Manuscrisul fanariot, Doina Ruști - glosar

Am alcătuit un glosar de termeni regionali sau învechiți folosiți în Manuscrisul fanariot de Doina Ruști, care sper să fie de folos viitorilor cititori ai cărții. Lista poate fi copiată și tipărită, pentru a fi consultată în timpul lecturii. E posibil ca unele cuvinte să-mi fi scăpat (mai ales la capitolul stofe/țesături), pentru câteva am găsit doar termeni înrudiți, dar nu identici, iar pentru altele nu am găsit o definiție în DEX online și nici în dicționarele fizice consultate (ocazie cu care am constatat totuși că dexonline.ro este foarte bine pus la punct).

AFIÓN s. n. 1. Suc cu proprietăți narcotice, extras de obicei din macul de grădi­nă. 2. Plantă din care se extrage acest suc. – Din ngr. afióni, tc. afyon.

În Valahia se făcea un lichior fin, amestecat cu afion, care producea o dulce moțăială. (de la autoare)

ANADÓL (-li), s. m. – Pisică din Angora. Tc. Anadol „Asia Mică”, – Der. anadol, s. n. (blană de angora)

ANTERÍU, anterie, s. n. Haină lungă purtată de preoții ortodocși; sutană. ♦ Haină lungă pe care o purtau în trecut boierii români și lăutarii. [Var.:anteréu s. n.] – Din tc. anteri. 

APRÓD, aprozi, s. m. 1. Dregător al curții domnești în Moldova și Țara Româ­nească, cu atribuții (administrative, fiscale, juridice) variate. 2.Fecior de boier care slujea la curtea domnească. 3. Slujbaș care păzea sălile și introducea publicul în unele instituții. – Din magh. apród „paj, ucenic”. 

BARAGLÁDINĂ, bargladine, s. f. (Depr.) Țigan. – Et. nec. / porecla țiganului sau a țigăncei (cp. cu Baroĭ, Țigan, și vsl. gladenŭ, flămînd)

BOGASÍU, bogasiuri, s. n. (Înv.) Stofă sau pânză fină importată din Orient și întrebuințată mai ales pentru căptușeli. – Din tc. bogası. 

BOIANGÍU, boiangii, s. m. (Înv.) Vopsitor de textile. – Din tc. boyacı.

BOLÉȘNIȚĂ, boleșnițe, s. f. (Pop.) Boală molipsitoare (nu prea gravă). ♦ Epidemie, epizootie, molimă, boleaznă, boliște. – Din bg. boleštnica. 

BOSTANGÍU, bostangii, s. m. 1. Bostănar. 2. (Învechit și arhaizant) Soldat din garda sultanului care avea grijă și de grădinile seraiului. – Din tc. bostancı. 

BOSTĂNÁR, bostănari, s. m. (Reg.) Cultivator sau negustor de pepeni; păzitor al unei pepenării.

BOZ (bozie) m. soc mic cu floricele albe ce se prefac în bobițe negre; plantă cu proprietăți purgative, joacă un rol și în medicina populară(Sambucus ebulus).

BOZĂRIE f. câmpie cu bozi. 

BREHNÁCE s.f. (înv.) un fel de uliu; erete.

CAÚC, cauce, s. n. 1. Potcap purtat de călugări. 2. Acoperământ de cap, înalt și rotund, făcut din pâslă, pe care îl purtau în trecut boierii și, uneori, femeile. – Din tc. kavuk. 

CAVÁF, cavafi, s. m. (Înv.) Pantofar, cizmar; negustor de încălțăminte de calitate inferioară. – Din tc. kavaf. 

CĂPISTÉRE, căpisteri, s. f. (Reg.) Albie, covată mică în care se cerne făina sau mălaiul și se frământă aluatul. [Var.: căpestérie s. f.] – Lat.capisterium.

CEALMÁ, cealmale, s. f. (Înv.) Turban. – Din tc. çalma. 

CEAÚȘ, ceauși, s. m. 1. Funcționar inferior la turci, care îndeplinea funcția de ușier, de curier sau de aprod (1) al curții. 2. Nume dat, în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova, unor funcționari publici: a) șef al unei cete de slujitori; b) căpetenie de surugii; c) căpetenia vânătorilor domnești; d) aprod (3). 3. (Înv.) Om de serviciu la sinagogă. – Din tc. çavuș. 

