Jurnalul Annei Frank (The Diary of a Young Girl - Anne Frank)

miercuri, 27 ianuarie 2016


Auzisem, desigur, de Anne Frank, o figură-simbol a Holocaustului și unul dintre cei mai importanți oameni ai secolului XX, însă nu știam mare lucru despre Anne în afară de faptele arhicunoscute. Nu știam nimic despre personalitatea ei, despre lucrurile care i-au plăcut, despre visele, bucuriile, frustrările ei; nimic despre copilăria întreruptă brusc de persecuția antisemită care a cuprins Europa, sau despre viața în cei doi ani pe care i-a petrecut ascunzându-se de naziști. 

A spune că mi-a plăcut sau mi-a displăcut Jurnalul Annei Frank mi se pare oarecum deplasat. E drept că unele pasaje sunt ceva mai plictisitoare - uneori repetitive, alteori lipsite de interes - însă, în ansamblul lui, jurnalul este o lectură cu totul specială. Niciodată până acum nu am mai pătruns atât de adânc în intimitatea unui copil pe cale de a deveni adolescent - un act care mi-a trezit o reținere în fața unei asemenea sincerități și a atâtor gânduri și sentimente expuse, în toată vulnerabilitatea lor, privirilor străine. De fiecare dată când cineva îi citește jurnalul, Anne Frank revine din nou la viață, zglobie, fermecătoare, spirituală, poate un pic enervantă și cicălitoare - dar aceasta a fost Anne! Prin jurnalul său - care se numără printre cele mai citite zece cărți din lume -, dorința ei de a continua să trăiască după moarte i-a fost îndeplinită.

Deși m-a întristat, nu-mi pare rău că am citit jurnalul - genul de carte pe care o ocolești crezând că nu mai este nimic nou de aflat (nimic mai greșit). Anne Frank, o copilă de numai treisprezece ani, m-a impresionat și chiar m-a inspirat, făcându-mă să privesc viața cu alți ochi. Am aflat mai multe amănunte despre acea perioadă a istoriei, despre viața evreilor care s-au ascuns pentru a scăpa de deportarea în lagăre, despre acte de solidaritate și oameni altruiști, care și-au riscat viața pentru a-și salva prietenii și cunoștințele care sufereau pe nedrept. Jurnalul Annei Frank vorbește despre speranță și optimism, despre încrederea în bunătatea inerentă a firii umane, despre tăria de a urma un ideal, oricât de improbabil ar părea, despre absurditatea și profunda nedreptate a antisemitismului. 

Probabil că toată lumea știe povestea Annei Frank în linii generale. Împreună cu familia ei și alți patru evrei, Anne Frank a stat ascunsă între 6 iulie 1942 și 4 august 1944 la ultimele etaje ale unei clădiri de birouri din Amsterdam - sediul firmei unde lucrase tatăl ei, Otto Frank. Familia Frank se mutase din Frankfurt la începutul anilor 1930, fugind din Germania controlată de naziști; după ocuparea Olandei în 1940 și instituirea persecuției antisemite, familia se ascunde cu ajutorul foștilor angajați ai lui Otto Frank. După doi ani petrecuți în ascunzătoarea pe care Anne o numește Anexa secretă, cei opt locatari au fost arestați în urma unui denunț, fiind trimiși la Auschwitz cu ultimul transport. Jurnalul Annei a fost recuperat ulterior de tată - singurul care a supraviețuit - și a fost publicat pentru prima oară în Țările de Jos, în 1947.

Cei opt locatari ai Anexei secrete și olandezii care i-au ajutat (sursa)


Prima însemnare datează din 12 iunie 1942*, ziua în care Anne a împlinit 13 ani și a primit în dar jurnalul în carouri albe și roșii. Anne scrie pentru a scoate la iveală lucrurile ascunse adânc în suflet, pe care nu le poate mărturisi nimănui. Deși este foarte populară și răsfățată, centrul atenției la școală și în familie, Anne își dă seama de superficialitatea relațiilor și a discuțiilor, care nu trec dincolo de glume și subiecte generale. După ce ajunge în Anexa secretă - la nici o lună de la primirea jurnalului -, însemnările iau forma unor scrisori adresate lui Kitty, prietena ideală pe care Anne nu a avut-o niciodată. Sunt descrieri ale Anexei și ale vieții cotidiene, cu toate temerile, speranțele, problemele și neînțelegerile care apar într-un mediul meschin locuit de opt oameni cu personalități distincte. Oameni care, timp de doi ani, trăiesc ca niște prizonieri, urmăriți permanent de teamă: teama de a face zgomot și a fi auziți de vecini, teama că vor fi descoperiți și împușcați, teama de liniștea opresivă și de izolarea sufocantă. 

*în ediția pe care am citit-o eu, prima însemnare datează din 14 iunie

Pentru a uita de frică, singurătate și frustrări, Anne se refugiază în studiu, în lectură și în scris, dar și într-o analiză atentă a lumii adulților și a propriului sine. Este pasionată de mitologie și de arborele genealogic al familiei regale, colecționează poze cu vedete de film, iubește lectura și istoria artei, în schimb urăște algebra și geometria. Anne este fericită că poate scrie, chiar dacă nu e prea sigură că are destul talent pentru a deveni jurnalistă sau scriitoare. Însă talentul ei este evident - la fel ca hotărârea de a face ceva important în viață -, căci însemnările debordează de observații amuzante și spirituale, care devin din ce în ce mai profunde pe măsură ce Anne se maturizează; am selectat câteva scurte citate din ediția în limba română, preluate de aici și aici:

Ajungi să cunoști bine oamenii abia după ce te-ai certat zdravăn cu ei o dată. Abia atunci poți să le judeci caracterul.

