititori - mai rămâne doar să rezonați cu subiectul romanului, un iureș amețitor de întâmplări fantastice, grotești și ilare, care mie mi-au plăcut la nebunie. Dacă nu este pe gustul vostru, nu este un capăt de țară - dar trebuie, trebuie să citiți această carte!

Este destul de dificil de vorbit despre roman fără a apela la spoilere, care încep deja de pe la pagina 19, căci Bulgakov intră imediat în subiect, fără divagații inutile. Maestrul și Margareta este o călătorie nebunească și delicios de comică în absurdul ei, care ne poartă, timp de câteva zile, prin Moscova anilor 1930, când orașul este întors cu susul în jos de apariția unor personaje misterioase și deloc pașnice. Acestea își vâră nasul și coada în lumea artistică moscovită, dând peste cap viețile oamenilor (de rând sau de vază) și instaurând un haos de mai mare dragul.

Totul începe într-un parc din centrul Moscovei, unde Mihail Alexandrovici Berlioz, redactor-șef al unei reviste literar-artistice și președinte al asociației Massolit (un fel de Uniune a Scriitorilor de la noi), discută la umbra teilor cu poetul Ivan Nikolaevici Ponîrev, poreclit Bezdomnîi, despre existența - sau, mai bine zis, inexistența - lui Iisus; în spiritul Rusiei staliniste al acelor ani, ambii sunt atei și nu se sfiesc să includă propagandă antireligioasă în scrierile lor. În discuția literaților intervine pe nepusă masă un străin bizar, care îi uluiește cu câteva profeții deloc îmbucurătoare și, mai ales, contestă părerile celor doi, începând să le povestească o istorie ciudată despre Pilat din Pont și Ieșua Ha-Nozri. 

- Dacă Dumnezeu nu există, atunci se pune întrebarea: cine îndrumă viața omului și, în general, toată rânduiala de pe pământ?
- Omul le îndrumă pe toate, se grăbi Bezdomnîi să dea un răspuns răspicat la această chestiune, ce-i drept, nu prea clară.
- Să-mi fie cu iertare, obiectă blând necunoscutul, ca să îndrumi, trebuie să ai un plan cât de cât exact pentru o perioadă mai lungă de timp. Or, dați-mi voie să vă întreb, cum poate îndruma omul lucrurile când el nu numai că nu-i în stare să întocmească un asemenea plan, chiar și pentru un timp derizoriu de scurt, să zicem, o mie de ani, dar nici măcar să garanteze pentru ziua de mâine a propriei lui persoane? (pag. 16)

Poate veți ridica din sprâncene când, din Moscova anilor 1930, ne trezim în Ierusalimul lui Iisus și al lui Pilat din Pont, chiar în dimineața zilei când are loc judecata dinaintea crucificării pe Golgota. Este o istorie alternativă celei din Biblie, care, la prima vedere, nu prea are nicio legătură cu evenimentele din Moscova - dar aveți răbdare! În partea a doua a romanului, totul începe să se lege, odată cu apariția personajelor din titlu - iar o primă legătură este chiar discuția dintre Berlioz și poetul Bezdomnîi, prin care cei doi neagă existența lui Iisus și, implicit, pe cea a diavolului.

După întâlnirea din parc, evenimentele se precipită, iar în oraș se instaurează un adevărat circ grotesc, la care nu știi dacă este indicat să râzi sau să plângi: într-un apartament de pe strada Sadovaia se instalează un trio bizar, din care face parte și un motan gras cu abilități uluitoare, la Teatrul de Varietăți are loc un spectacol de magie cu „dezvăluiri” din viața intimă a spectatorilor și cu acte de iluzionism pe seama lăcomiei moscoviților, persoanele cu funcții de răspundere încep să dispară fără urmă, iar o clinică de psihiatrie este asaltată de cazuri de nebunie subită. 

În toată această degringoladă care a pus stăpânire pe Moscova, o femeie nefericită își deplânge dragostea pierdută; ea este gata să facă orice pentru a-l aduce înapoi pe iubitul ei - un scriitor persecutat pentru romanul său -, de soarta căruia nu mai știe nimic. Femeia ajunge chiar în miezul răului, la un bal halucinant, unde curajul, loialitatea și determinarea ei sunt puse la încercare. Dar, odată ce ai dat de gustul libertății, iar răul primordial este de preferat răului pământesc, nu prea mai există cale de întoarcere...