CHELÁR, chelari, s. m. Persoană care deținea cheile cămării sau pivniței și care administra proviziile unei gospodării boierești. – Din sl. kelarŭ.

CHINOVÁR s. n. Sulfură roșie de mercur, folosită ca medicament și colorant. – Din bg. kinovar. 

CIOHODÁR, ciohodari, s. m. Slujbaș la curtea domnească din Țara Românească și Moldova având obligația să îngrijească de încălțămintea domnului sau îndeplinind funcția de lacheu al acestuia. – Din tc. çuhadar.

CIUBÚC, ciubuce, s. n. 1. Pipă (orientală) cu țeava lungă. ♦ Țeavă de lulea.

COCONÁR, coconari, s. m. 1. Arbore conifer ornamental cu coroana în formă de umbrelă, care crește în regiunea mediteraneană (Pinus pinea).2. (La pl.) Semințele comestibile, de formă ovală și cu gust de alune, ale coconarului. 

Fructul unui conifer, cu gust de alună. Mugur de pin. (de la autoare)

COMĂNÁC, comănace, s. n. 1. Acoperământ al capului, de formă cilindrică, fără boruri, confecționat din lână sau din pâslă, purtat de călugări și de călugărițe. 

CORTÉL, corteluri, s. n. (Reg.) Umbrelă. [Pl. și: cortele] 

CREMENÁL s. v. arest, închisoare, ocnă, penitenciar, pușcărie, temniță. 

CRONCÁN, croncani, s. m. (Transilv., Bucov.) Corb.

CUCUMEÁ, cucuméle, s.f. (reg.) 1. cucuvea. 2. ochiul podului unei case țărănești. 

CUPÉȚ, cupeți, s. m. (Reg.) 1. Comerciant, negustor. 2. Negustor ambulant. – Din sl. kupĭcĭ. 

DĂRÁC s. n. v. darac. 

DARÁC, darace, s. n. Unealtă simplă de pieptănat lîna, cînepa sau inul, formată dintr-o perie mare cu dinți rari de oțel, montată pe un suport. ♦ Mașină folosită în industria textilă pentru scărmănatul și pieptănatul lînii sau al altor materiale textile. ♦ Unealtă folosită de plăpumari, formată din două piese cilindrice dințate care trec una pe lîngă alta și scarmănă lîna.

DIAC, dieci, s. m. 1. (În Evul Mediu) Scriitor de cancelaria domnească și slujbaș al vistieriei din Țările Române; grămătic, uricar; p. ext. copist. ♦ Cărturar, învățat. 2. (Reg.) Cântăreț bisericesc. 

DICHÍU, dichii, s. m. (Înv.) Administrator al bunurilor unei mănăstiri; econom. – Din ngr. díkios (lit. díkeos „drept legitim”). 

DIVANÍT, divaniți, adj. (În sintagma) Boier divanit = (și substantivat) boier care era membru al divanului (II 1); boier divanist; p. ext. persoană cu trecere pe lângă domnitor, făcând parte din protipendadă. – Din ngr. ntivanítis.

FERMENEÁ, fermenele, s. f. Haină scurtă făcută din stofă brodată cu fir sau cu mătase, uneori căptușită cu blană, pe care o purtau în trecut boierii peste anteriu; scurteică îmblănită cu blană de oaie, purtată de țărani. – Din tc. fermene. 

FILOTIMÍE s. f. (Înv.) 1. Dărnicie, generozitate. 2. Ambiția de a dobândi stima și prețuirea oamenilor. – Din ngr. filotimia. 

FLORÁNȚĂ s.f. (înv.) mătase ușoară pentru căptușeală. [Lit. atlaz de Florența]. 

GEAMÁLĂ, geamale, s. f. Păpușă foarte mare care reprezenta un trup de femeie cu două capete și patru mâini, folosită în trecut în spectacolele populare de bâlci. – Din tc. cemal [oyunu]. 

geamàla f. 1. mască colosală ce se arăta pe uliți și prin bâlciuri la vremea Moșilor: Geamala, introdusă în timpul lui Caragea-Vodă, era paiața publicului și spaima copiilor.

GHERMESÚT, ghermesuturi, s. n. (Înv.) Numele unei țesături fine de mătase. [Var.: ghermeșít s. n.] – Din tc. germsud.