Una dintre numeroasele întrebări care nu-mi dau pace este de ce mai demult, dar adesea şi în prezent, femeia a ocupat un loc mult mai puţin important în societate decât bărbatul.

Cine-i fericit îi va face şi pe alţii fericiţi. Cine are curaj şi încredere nu se va lăsa pradă nenorocirii.

Un hohot de râs pe cinste ar ajuta mai mult decât zece pastile cu valeriană, dar noi aproape că am uitat să râdem. Uneori mi-e teamă să nu-mi înţepenească faţa şi să-mi apară cute în jurul gurii de-atâta seriozitate.

Cine vrea să slăbească să vină să stea în Anexă! Cei de sus se văicăresc de mama focului, noi n-o luăm aşa în tragic.

Săptămâna asta am citit mult și am muncit puțin. Așa trebuie să faci pe lumea asta și atunci în mod sigur vei ajunge departe.

Am fost foarte impresionată de personalitatea electrizantă a Annei Frank, o copilă precoce, inteligentă, încăpățânată și independentă, în mod evident talentată - dar și un pic lăudăroasă -, o fire veselă, puternică și optimistă, care, în ciuda aparentei superficialități, dă dovadă de o profunzime surprinzătoare. Mă gândesc la însemnările mele patetice din jurnalele ținute cam la aceeași vârstă, de imensa diferență care există între preocupările mele de atunci și observațiile serioase și pătrunzătoare ale Annei Frank. E drept că circumstanțele în care a trăit Anne au fost unele extraordinare, iar maturizarea ei a fost accelerată de existența izolată a celor doi ani, care au orientat-o spre interior. 

Acuzată adeseori de adulți că este obraznică, leneșă, băgăcioasă și enervant de vorbăreață, destinatarul permanent al mustrărilor și al reproșurilor celorlalți, Anne Frank își dezvăluie o cu totul altă fațetă a personalității sale în însemnările din jurnal. La vârsta la care cei mai mulți copii au preocupări anodine, Anne debordează de energie, planuri, dorințe, de o forță extraordinară și o înțelegere aproape matură a lumii și a ființei umane. Ea notează observații despre adulți și le face portrete pline de umor celorlalți locatari ai Anexei, care, în cea mai mare parte a timpului, o dezamăgesc prin certurile și nemulțumirile lor, dar mai ales prin atitudinea lipsită de considerație față de opiniile celor tineri. Probabil că unele dintre părerile Annei sunt preluate de la adulții din jur, însă ea dă dovadă de o maturitate neîndoielnică prin felul în care își conștientizează viața interioară și armura defensivă de veselie și superficialitate cu care s-a înconjurat, pentru a ascunde miezul serios și gânditor dinăuntru.

Anne Frank (sursa foto)

Anne este o optimistă înnăscută: ea vede izolarea forțată ca pe o aventură periculoasă și romantică, tratează privațiunile cu umor și consideră că nu poate fi nefericită atât timp cât există soare și cer senin. Își dă seama cât de norocoși sunt locatarii Anexei și cât de egoiști, încât își permit să viseze la libertate și să vorbească despre ce vor face „după război”. Deși adeseori suferă de foame, iar hainele i-au rămas mici, deși nu poate ieși afară și uneori se simte deprimată, părăsită și neînțeleasă, Anne realizează că ei trăiesc în paradis în comparație cu alți evrei. Munca, studiul, speranța, iubirea, curajul o mențin la suprafață și o ajută să nu se plângă.

”As long as this exists,” I thought, ”and I may live to see it, this sunshine, the cloudless skies, while this lasts, I cannot be unhappy.” The best remedy for those who are afraid, lonely, or unhappy is to go outside, somewhere where they can be quite alone with the heavens, nature, and God. As long as this exists, and it certainly always will, I know that then there will always be comfort for every sorrow, whatever the circumstances may be. And I firmly believe that nature brings solace in all troubles. (pag. 170)

[spoiler] Ceea ce m-a surprins cu adevărat nu au fost reveriile ei de natură amoroasă - normale pentru această vârstă - ci separarea de familie și sentimentele drastice pe care le are față de mamă. Dacă pe tată îl adoră, în schimb Anne se distanțează de mamă, pe care o vede plină de defecte și foarte departe de imaginea unei mame și soții ideale. Însemnările ei pe acestă temă sunt foarte aspre și dure, luându-mă pe nepregătite (din acest motiv, am trecut paragraful la spoiler). Probabil că Anne se victimizează într-o anumită măsură, însă am încercat să-i înțeleg frustrarea și furia pe care le resimte în urma criticilor constante care i se aduc și a aparentei neglijări din partea mamei. Sau poate că nu este o atitudine atât de neobișnuită pentru o copilă cu un caracter atât de putenic, care își proclamă singură independența și dorința de a se autoeduca. În cele din urmă, nici tatăl nu mai este de ajuns pentru a-i umple lumea și a suplini lipsa prietenilor, a distracțiilor copilărești, a libertății. După numai un an, Anne privește altfel lucrurile, rămânând chiar ea surprinsă de duritatea gândurilor sale; cu toate acestea, se simte în continuare superioară mamei, pe care nu o poate admira și respecta. Procesul de maturizare al Annei încă nu se încheiase, dar personalitatea ei este cu siguranță una uimitoare. [spoiler] 