Ilustrație de Serghei Aleksandrovici Alimov (sursa)

Maestrul și Margareta a fost întors pe toate fețele de critici pentru a-i descoperi înțelesurile ascunse și a identifica figurile marcante ale vremii, deghizate în personajele romanului. Nu știu dacă s-a ajuns la vreo concluzie unanimă, dar un lucru este cert: în acest roman extraordinar, desfășurat pe trei planuri narative, Mihail Bulgakov satirizează lăcomia, vanitatea, corupția și pervertirea morală a contemporanilor săi, atacând totodată ateismul instaurat în Rusia stalinistă a anilor 1930. Scriitorul construiește o alegorie complexă (și, uneori, ambiguă) despre bine și rău, despre curaj și lașitate, despre dragoste și sacrificiu. Nu lipsește celebrul pact cu diavolul, căci una dintre influențele romanului a fost Faustul lui Goethe, operă din care cei avizați pot recunoaște numeroase referințe și simboluri (eu am avut noroc cu notele de subsol).

- Spune-mi, iubite Fagot, se informă Woland la măscăriciul cadrilat, cum ți se pare, populația Moscovei s-a schimbat în mod considerabil, nu-i așa?
- Așa este, messire, îi răspunse cu jumătate de glas Fagot-Koroviev. [...]
- Ce să-i faci, răspunse meditativ magul, sunt oameni ca toți oamenii... Iubesc banii, dar asta a fost întotdeauna... Omenirea iubește banii, din orice ar fi făcuți: din piele, hârtie, bronz sau aur. Oamenii sunt ușuratici... ce să-i faci... uneori și mila bate la poarta inimii lor... oameni obișnuiți... Într-un cuvânt, îmi amintesc de cei de altădată, uite, numai problema locuințelor i-a cam stricat... (pag. 154-160)

Bulgakov ia în colimator, cu ironie și mult umor, goana conaționalilor săi pentru locuințe mai bune, corupția administratorilor de bloc, infidelitățile conjugale, lăcomia și lipsa de scrupule a moscoviților, statutul superior al membrilor grupării literare Massolit, care au parte de vacanțe de creație și de unul dintre cele mai bune restaurante din oraș, cu prețuri foarte mici. De altfel, Bulgakov a suferit permanent de pe urma asociației scriitorilor din Rusia stalinistă, care l-a denunțat în repetate rânduri ca scriitor de dreapta și reacționar. Interesant este că amestecul de realitate și fantastic camuflează destul de bine multe dintre referințele la viața sub regimul totalitar, cum ar fi episodul în care Bulgakov vorbește despre soarta bizară a apartamentului cu numărul 50 din strada Sadovaia, ai cărui locatari dispăreau fără urmă. [spoiler] Disparițiile misterioase s-ar părea că nu indică evenimente paranormale (în ton cu specificul romanului), ci denunțuri din partea lui Steopa Lihodeev și/sau Berlioz, pentru a intra în posesia spațiului locativ.[spoiler]

- Legitimațiile dumneavoastră! repetă femeia.
- Ca să te convingi că Dostoievski este scriitor, trebuie neapărat să-i ceri legitimația? Păi, ia dumneata la întâmplare cinci pagini din orice roman al lui și te vei convinge, fără nici o legitimație, că ai de-a face cu un scriitor! Și-apoi, cred că nici nu avea legitimație!
- Dumneavoastră nu sunteți Dostoievski, zise cetățeana pe care Koroviev căuta s-o zăpăcească.
- Cine știe, cine știe? obiectă pezevenghiul.
- Dostoievski a murit, zise femeia, dar nu prea convinsă.
- Protestez! exclamă cu înflăcărare Koroviev. Dostoievski e nemuritor! (pag. 441)

Romanul este însă unul neterminat: Bulgakov și-a ars manuscrisul în 1930, apoi l-a rescris din memorie, lucrând la mai multe versiuni până la moartea sa, în 1940. Cartea a avut o seamă de titluri, printre care „Roman despre diavol”, ”Satana la Moscova” sau „Magicianul negru”. O versiune cenzurată a fost publicată aproape treizeci de ani mai târziu la Moscova, iar textul complet a apărut la Paris, unde a fost tipărit și distribuit din mână-n mână. Prima ediție completă a apărut în Uniunea Sovietică abia în 1973, aceasta fiind versiunea canonică până în 1989, când a fost compilată o ultimă versiune, bazată pe toate manuscrisele lăsate de Bulgakov.