GHIURGHIULÍU, -ÍE, ghiurghiulii, adj. (Învechit) Roșu-deschis, trandafiriu. 

GROMÓVNIC, gromovnice, s. n. Carte populară cu caracter astrologic, care cuprinde preziceri privind soarta omului și starea vremii pe baza interpretării tunetelor și fulgerelor în raport cu zodia în care ele se produc. – Din sl. gromovĭnŭ. 

HADẤMB, hadâmbi, s. m. (Înv.) Eunuc. – Din tc. hadim. 

EUNÚC, eunuci, s. m. (La turci) Bărbat castrat care făcea serviciul de paznic (al haremului) la curtea sultanului; hadâmb, famen.

HARÁP s. m. v. arap. 

ARÁP, arapi, s. m. (Pop.) 1. Persoană care face parte dintr-o populație africană negroidă; p. gener. om cu pielea și părul de culoare neagră. 2.Arab. [Var.: haráp s. m.] – Din bg. arap. 

HERGHELEGÍU, herghelegii, s. m. Păzitor, îngrijitor al unei herghelii. – Din tc. hergeleci. 

IACÁ, iacale, s. f. (Înv.) Guler de haină femeiască. ◊ Expr. (Fam.) A feșteli (cuiva) iacaua = a face de rușine (pe cineva). – Din tc. yaka. 

IAZAGÍU, iazagíi, s.m. (înv.) secretar turc, diac, grămătic, logofăt, pisar, uricar.

IMINÉU, iminei, s. m. Pantofi cu vârful ascuțit, purtați în trecut de țărani; pantofi de modă turcească, cu căputa înconjurând călcâiul, făcuți din marochin și purtați în trecut de boieri. – Din tc. yemeni. 

INDRUȘAÍM, indrușaimi, s. m. 2. (Reg.) Mușcată. – Din tc. itirșahi, itrișahi. 

IPINGEÁ, ipingele, s. f. (Înv.) Manta bărbătească făcută din dimie sau din postav (cu glugă și împodobită cu găitane). ♦ Material din care se confecționa această haină. – Din tc. yapincak. 

ISNÁF, (1) isnafuri, s. n., (2) isnafi, s. m. (Înv.) 1. S. n. Breaslă, corporație. 2. S. m. Breslaș, meseriaș. – Din tc. esnaf.

ISPRÁVNIC, ispravnici, s. m. Dregător care aducea la îndeplinire o poruncă domnească sau (mai târziu) care conducea, ca reprezentant al domnului, un județ sau un ținut. – Din bg. izpravnik, rus. ispravnik.

ISPRĂVNICÉL, isprăvnicei, s. m. Subaltern al vătafului care supraveghea munca argaților unei moșii.

IȘLÍC, ișlice, s. n. (Înv.) Căciulă de blană scumpă sau de postav, de format mare, cilindrică sau cu fundul pătrat (din alt material), purtată de domni, de boieri și uneori de soțiile lor, iar mai târziu de negustori, de lăutari etc. 

JIMBLÁR, jimblari, s. m. (Înv.) Brutar. 

JIMBLĂ~e f. înv. Pâine din făină albă, de obicei de o formă lunguiață; franzelă. – Din magh. zsemlye. 

JÍTIE, jitii, s. f. (Reg.) 1. Poveste, anecdotă, snoavă. – Din sl. žitije. 

LÁSTRĂ, lastre, s. f. (Înv.) Stofă scumpă de lână.

LĂIÉȚ, -IÁȚĂ, lăieți, -e, s. m. și f., adj. (Țigan nomad) care face parte dintr-o laie; p. ext. (om) cu înfățișare neîngrijită, cu părul lung și nepieptănat.

LÁIE s. f. 1. Ceată de țigani (nomazi). 2. Ceată dezorganizată și zgomotoasă (de copii, de oameni). – Cf. ucr., pol. laja, „haită de câini”.

LĂNTÉȚ, -éți, s.m. (reg.) șipcă groasă de tâmplărie; leaț. 

LEVÉNT, -Ă, levenți, -te, Adj. 1. (Înv.) Darnic, generos. 2. (Înv.) Voinic, viteaz. – Din tc. levent. (și arătos - de la autoare)

LIBÓV s. n. (Înv. și arh.) Dragoste, pasiune. ◊ Expr. A fi cu libov = a fi atrăgător, plăcut. – Slav (v. sl. ljubovi). 