***

Jurnalul Annei Frank nu este o lectură tristă în sine - din acest motiv, poate fi citită și de un copil -, însă modul în care percepem cartea este influențat de conştientizarea a ceea ce s-a întâmplat după ultima însemnare, datată 1 august 1944. Undeva, într-un colț al minții, există speranța absurdă că totul se va termina cu bine. Chiar dacă știam care a fost soarta Annei Frank - însă fără a cunoaște detalii -, pe la jumătatea cărții n-am mai suportat incertitudinea și am căutat mai multe informații pe internet, iar aceste ore în care am citit și am tot citit au fost cele cu adevărat chinuitoare. M-am plimbat prin camerele Anexei secrete (o puteți face aici, pe site-ul fundației, iar un filmuleț de prezentare al întregii case este aici), am căutat fiecare persoană care i-a fost alături Annei Frank - locatari ai Anexei și cei care i-au ajutat -, am citit un articol despre Peter Wessel (Peter Schiff, pe numele adevărat - băiatul de care Anne este îndrăgostită), despre care multă vreme nu s-a știut nimic. 

Ed. Humanitas, 2011, 392 pag.,
trad. şi note Gheorghe Nicolaescu
Ediția apărută la Editura Humanitas este versiunea definitivă, care conține și cinci file necunoscute ale manuscrisului original, descoperite la finalul anilor '90. Eu am citit o ediție în engleză, dar partea ciudată e că nu sunt foarte sigură care dintre versiunile jurnalului am citit-o de fapt. Versiunea A este cea originală, dar incompletă, care constă în jurnalul alb-roșu și încă trei carnete, din care lipsesc o mare parte din însemnările făcute în 1943. Versiunea B este cea refăcută și completată de Anne începând cu primăvara anului 1944, după ce a auzit la radio că mărturiile scrise ale celor care au suferit sub ocupația germană vor fi publicate după război. Versiunea C este o combinație a celorlalte două, realizată de Otto Frank după ce a intrat în posesia materialelor; inițial, tatăl a eliminat pasajele cu conotație sexuală și cele care prejudiciau imaginea familiei, însă ulterior toate însemnările au fost publicate integral. Înclin să cred că ceea ce am citit eu este versiunea aproape definitivă, pentru că seamănă cu traducerea românească, dar, din păcate, am constatat că lipsesc unele pasaje. 


P.S.: Habar n-aveam că astăzi, 27 ianuarie, este Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului (pe 27 ianuarie 1945, lagărul nazist de la Auschwitz-Birkenau a fost eliberat de armata sovietică). Este o coincidență stranie că lucrurile s-au aranjat în așa fel încât, exact în această zi, am reușit să termin recenzia pentru Jurnalul Annei Frank...



40 de comentarii

  1. Interesant. Nu știu când am să o citesc/dacă am să o citesc vreodată. Mă țin cât de departe pot de poveștile cu lagăre și naziști - comunismul nu a fost tot atât de sinistru, dar nici departe nu a sărit.
    Ah, mi-s de pluș, ce așteaptă lumea de la mine, nu? Noroc de tine, de citești toate cărțile serioase :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A, încă nu ai citit Jurnalul? Nu știu de ce mă așteptam să-l fi citit, Olanda and all. :)
      Să știi că nu e așa cum te-ai aștepta, adică nu e trist în sine (pe mine m-a întristat știind ce s-a întâmplat cu Anne Frank ulterior) și nu ești supus atrocităților din lagăre, ca în alte cărți despre Holocaust. Anne scrie despre ea, despre ceilalți locatari și viața lor de zi cu zi. Ceea ce e cu adevărat cutremurător s-a întâmplat în afara paginilor jurnalului, după ultima însemnare. N-aș zice nici că e o carte serioasă, pentru că totul e văzut din perspectiva unui copil - ce-i drept, un copil precoce, cu mult umor și un caracter puternic.

      Ștergere
    2. Subscriu la ce a zis Ema. Daca nu stii ce s-a intamplat cu Anne dupa finalul jurnalului nu ai considera-o o carte trista... vezi si eu o consider o carte trista, dar, daca stau bine si ma gandesc o vad asa doar din pricina finalului ei.

      Apropo de ce spuneam mai sus... daca n-ai stii ce s-a intamplat cu Anne Frank ... circula un banc... se duce un nene la librarie "buna ziua. mi-a placut doarte mult jurnalul Annei Frank, aveti si continuarea?"

      Ștergere
    3. Haha, da, am auzit și eu perla asta, nu știu dacă e din „Weird Things Customers Say in Bookshops” de Jen Campbell sau din altă parte. Stai, că am căutat pe net, e chiar din cartea lui Jen.