Ilustrație de Andrei Nabokov (sursa)

Note de lectură: 

[spoiler]

- soția și muza lui Bulgakov, Elena Șilovschi, stă la baza personajului feminin, care, în original, este Margarita (nu prea înțeleg de ce la noi a devenit Margareta).

- gestul Maestrului de a-și arde manuscrisul oglindește, desigur, gestul real al lui Bulgakov, care și-a distrus prima variantă a romanului sub presiunea regimului stalinist, care controla cu o mănușă de fier scena literară a Rusiei, prin cenzurarea și interzicerea creațiilor artistice. Chinul psihologic prin care trece Maestrul, cu denunțurile și atacurile zdrobitoare din partea criticilor, este, în mare parte, experiența personală a lui Bulgakov. De acest episod se leagă o frază memorabilă a romanului: Manuscrisele nu ard.

- migrenele de care suferă Pilat din Pont s-ar părea că reflectă boala lui Bulgakov în ultimii ani de viață (nefroscleroza moștenită de la tatăl său).

- Balul Satanei a fost inspirat de un eveniment real: este vorba despre Festivalul Primăverii organizat de ambasadorul american William Bullitt în 1935, la reședința Ambasadei SUA în Uniunea Sovietică (Casa Spaso). Decorațiile fastuoase au inclus o pădurice de mesteceni, o masă acoperită cu lalele finlandeze, o peluză de cicoare crescută pe fetru umed, o colivie cu fazani, papagali și o sută de zebre (cinteze) australiene împrumutate de la grădina zoologică, precum și o menajerie compusă din mai multe capre de munte, cocoși albi și un pui de urs. Ursul a fost îmbătat cu șampanie, iar zebrele australiene au scăpat din colivie spre dimineață, împânzind tavanele. 

- pudelul, care apare pe măciulia bastonului lui Woland și în bijuteriile Margaretei de la bal, este o aluzie la înfățișarea de pudel negru sub care Mefistofel îi apare lui Faust.

- Levi Matei spune că Maestrului i-a fost refuzată Lumina, dar, după cum observăm la final, acesta nu ajunge nici în iad - este vorba de acel Limbo (primul cerc al infernului) descris de Dante, unde își va petrece eternitatea în pace sufletească, alături de Margareta.

- inițial, nu am înțeles ce s-a întâmplat cu Maestrul în ultima noapte, după plecarea Margaretei; am avut impresia că l-a întâlnit pe Woland (pe care îl recunoaște imediat din relatarea poetului), dar se pare că a fost arestat și interogat în urma denunțului „prietenului” său, Aloizi Mogarîci (câtă naivitate din partea Maestrului!).

- este interesantă inversarea valorică a noțiunii de „rău”: Satana reprezintă răul primordial, absolut, dar în romanul lui Bulgakov se dovedește taman pe dos. În climatul otrăvit care a pus stăpânire pe Rusia, Diavolul apare drept un justițiar necesar, care pedepsește viciile și pervertirea umană, dar răsplătește caracterele demne, loiale. Nu Diavolul este adevăratul dușman al umanității, ci însăși firea umană, labilă și influențabilă, gata să renunțe la valorile morale pentru un pumn de arginți sau o locuință mai bună. 

- mi-a plăcut interpretarea unei cititoare de pe Goodreads, care vede romanul drept un basm ce infuzează fantastic și magie în viața cenușie și plată a Moscovei staliniste, funcționând ca un fel de supapă pentru constrângerile și represaliile regimului. Tot ea mi-a atras atenția asupra faptului că luna este prezentă pretutindeni în roman, în toate cele trei planuri ale narațiunii, simbol al unei cunoașteri nepământene. Oare câte alte simboluri am trecut cu vederea, fără să am habar ce reprezintă?

[spoiler]

PS: Traducerea Nataliei Radovici mi s-a părut foarte reușită (am comparat-o de câteva ori cu traducerea lui Ion Covaci de la Humanitas), iar notele de subsol alte redactoarei Justina Bandol au fost mai mult decât binevenite. 

Editura: Litera, 2014

Traducere: Natalia Radovici 

Număr de pagini: 494