LICURÍN, licurini, s. m. Varietate de chefal afumat.

LIMONAGÍU, limonagii, s. m. (Înv.) Fabricant sau vânzător (ambulant) de limonadă. – Din tc. limonatacı.

LÚTRĂ, lutre, s. f. (Zool.) Vidră.

MACÁT, macaturi, s. n. (Pop.) Cuvertură de lână, de bumbac etc. (cu desene); scoarță sau covor care se pune pe pereți. [Pl. și: macate] – Din tc.makat. 

MAGOPEȚÍE s. v. bucătărie. 

MARCHIDÁN s. m. v. marchitan. Negustor ambulant de mărfurĭ mărunte (lipscănie, manufactură, galanterie), marfagiŭ, tolbaș, coropcar. V. mămular. 

MARGHIOLÍE, marghiolii, s. f. (Înv. și reg.; mai ales la pl.) 1. Afectare, fandoseală, sclifoseală; alintare, cochetărie. 2. Viclenie, prefăcătorie, șiretlic. – Din ngr. marghioliá. 

MATARAGÍU s. m. (Învechit) Subofițer din suita unui pașă; purtătorul mataralei

MATARÁ, matarale, s. f. (Reg.) Vas în care țăranii duc apa la câmp.

MĂMULÁR, mămulari, s. m. (Învechit) Negustor ambulant de mărunțișuri. V. bocceagiu.

MAȚAGHÍNĂ, V. pațachină.

PAȚACHÍNĂ, pațachine, s. f. (d. pațachină 2 din cauza mirosuluĭ acestuĭ copăcel, adică „putoare”. Cp. cu tîrfă). Fleoarță, femeĭe depravată, femeie vulgară, strident îmbrăcată. – Și mațaghínă (est), care înseamnă și „mahalagĭoaĭcă, mitocancă, țopîrlancă”.

MASALÁ ~le f. înv. Dispozitiv constând dintr-un băț prevăzut la un capăt cu câlți, cârpe sau alt material, îmbibat cu petrol, care servea la luminat, în special, în timpul unor manifestații de masă; faclă; torță. /masalás 

MĂJÉR, măjeri, s. m. (Învechit și regional) Pescar; negustor sau cărăuș de pește.

MEDÉLNIȚĂ, medelnițe, s. f. (Înv.) Lighean în care domnul și oaspeții lui își spălau mâinile înainte și după masă. – Cf. sl. mĕdĕnica. 

MEGHISTÁN, meghistani, s. m. Înalt demnitar otoman. – Din ngr. meghistán. 

MENÁDĂ, menade, s. f. (Livr.) Preoteasă a zeului Bachus; Bacantă; fig. femeie exaltată, nestăpânită. – Din fr. ménade. 

MENZÍL, menziluri, s. n., s. m. (Înv.) 1. S. n. Nume dat în Țările Române, înainte de introducerea căilor ferate, serviciului de transport (pentru călători și pentru corespondență); olac. 2. S. m. Curier, ștafetă. – Din tc. menzil. 

MEȘÍNĂ, meșine, s. f. Piele de oaie sau de capră, tăbăcită (folosită pentru căptușirea încălțămintei, a articolelor de marochinărie, la legătoria de cărți etc.). – Din tc. meșın. 

MEZELÍC, mezelicuri, s. n. (La pl. cu valoare de sg.) Gustare, aperitiv. – Din tc. mezelik. 

MUHAIÁ, muhaiele, s. f. (Înv.; astăzi fam.) Prost, fraier; hahaleră. [Pr.: -ha-ia] – Din tc. mühayye „pregătit”, „gata”. 

MUSAÍP, musaipi, s. m. Înalt demnitar la curtea sultanului; confident al sultanului; consilier, sfetnic al domnului. – Din tc. musahip. 

NABÁB, nababi, s. m. 1. (În Evul Mediu, în India și în alte țări din Orient) Titlu purtat de guvernatorii regiunilor desprinse din Imperiul Marilor Moguli; persoană care avea acest titlu.

NARÁMZĂ, naramze, s. f. (Înv. și reg.) Fructul naramzului, portocală (amară), din a cărei coajă aromată (uneori și din miez) se prepară dulceață, marmeladă etc. [Var.: nărámză s. f.] – Din ngr. nerántzi, neránzi, bg. neranza. 