      “CUSTOMER: Hi, I just wanted to ask: did Anne Frank ever write a sequel?
      BOOKSELLER: ........
      CUSTOMER: I really enjoyed her first book.
      BOOKSELLER: Her diary?
      CUSTOMER: Yes, the diary.
      BOOKSELLER: Her diary wasn’t fictional.
      CUSTOMER: Really?
      BOOKSELLER: Yes... She really dies at the end – that’s why the diary finishes. She was taken to a concentration camp.
      CUSTOMER: Oh... that’s terrible.
      BOOKSELLER: Yes, it was awful -
      CUSTOMER: I mean, it’s such a shame, you know? She was such a good writer.”
      ― Jen Campbell, Weird Things Customers Say in Bookshops

      Ștergere
    4. Adica discutia asta chiar a fost pe bune? :))
      Am crezut ca e un banc... vaaai... trebuie sa caut cartea asta :))

      Ștergere
  2. În sfârșit ai citit cartea. :)
    Eu am citit ediția de la Penguin din seria Modern Classics. Înclin să cred că e cea completă. Am regăsit în recenzia ta senzațiile care m-au însoțit de-a lungul lecturii. Fără doar și poate e un must read și mă gândeam să i-o recomand și fetei mele cele mari, dar cred că ar fi totuși mai bine să înceapă cu "Geamantanul Hanei" pentru a face cunoștință cu subiectul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În sfârșit, da, nici mie nu-mi vine să cred! :D
      Văzusem la un moment dat că citești cartea, dar nu mai știu dacă ai scris despre ea sau nu. Oricum, felicitări că ai citit-o în engleză! Eu m-am amărât un pic când mi-am dat seama că ce am citit eu nu este de fapt ediția completă, deși așa scrie pe copertă. Aveam și un ebook care s-a dovedit a fi diferit de ediția pe hârtie și deja nu mai înțelegeam care este varianta bună. Una peste alta, cred că era mai sigur să citesc ediția de la Humanitas.
      Chiar mă întrebam cum ar percepe un copil Jurnalul Annei Frank și dacă e bine să știe dinainte ce s-a întâmplat cu Anne, sau abia după ce citește cartea. Oare ar fi influențat negativ aflând că nu a supraviețuit? Pe măsură ce îi citești însemnările și o cunoști pe Anne, ajungi să îți dorești cu disperare să trăiască - un asemenea copil talentat și puternic merita o cu totul altă viață. Cu siguranță ar fi realizat ceva important - ca mulți alți evrei, de altfel.
      „Geamantanul Hanei” e o lectură mai ușoară, poate că e o idee bună să înceapă cu ea. Dar sunt sigură că Jurnalul Annei este o sursă de inspirație pentru mulți copii, care pot deveni conștienți de potențialul lor și de faptul că nu ar trebui să îl irosească.

      Ștergere
  3. N-am citit Jurnalul Anne Frank tocmai fiindcă prea e citit în lume. Poate o să scap de prejudecata asta, aşa cum ai reuşit tu, dar nu cred să fie prea curând. O carte asemănătoare (dar nu la fel de profundă, intuiesc) am citit anul trecut, Numără stele de Lois Lowry.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îți înțeleg reținerea, nici eu nu cred că aș fi citit Jurnalul Annei Frank dacă nu aș fi avut o motivație exterioară. Voiam să citesc „Speranța: o tragedie” de Shalom Auslander, în care autorul își imaginează ce s-ar fi întâmplat dacă Anne Frank ar fi supraviețuit, dar mi-am dat seama că eu nu știu mai nimic despre Anne. Mi-am zis că e singura șansă de a citi Jurnalul și până la urmă văd că am reușit (deși l-am amânat multă vreme, ha). Cartea e populară din motive întemeiate, dar înțelegi care-i faza abia după ce o citești și o cunoști pe Anne Frank.

      Ștergere
    2. Tocmai voiam sa ti-o recomand, Ema, cînd am vazut ca citesti Jurnalul - noroc ca citesc si comentariile la recenziile tale :D

      Ștergere
    3. Hihi, „Speranța: o tragedie” a fost motivul pentru care m-am apucat de Jurnal de la bun început. Altfel nu cred că l-aș fi citit prea curând.

      Ștergere
  4. Am citit recenzia ta unor copii de clasa a 9-a :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei, cum așa? :D Acum sunt curioasă, a citit vreunul dintre ei Jurnalul Annei?

      Ștergere
    2. Cum să fac să nu te dezamăgesc, dar în acelaşi timp să-ţi prezint adevărul? Se întâmplă uneori - rareori - ca elevii secolului XXI (încerc să evit sintagma 'copiii din ziua de azi') să îşi şocheze profesorii postându-se cu câte-o carte. Cei mai mulţi dintre ei sunt la rândul lor şocaţi atunci când profesorul de română le vorbesc despre scriitorii contemporani: mai că nu le vine să creadă că vreun autor mai e încă în viaţă, iar după ce s-au împăcat cu gândul că şi Cărtărescu - să zicem - trăieşte odată cu ei, devin cât de cât interesaţi, însă scriitorii decedaţi sunt de-a dreptul 'depăşiţi'.

      Ștergere
    3. Acea funcţie de editare a comentariilor care lipseşte cu desăvârşire ar fi fost într-adevăr utilă! :))

      Ștergere
    4. Stai liniștită, nu ai făcut o greșeală gravă. :)) Mda, Blogpot nu oferă opțiunea de a edita comentariile, dar nici nu-mi amintesc să fi întâlnit pe undeva această opțiune (poate cu Disqus, dar n-am încercat).

      Ceea ce spui tu arată o situație cam tristă, dar și un pic amuzantă - în cheie tragi-comică. Eu cred că un profesor bun le poate trezi copiilor gustul pentru lectură, chiar dacă părinții lor - cei de la care ar fi trebuit să pornească asta - nu i-au îndrumat în acest sens. Desigur, nu mă aștept ca un profesor să facă minuni, dar tot e grozav dacă reușește să „convertească” măcar un elev sau doi.
      Să înțeleg că ești profă de română? :D

      Ștergere
    5. În ziua în care o să îmi spună cineva că a citit recenzia mea unor elevi de clasa a 9-a o să mă tolanesc în fotoliu și o să zic "...Yeah, i'm a review rockstar!"

      Am 'citit' Jurnalul Annei Frank în variantă audiobook acum câțiva ani. Pe de o parte a fost bine că nu a trebuit să investesc prea multă atenție, pe de alta parte mi s-a părut teribil de ciudat, mai ales că naratoarea - în engleza, avea o voce extrem de tânără (deși nu cred că era copil), și mă simțeam ciudat ascultând gândurile unui copil de vreo 13-14 ani. Rămâne totuși o lucrare importantă.

      Ștergere
    6. Haha, eu n-am îndrăznit să gândesc asta despre mine. :))) Dar Lecturi în pauza mare a fost tare drăguță. Am impresia că voi doi vă cunoașteți, apropo. :)

      Am constatat că nu pot fi foarte atentă la audiobook-uri, plus că e destul de greu să iau notițe (dacă nu imposibil), așa că n-am mai ascultat nimic în ultima vreme. Singurul audiobook la care m-am ambiționat să iau notițe a fost ”Nip the Buds, Shoot the Kids” de Kenzaburō Ōe. Dar să vezi ce distracție a fost să scot citate! :)) Mi-am notat minutul și secunda, apoi am dat înapoi și înainte până m-am asigurat că am notat fiecare cuvânt. După experiența asta am ales niște cărți comerciale, la care nu era esențial să fiu atentă în fiecare minut. Nu știu cum mi s-ar fi părut un audiobook cu Jurnalul Annei Frank, dar înțeleg ce zici tu cu ascultatul gândurilor unui copil.

      Ștergere
    7. Mă prefac, de fapt, că sunt profă de română, iar elevii şi colegii mă cred. În realitate, sunt o adolescentă care vrea să se cunoască pe sine ori un copil râzgâiat. Suport destul de greu să aud spunându-mi-se 'doamna'...Totuşi, deocamdată cred că e bine, am auzit eu şi variante mai scarry. :D :)

      Ștergere
  5. Ce-ai facut, Ema? :P
    Pai cand eram si eu linistita, am bifat Jurnalul Annei Frank pe lista cartilor citite, acum vii si imi spui ca nu-i varianta buna? :D

    M-ai bagat in ceata... acum nu stiu ce varianta am citit si care-i varianta finala... defapt... cred ca cea finala ar fi varianta B - refacuta de Anne? Sau poate prima, in care a scris ce i-a trecut prin cap, fara sa se gandeasca ca ar putea fi publicata? Si acum m-ai facut curioasa... daca in celelalte variante aflam mai multe lucruri despre ea?

    Iti multumesc pentru link-uri (catre anexa si catre articolul despre Peter). Sa iti zic sincer nu am cautat sa aflu cum aratau oamenii care au locuit in anexa sau alte informatii (cum ar fi ce s-a intamplat cu Peter - am luat de buna ce scria in Postfata, mi-a parut rau de el si atat). Treaba asta cu cautatul am deprins-o mai tarziu :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acum imi dau seama (citind articolul despre Peter) ca eu credeam ca e vorba despre Peter care a stat si el in anexa... de asta ziceam ca am luat de buna ce scria in postfata

      P.S. nu exista o posibilitate de a edita comentariile? Decat de stergere (si ramane scris "Acest comentariu a fost eliminat de autor.")?

      Ștergere
    2. Din păcate, nu există posibilitatea de a edita comentariile, dar elimin eu de tot comentariul șters, nu-i problemă.

      Chiar am vrut să te atenționez că articolul e despre celălalt Peter, cel de care Anne fusese îndrăgostită înainte de a ajunge în Anexă, dar văd că te-ai lămurit singură între timp. :)) Ceea ce scrie în postfață e adevărat, doar că e pe repede înainte. Am simțit nevoia să citesc mai multe și să văd imagini cu clădirea și cu oamenii menționați în jurnal (apropo, multe nume sunt schimbate de Anne, pentru a-i proteja).