NEFÉR, neferi, s. m. (Înv.) 1. Soldat din vechea armată turcă. – Din tc. nefer. 

NIZÁM și nezám n., (turc. ar. nizam). Vechĭ. Ordin, ordonanță. Lege, regulament. Organizare, constituire.

ODOLEÁNĂ, odolene, s. f. V. odolean. 

ODOLEÁN, odoleni, s. m. Nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori mari, trandafirii sau albe (Valeriana), dintre care una servește la prepararea unor produse farmaceutice cu proprietăți sedative; valeriană (Valeriana officinalis). – Din ucr. odoljan. 

OMÁG s. m. Plantă erbacee otrăvitoare, din familia ranunculaceelor, cu frunzele spintecate și cu flori albastre (rar albe sau purpurii); este întrebuințată în medicină ca diuretic și calmant în afecțiunile reumatice (Aconitum napellus). 

OȚETÁR, (1, 3) oțetari, s. m., (2) oțetare, s. n. 1. S. m. (Înv.) Persoană care fabrică sau vinde oțet. 2. S. n. Mic serviciu de masă alcătuit din sticluțe în care se pun oțet și untdelemn. 3. S. m. Arbore cu frunze compuse, alterne, cu flori galbene-verzui și cu fructe roșii-purpurii, ale cărui frunze și scoarță, bogate în tanin, se folosesc în tăbăcărie, iar fructele pot fi folosite la fabricarea oțetului (Rhus typhina).

PALACHÍDĂ s. v. amantă, concubină, iubită, prietenă. 

PARLAGÍU, parlagii, s. m. (Înv.) Măcelar care taie vitele de consum la abator. – Din tc. parlaci. 

PAZARGHIDEÁN, pazarghideni, s. m. (Turcism înv.) Om de afaceri; samsar, misit. – Din tc. pazara-gidea. / (turc. pazaregiden, care se duce în bazar).
Sec. 19. Servitor pus să tîrguĭască în locu stăpînuluĭ (cum a fost maĭ ales în timpu cĭumeĭ luĭ Caragea, care a domnit în Țara Românească de la 1812-1818).

PĂTUIÁG s. n. v. pătuiac.

PĂTUIÁC, pătuiace, s. n. Podea improvizată din scânduri, crengi etc., așezată pe furci sau în copaci, pe care se clădește o claie de nutreț (pentru a o feri de vite, de umezeală etc.); pătul1

PERDELEGÍU, perdelegii, s. m. (Înv.) 1. Perdegiu. 

PERDEGÍU, perdegii, s. m. Slujbaș însărcinat cu paza la ușa de la camera domnitorului sau a înalților demnitari; perdelegiu. – Din tc. perdeci. / Ușier (de la perdeaŭa care acoperea ușa camereĭ domnuluĭ saŭ marilor funcționarĭ). 

PITÁC, pitace, s. n. (Înv.) 1. Decret de ridicare la rang boieresc; diplomă de boierie. 2. Act oficial, poruncă scrisă; ordonanță, dispoziție. 3.Scrisoare, răvaș. – Din sl. pitakŭ. 

PLASTOGRÁF, -Ă, plastografi, -e, s. m. și f. Persoană care falsifică documente sau semnături pe documente, dându-le drept autentice; persoană care plastografiază. – Din ngr. plastoghráfos.

PODĂREÁSĂ, podărése, s.f. (înv.) soția podarului; podăriță. 

PODÁR, podari, s. m. 1. Persoană care manevrează un pod mobil; p. ext. persoană care încasează taxa de trecere peste un pod (I 1). ♦ Persoană care avea în pază un pod (I 1). ♦ (Mil.; înv.) Pontonier. 2. Persoană care lucrează la un pod (I 1, 2). 3. (Înv.) Măturător de stradă. 

POLOVEÁC s. n. v. polomeac.

POLOMEÁC și -veác n., pl. ece Olt. Ban. Bracacĭ, căldare (de 10-12 litri) de cărat apă (bg. poloveák, sîrb. polovnĭak, jumătate de măsură, d. polu-, jumătate. V. poloboc). 

POTCÁP, potcapuri, s. n. 1. Acoperământ al capului, înalt, de formă cilindrică, fără boruri, purtat de preoții și călugării ortodocși. Din sl. podŭkapŭ. 