      Hihi, sper că nu te-am zdruncinat prea tare cu faptul că ediția ta nu este de fapt completă! :)) La început nu mi s-a părut nimic ciudat, dar apoi am început să observ unele chestii, ca de exemplu faptul că numele traducătorului nu este menționat, nici anul de publicare. Apoi am dat peste citate care nu se regăsesc în această ediție. Am fost confuză, dar apoi am aflat despre existența mai multor variante ale jurnalului, așa că mi-am tot bătut capul să înțeleg pe care îl citesc eu. :)) Mi-a mai venit inima la loc când am comparat textul în engleză cu cel tradus în română și am constatat că e la fel. Dar tot mă enervează faptul că pe copertă scrie că e ediția integrală, când de fapt lipsesc fragmente. De exemplu acesta, din care reiese că Anne Frank era o feministă incipientă:

      One of the many questions that have often bothered me is why women have been, and still are, thought to be so inferior to men. It’s easy to say it’s unfair, but that’s not enough for me; I’d really like to know the reason for this great injustice! Men presumably dominated women from the very beginning because of their greater physical strength; it’s men who earn a living, beget children and do as they please. . . Until recently, women silently went along with this, which was stupid, since the longer it’s kept up, the more deeply entrenched it becomes. Fortunately, education, work and progreş have opened women’s eyes. In many countries they’ve been granted equal rights; many people, mainly women, but also men, now realize how wrong it was to tolerate this state of affairs for so long. Modern women want the right to be completely independent!

      Sigur nu este versiunea A, pentru că din versiunea A lipsesc însemnările din 1943, iar ediția ta le conține. Din câte am înțeles, ediția definitivă este cea în care ambele versiuni sunt combinate (cu însemnările originale, nu cu cele refăcute de Anne după ce a auzit la radio că jurnalele ar putea fi publicate după război). Poate că ce ai tu e o ediție mai veche, în care nu au fost incluse materialele descoperite mai târziu.

      Mă bucur că ți-au fost de folos link-urile. :)

      Ștergere
    3. Pff... ce aiurea e ca nu se pot edita comentariile... acum am observat ca am facut si niste greseli "decat" minore si nu le mai pot corecta. Am prostul obicei de a nu reciti ce am scris inainte de a trimite/publica un mesaj/comentariu.

      Vaai... imi dau seama ca eu am trecut ca gasca prin apa... nici nu m-am uitat la traducator sau la anul publicarii (bine, niciodata nu ma uit la asta, sincera sa fiu). Ah, am mai aflat inca o chestie din recenzia ta: nu stiam ca numele oamenilor au fost schimbate de ea.

      Dar eu nu inteleg un lucru... filele descoperite mai tarziu au fost ascunse in alta parte? Sau cum de au fost gasite la asa mare distanta de jurnal?

      Ștergere
    4. Ăsta-i Blogspotul, dar nici pe Wordpress nu se pot corecta. Poate cu Disqus, cum are KJ pe blogul lui, dar ezit să-l folosesc pentru că nu știu ce se va întâmpla cu comentariile vechi și parcă n-am chef de experimente. Eu m-am obișnuit să recitesc ce am scris, poate nu-i un obicei așa de rău, deși mai mănâncă din timp. :))

      Ei, nu e mare pierdere că nu te-ai uitat să vezi cine e traducătorul, oricum ar fi fost un nume necunoscut.
      Se pare că paginile astea au fost oferite de Otto Frank unui prieten (spre păstrare, probabil) și au ieșit la lumină mult mai târziu (printre altele, Anne vorbește și despre căsnicia părinților, poate de aceea). Un articol despre aceste pagini:

      http://www.independent.co.uk/news/anne-franks-lost-pages-published-1174313.html

      Că tot vorbeam de ediții definitive: Events of the past week demonstrate the dangers of the term "definitive". Already, the documentation centre is planning to produce yet another edition containing the new pages, and has commissioned a lawyer to obtain them.
      Nu m-aș mira să mai existe un alt teanc de pagini dosite pe undeva, atunci va fi o întreagă serie de ediții definitive!

      Ștergere
  6. Interesant cum însemnări personale care nu s-au dorit neapărat literatură, au ajuns în categoria cărților citite de multe generații după Anna Frank. Nu am citit jurnalul dar cred că merită, ca o dovadă a răbdării, mai ales azi când nimeni nu mai cultivă acest dar. Un ”copil înțelept” pare o contradicție în termeni, dar iată că a existat așa ceva, rodul educației de acasă și de la școală, mult mai atentă și de calitate, desigur.și eu sunt tot la categoria memorialistică (coincidență). Am terminat deja ”Timpul ce ni s-a dat” volum I de Annie Bentoiu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este într-adevăr uimitor cum jurnalul a ajuns atât de celebru, dar aici a contribuit și faptul că Anne Frank nu a supraviețuit. Dacă ar fi trăit, probabil că impactul asupra cititorilor nu ar fi fost atât de mare. Totuși, mie mi s-a părut o lectură interesantă în sine, iar părțile plictisitoare nu au fost atât de multe încât să-mi scadă interesul. Întotdeauna a intervenit o însemnare interesantă despre viața din Anexă, despre evoluția războiului sau trăirile interioare ale Annei. Dacă stau să mă gândesc, jurnalul ei este net superior altor cărți care sunt considerate „literatură” în zilele noastre.
      Anne a fost mai degrabă un copil inteligent decât unul înțelept - dacă citești jurnalul, ai să vezi că de multe ori era impulsivă și făcea lucruri pe care le regreta după un timp. Însă capacitatea ei de a se autoanaliza este impresionantă, nu știu câți copii sunt înclinați să își observe sinele și viața interioară. Și ai nimerit-o cu educația - în Anexă, studiul era una dintre activitățile importante, alături de lectură.
      Am și eu în wishlist „Timpul ce ni s-a dat”, cine știe când voi reuși să citesc măcar primul volum... Deocamdată, aș fi bucuroasă să mă ocup de cărțile românești pe care le am deja în bibliotecă. :)

      Ștergere
  7. Foarte interesanta recenzia ta Ema, si foarte multe observatii pertinente - mai ales în ceea ce priveste valoarea literara a cartii. Mie nu mi-a placut foarte mult (stiu, blasfemie), pentru ca am obiceiul asta, care nu stiu cît e de relevant, de a separa lacrimile "biologice" de cele "estetice". Adica m-a miscat povestea ei, dar scrisul ei uneori m-a plictisit, alteori m-a amuzat, m-a înduiosat cîteodata, dar nu as putea sa-l compar cu mari opere pe acelasi subiect - Se questo è un uomo al lui Primo Levi, Jurnalul lui Sebastian, Les Bienveillantes a lui Litell, Gradinile Finzi-Contini ale lui Bassani, etc. Stiu ca e nedrept sa compari un copil cu scriitori maturi, dar ni se impune comparatia tocmai pentru ca jurnalul ei a facut saltul la document istoric la literatura.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Stela! :)
      Ce riguroasă ești cu notarea și clasificarea cărților! :D Eu nu aș reuși, pentru că nu am un sistem foarte clar de notare. Dacă o carte are o poveste excelentă, va primi din partea mea puncte în plus, chiar dacă execuția nu este strălucită; la fel și dacă mi-a creat o stare aparte, care m-a bântuit pentru multă vreme.

      Mda, și mie mi se pare nedrept să compari însemnările Annei cu lucrările autorilor maturi. Nu i-am dat cinci stele pentru că au fost și părți plictisitoare, dar, privind cartea în sine, fără a o compara cu altele, mie chiar mi se pare admirabilă. Lăsând la o parte contextul generator de situații neobișnuite, observațiile Annei sunt spirituale și amuzante - oare câți copii de vârsta ei ar putea scrie așa? Mai degrabă cartea asta aparține genului Young Adult (sunt sigură că adolescenții se regăsesc în trăirile Annei), dar uite că e citită cu interes și de adulți.

      Cât despre diferența dintre un document istoric și literatură, răspunsul mi se pare limpede: dacă un jurnal menține interesul cititorului până la final, înseamnă că lucrarea poate fi trecută la categoria „literatură”. Oferind o definiție brută, eu percep ca fiind literatură un text care îi interesează și pe alții, nu doar pe cel care l-a scris. :)

      Ștergere
    2. Stela, complet de acord cu tine, imi place cum ai exprimat diferentele.

      Ștergere
    3. Ha, ha Ema,daca ar fi sa ne ghidam dupa definitia ta din final si anunturile de mica publicitate ar fi literatura, ca nu intereseaza numai pe cel care le-a scris. Cum zic astia de pe-aici t'es trop gentille, da' fii linistita, am inteles ce-ai vrut sa spui (asa cum a inteles si Lavinia ce-am vrut sa spun io) :D.

      Ștergere
    4. Hihi, eu aveam în minte jurnalele când am vorbit de textul care interesează și pe alții, dar e drept că fraza poate fi interpretată. :))
      Ah, dar stai - recitind comentariul meu de mai sus, observ că „mi se pare nedrept să compari însemnările Annei cu lucrările autorilor maturi” sună de parcă m-am adresat ție, când, de fapt, în mintea mea am folosit verbul cu înțeles general (incluzându-mă și pe mine). De-asta am continuat explicând cum am perceput-o eu. Îmi pare rău dacă ți-am lăsat impresia că-ți judec părerile, nu-mi stă în obicei să fac asta. Ți-am înțeles punctul de vedere, doar că eu nu pot fi atât de riguroasă ca tine. :)
      Clar, ieri n-a fost o zi în care m-am putut exprima limpede. :))

      Ștergere
  8. Te-am inteles perfect Ema, si nu am luat absolut nimic personal, ca sa nu mai spun ca esti ultima persoana din lume pe care as banui-o de malitiozitate, cum am spus deja esti mult prea draguta pentru rautati ieftine :)! O saptamina super iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hihi, mă bucur că m-ai înțeles dincolo de cuvinte. :) O săptămână faină și ție, Stela!

      Ștergere
  9. Eu am citit Jurnalul Annei Frank acum destul de mult timp, cred ca eram prin clasa a 7-a... si putine detalii mi-au mai ramas in minte. In principiu imi amintesc ca ma marcase extrem de tare la vremea aceea, dar si ca mi se parea foarte captivanta toata povestea. Am fost complet devastata, cand am citit epilogul unde se precizeaza ca Anne a murit in cele din urma intr-un lagar de concentrare.

    Acum vre-o... 2 sau 3 ani, am vizitat muzeul Annei, adica acea anexa din casa unde s-au refugiat. A fost o senzatie foarte bizara. Toata lumea se cam misca cu viteza melcului, si era o ingramadeala considerabila cand venea vorba sa urcam scarile. Mai ales sfarsitul vizitei mi-a lasat un gust extrem de amar, cand ma uitam la diferitele clipuri unde lumea vorbea despre Anne. Cam toate colege ei o descriau in termeni destul de negativi, ceea ce era un contrast fata de cum o mi-o aminteam eu.