RAHAGÍU, rahagii, s. m. (Înv.) Fabricant sau vânzător (ambulant) de rahat

RĂGĂLÍE, răgălii, s. f. (Reg.) Îngrămădire de rădăcini noduroase de plante sau de arbori pe malul apelor curgătoare, care servește ca ascunzătoare pentru pești; p. gener. îngrămădire de lemne, bușteni, crengi etc. aduse de apă și oprite la cotitura unei ape curgătoare, formând un fel de stăvilar. 

RẤNZĂ, rânze, s. f. 1. (Pop.) Pipotă. 2. (Pop.) Stomac. – Cf. alb. rrëndës „cheag”. 

RUDĂREASĂ s. rudăriță. 

RUDAR m. (sîrb. bg. rudar, miner, baĭaș, d. rúda, mineral. V. rudă 3). Vest. Țigan care lucrează obĭecte grosolane de lemn (albiĭ, lingurĭ, fuse) și care odinioară era și zlătar.

SACÁ, sacale, s. f. Butoi așezat pe un suport cu două sau cu patru roți, cu care în trecut se transporta apa de la fântână sau de la râu. – Din tc.saka „sacagiu”. 

SARÍC, saricuri, s. n. (Înv.) Văl făcut dintr-o țesătură fină (și adesea împodobit cu pietre prețioase), care se înfășură în jurul fesului, alcătuind împreună turbanul turcesc; p. gener. turban. – Din tc. sarik. 

SATRÁP, satrapi, s. m. Guvernator al unei satrapii, cu puteri nelimitate. ♦ Fig. Conducător despotic, rău; p. gener. persoană cu apucături dictatoriale. – Din fr. satrape, lat. satrapes. 

SĂRICÍCĂ, (4) săricele, s. f. 1. Arsenic, șoricioaică. Substanță toxică sub formă de cristale de culoare albă, întrebuințață în medicină și la stârpirea șoarecilor; arsen. 2. Sare de lămâie.

SEIMENI m. pl. 1. (la Turci), a treia diviziune a corpului ienicerilor compusă din 34 regimente; 2. (la Români), corp de armată întocmit de Mateiu Basarab și compus din 2000 de lefegii străini (sârbi, bulgari, greci și albanezi), sub comanda unui polcovnic; ei purtau, ca și ienicerii, cepchene și căciuli de coloare roșie (din care cauză cronicarii îi mai numesc și Roșii); 3. corp analog, instituit în Moldova, servind de gardă Curții (împărțiți în seimeni hătmănești și seimeni agești) [Turc. SEYMEN, (rostire populară din SEGBAN), lit. păzitori de ogari, șefii lor fiind în acelaș timp căpitani de vânătoare]. 

SERASÍR s. n. (Înv.) Stofă țesută cu fir de aur; brocart. [Var.: sarasír s. n.] – Din tc. seraser. 

STACÓȘ s. m. v. stacoj. 

STACÓJ, stacoji, s. m. (Rar) 1. Crustaceu decapod, asemănător cu racul de rîu, dar cu mult mai mare decît acesta; trăiește numai în mare(Homarus vulgaris); homar.

SUDÍT, sudiți, s. m. (Învechit și arhaizant) Locuitor din Principatele romîne aflat sub protecția unei puteri străine și avînd prin aceasta dreptul la o jurisdicție specială, la anumite privilegii fiscale etc., de care nu se bucurau pămîntenii; p. ext. orice supus străin.

SUGIÚC, sugiucuri, s. n. 1. Bigi-bigi. ♦ Preparat ali­mentar din nuci înșirate pe o sfoară și muiate într-un amestec de must fiert cu făină. /Produs de cofetărie oriental, pe bază de nuci învelite în pastă de zahăr cu must. 2. (Înv.) Un fel de cârnat afumat preparat din carne de oaie, de capră sau de vită; ghiuden. – Din tc. sucuk. 

ȘIP, șipuri, s. n. (Reg.) Sticlă (pentru păstrat lichide); flacon. ♦ Conținutul unei sticle. – Din magh. síp „lulea”. 

ȘOLDÍU, -ÍE, șoldii, adj. (Pop.) Șoldit. aplecat, înclinat, lăsat, plecat, povârnit, prăvălit, strâmb, șchiopătat.

ȘOLDÍT, -Ă, șoldiți, -te, adj. (Pop.; despre animale) Cu șoldul vătămat, ieșit în afară, fracturat. ♦ Fig. (Despre lucruri) Lăsat într-o parte, strâmb. 

TABLÁ, tablale, s. f. (Înv.) Tavă sau măsuță pe care își poartă marfa plăcintării, rahagiii etc. ♦ (Reg.) Tavă de servit. – Din tc. tabla. 

TACLÍT, taclituri, s. n. (Înv.) Bucată de stofă sau de mătase vărgată, cu care se legau boierii la cap sau peste mijloc, după moda turcească. – Dintc. taklit. 

TACRÍR, tacriruri, s. n. (Înv.) 1. Interogatoriu. 2. Proces-verbal. – Din tc. takrir.

TÁȘCĂ, tăști, s. f. Geantă de piele sau de pânză, în care se țin diferite obiecte. ♦ Pungă de piele în care se țin tutunul, banii etc.; tecșilă, tășulă. – Din ucr. taška, magh. táska. 

TÂRȘOÁGĂ s.f. (reg.) 1. obiect stricat, uzat.

TEFTERDÁR, tefterdári, s.n. (înv.) 1. ministru de finanțe la turci. 2. controlor financiar în Țările Române. Perceptor, taxidar.

TELÁL m. (turc. tellal, d. ar. dellal, strigător public). Vechĭ. Craĭnic, pristav, strigător public orĭ la mezat. Azĭ. Negustor ambulant de haĭne și obĭecte vechĭ.

TERGIMÁN, tergimani, s. m. (Înv.) Interpret, traducător, translator. [Var.: terzimán s. m.] – Din tc. tercüman. 

TESTEMÉL, testemele, s. n. (Pop.) Basma, tulpan, năframă. – Din tc. testmal, destmal, bg. testemel. 

TOLOBÓȚI s.m. pl. (reg.) papuci de lemn.

TOPÚZ, topuzuri, s. n. (în Evul Mediu în Țara Românească și în Moldova) Sceptru, de forma unui buzdugan bătut cu nestemate și care constituia unul dintre însemnele puterii domnești.

TRACTÍR, tractire, s. n. (Înv.) Han; birt, ospătărie. – Din rus. traktir. 

TRACTÍR s. v. birt, bordel, casă de prostituție, casă de toleranță, han, lupanar, ospătărie. 

TRACTIRGÍU, tractirgii, s. m. (Învechit) Hangiu; birtaș, ospătar. Persoană care ținea un tractir.

TRĂSCẮU s. n. (Reg.) Rachiu tare. ♦ (Regional) Vin acru, rău la gust. – Origine incertă. Pare a proveni din rădăcina expresivă trosc, caz în care ar însemna „băutură care produce trosnituri”. 

TULUMBAGÍU, tulumbagii, s. m. (Înv.) Persoană specializată în stingerea incendiilor cu ajutorul tulumbelor; pompier. – Din tc. tulumbaci. 

TUMBÁC s. n. v. tombac. (înv.) 1. abanos, lemn negru. 2. alamă; tombac.

ȚÂRCÓVNIC, țârcovnici, s. m. (Pop.) Persoană care are în grijă curățenia și buna rânduială a unei biserici; p. ext. cântăreț, dascăl de biserică. – Din sl. crŭkovřnikŭ. 

ȚOLOÁBĂ, țoloábe, s.f. (reg.) 1. haină veche, uzată. 2. femeie depravată. 

VĂTĂȘÉL ~i m. (diminutiv de la vătaf) 1) ist. Slujbaș la primărie care îndeplinea și funcția de curier. 2) Flăcău care poftește oaspeții la nuntă și are anumite obligații în timpul ceremoniei; vornicel. 3) isprăvnicel, (reg.) fecior boieresc. (~ la o moșie.) 

VELÍT, veliți, adj. (în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Care ocupa primul loc în ierarhia boierilor; de rangul întâi; mare. 

VINĂRÍCI, vinăriciuri, s. n. (în Evul Mediu, în Țara Românească) Dijmă în vin, reprezentând a zecea parte din recoltă, care se plătea în trecut domniei; vinărit.