    Tin minte ca am vazut din cand in cand pagini albe in editia pe care o citeam, pe care scria "fila rupta".

    In orice caz, una din cartile care m-au marcat profund la vremea aceea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vârsta la care ai citit Jurnalul mi se pare foarte potrivită, nu e de mirare că te-a marcat. Cred că îl percepi cu totul altfel când ești copil sau adolescent și te regăsești în gândurile și trăirile Annei. Ca adult se pierde o parte din puterea de atracție a cărții, dar asta e, dacă n-am citit-o și eu mai devreme... Mai bine mai târziu decât niciodată. :)
      Interesant că ediția ta avea pagini albe acolo unde lipsea câte o filă!
      Eu n-am ajuns încă în Amsterdam, dar, sinceră să fiu, nu știu dacă aș vizita clădirea în care a fost Anexa secretă. M-am plimbat prin ea virtual și chiar și așa a fost o experiență ciudată. Oare muzeul conține mobila și lucrurile originale? Sunt totuși curioasă să văd clădirea și amplasamentul ei, deci pe afară o voi vizita cu siguranță.
      Am citit și eu unele mărturii nu foarte laudative la adresa Annei, probabil că și-a enervat prietenele cu firea ei băgăcioasă, gălăgioasă și vanitoasă. Nu a fost o fată perfectă, asta-i clar, dar jurnalul arată o altă fațetă a personalității ei, pe care cei din jur nu apucaseră să o cunoască.

      Ștergere
    2. Te avertizez ca e o coada IMENSA la intrarea in muzeu. Noi cred ca am stat vre-o 2 ore pana sa ajungem la intrare. Am impresia ca numarul de vizitatori in anexa este limitat. Asa ca... daca ajungi acolo, sa te inarmezi cu rabdare de fier.

      Nu exista nici un fel de mobila in muzeu. Tatal Annei a insistat sa fie pastrat locul asa cum l-a gasit el la intoarcere. Deci camerele sunt complet goale, cu exceptia peretilor in camera surorilor. Acolo sunt expuse cateva poze cu camera mobilata asa cum arata atunci cand fetele locuiau acolo. Din cate am inteles, aceste poze au fost facute dupa razboi, special pentru a fi expuse in muzeu, dupa care mobila a fost scoasa.

      De afara cladirea arata destul de modern. Mai ales, ca la iesire este un gift shop, cu pereti de sticla destul de inalti. Asa ca nu stiu cat de autentic ti se va parea. In plus vei vedea hoarda de turisti care stau la coada la intrare.

      Daca reusesti insa, sa faci abstractie de toate astea, zona este chiar faina. Mai ales datorita faptului ca muzeul este amplasat chiar pe malul unui canal.

      Ștergere
    3. A, oau... Uite încă un motiv să nu vizitez muzeul, pentru că nu prea am răbdare să stau la astfel de cozi. Mulțumesc că m-ai avertizat - nu că aș fi intenționat să vizitez Amsterdamul curând, haha.
      Ce ciudat, nu mă așteptam ca acele camere să fie goale! Atunci care mai e farmecul, dacă nu sunt expuse lucrurile originale?! Înseamnă că traseul virtual arată pozele de care vorbești tu (mulțu pentru info, btw), dar eram sigură că, în realitate, Anexa este exact ca în acele poze (cu mobilă, haine, obiecte - mi-a plăcut mai ales camera în care mâncau toți). Hmm... Un alt motiv să nu vizitez muzeul. :))
      În concluzie, cred că rămân la vizitarea zonei și a clădirii la exterior. :D Sper să ajung odată și odată la Amsterdam. :)

      Ștergere
    4. M-am uitat si eu la acel tur virtual, si acum inteleg la ce te referi.

      Daca ai observat, camerele sunt "goale" cand intri in ele, si doar pe urma apar mobilele. Cam asa arata in muzeu. Singura exceptie este baia, si camera lui Anne, unde s-au mai patrat pozele cu actrite. In plus au mai fost lipite poze cu camera mobilata.

      In rest, toate geamurile camerelor din anexa sunt acoperite cu o panza opaca, care e tintuita de ferestre cu niste cuie. Deci lumina de afra nu patrunde.

      Ștergere
    5. ...si abilitatile ortografice m-au parasit definitiv se pare.
      - pastrat (in loc de patrat)
      - afara (in loc de afra)

      Ștergere
    6. Hihi, m-ai distrat cu „abilitățile ortografice”. :)))

      Serios? Geamurile sunt acoperite? Cu cât aflu mai multe detalii, cu atât îmi scade interesul pentru muzeu. :)) Știu că nu asta a fost intenția ta, dar măcar m-ai salvat de la o cheltuială în plus. :D
      Ce ciudat, înseamnă că nu poți vedea orașul pe geam, de la înălțime. Dar presupun că în felul acesta au recreat condițiile în care a trăit Anne - ceea ce, într-un fel, are sens.
      Chiar aseară vorbeam cu o prietenă care mi-a spus de cineva care a fost la Amsterdam și a stat trei ore la coadă pentru a intra în muzeu, iar odată ajunsă înăuntru a constatat că sunt niște camere goale. I-am zis că știam deja acest lucru de la o prietenă de pe blog. :))

      Ștergere

Un produs Blogger.