VINIÉTĂ, viniete, s. f. Ilustrație de mici dimensiuni folosită ca ornament, care precede sau încheie o pagină de text (tipărit sau manuscris); ornament pe coperta unei cărți; clișeu folosit în tipografie pentru ornamentație. [Var.: vignétă s. f.] – Din fr. vignette. 

ZARPÁ, zarpale, s. f. (Înv.) Stofă scumpă de mătase, țesută cu fir de aur și de argint; brocart; p. ext. îmbrăcăminte de brocart. – Din tc. zerbaf. 

ZDRENȚÁR, zdrențári, s. m. Persoană zdrențăroasă; cerșetor. Rar. Strîngător de zdrențe. 

ZERMACÚP, zermacupi, s. m. Monedă turcească de aur, care a circulat și în Țările Române în sec. XVIII-XIX. – Din tc. zermahbup. 

ZGRÍPSOR s. m. v. zgripțor. 

ZGRÍPȚOR, zgripțori, s. m. 1. Specie de acvilă mare (Aquila heliaca). ♦ (Înv.) Stemă care reprezintă un vultur cu două capete. 2. Veche monedă austriacă de argint (care a circulat și în Țările Române în sec. XVII-XVIII), având imprimată pe o parte stema cu acvila bicefală. 3. Animal fantastic, uriaș, înaripat, cu gheare de pasăre. ♦ Motiv ornamental, reprezentând acest animal, folosit în ceramica medievală românească. 

ZLĂTÁR, zlătari, s. m. 1. (Înv.) Meșter (țigan) care se ocupa cu prelucrarea aurului. 2. Țigan (nomad). – Din bg., sb. zlatar. 

ZOF, zófuri, s.n. (înv.) stofă subțire de lână de Angora.

***Cuvinte nelămurite (pentru câteva am găsit termeni înrudiți, trecuți mai sus): arimaspi, coftir, cremenalion, dracoline, emirnamea, iamagiu, maghesnică, magopie, târșogi, țolobeturi.

*UPDATE: Doina Ruști a fost nespus de amabilă și m-a ajutat cu definițiile cuvintelor pe care nu le-am găsit, plus câteva denumiri care nici nu bănuiam că înseamnă ceva specific. Îi mulțumesc foarte mult pentru ajutor.

ARIMASPI - (in gr. arimaspoi), un popor de ciclopi giganți, despre care se credea că trăiesc dincolo de Sciția, în niște munți pe care mulți istorici (între care Pliniu cel Bătrân) îi asimilează Carpaților. Există un poem, pus pe seama lui Aristeas, în care se vorbește despre confruntările dintre grypși (mai cunoscuți sub numele de griffini) şi uriașii arimaspi, care călăreau pe cai înaripați până în Hyperborea. De asemenea sunt pomeniti și de Pausanias.

CĂȚOL - căţel (în meglenoromână, adică în vlașă)

cintiénĭ m. pl. Vechĭ. Munt. Mold. sud. Șalvarĭ femeĭeștĭ care se purtaŭ peste izmene. Pantofĭ de lînă împletițĭ.

coftiriu s.n. stofă scumpă orientală.

CREMENALIÓN s.n. Închisoare, pușcărie. (pop).

Deli Zorzo - porecla mitropolitului Dosoftei Filiti, din timpul lui Alexandru Moruzi.
Deli - nebun (dar cu simpatie), în tc.
Zorzos era un nume grecesc frecvent în Balcani, cum e azi „Gică contra” sau alte nume generice. Deli Zorzo - Zorzo nebunul, agitatul.

DRACOLINE - Coajă de portocală tocată fideluță, prăjită în ulei cu un praf de zahăr, folosită pentru împrospătarea gurii. Se mesteca fără a fi înghițită. Se vindea în cornete pe stradă.

EMIRNAMEA - permis de trecere semnat de domn.

imameá, s.f. (înv.) 1. vârful de chihlimbar al ciubucului, prin care se trage fumul din lulea.

MAGHESNICĂ - vrăjitoare (în meglenoromână, adică în vlașă)

MAGOPIE - brutărie (Cronicari munteni, ed. Mazilu)

Okimon, Οκίμον - busuioc

TÂRȘOGI - încălțări foarte uzate (pop.)

TURUNGIU - cărămiziu, tc.

ȚOLOBETURI, sau țoloabe - haine vechi, uzate, în cantitate mare (pop.)