Profeții din Fiordul Veșniciei – Kim Leine

► „Profeții din Fiordul Veșniciei”, de Kim Leine ◄

Ed. Polirom, 2015, 476 pag. | Traducere: Carmen Vioreanu

Titlul original: „Profeterne i Evighedsfjorden”, 2012 | Țara: Norvegia

---

Pentru mine, „Profeții din Fiordul Veșniciei” a fost un roman extraordinar, care mi-a trezit o adevărată foame de lectură: am citit până târziu în noapte, luptându-mă cu pleoapele care se închideau, pentru a mai da gata o pagină și încă una. Cartea are sute de pagini cu litere mărunte, dar, cu toate acestea, nu le-am simțit ca pe o povară. Mă întreb acum în ce constă oare farmecul acestui roman, care nu se remarcă prin fraze și idei încâlcite, nici printr-o scriitură elaborată și nici prin întorsături de situație care lasă cititorul cu gura căscată. Și totuși, atmosfera lui obsedantă m-a învăluit precum ceața opacă din fiordurile groenlandeze, bântuind prin cotloanele minții mele ca un șir nesfârșit de umbre înghețate. 

Singurul artificiu stilistic la care recurge autorul este intercalarea planurilor temporale și a firelor narative care urmăresc diversele personaje, însă nu într-un mod care stârnește confuzie, ci unul care ațâță și mai tare interesul. Este o anume limpezime și naturalețe în cartea lui Kim Leine, care se reflectă mai ales în scriitura lui – o scriitură clară și alertă, puternic vizuală, cu fraze scurte care țăcăne rapid, cu o concizie impresionantă (n-am găsit aproape nimic redundant în cele cinci sute de pagini), cu momente de umor negru și cu alăturări inspirate de cuvinte, pe care le-am apreciat cu atât mai mult cu cât aceste subite izbucniri de lirism nu par nici menite să impresioneze, nici rezultatul vreunui curs de scriere creativă.

12

Pygmalion – George Bernard Shaw

► „Pygmalion”, de George Bernard Shaw ◄

Editura Litera, 2015, 142 pag. | Traducere: Petru Comarnescu  

Titlu original: „Pygmalion”, 1912 | Țara: Irlanda

---

Nu știu când și dacă aș fi citit vreodată „Pygmalion”, dar s-a întâmplat ca piesa să fie aleasă pentru clubul de lectură organizat de Editura Litera. Deși am avut unele rețineri (n-am mai citit o piesă de teatru din vremea liceului), cartea lui Shaw mi-a plăcut și mi-a deschis apetitul pentru alte scrieri de acest gen. Cred că următorul pe listă va fi Matei Vișniec, despre care mi-a vorbit foarte convingător o prietenă, fană a dramaturgului român. 

Cum n-am văzut nici musicalul My Fair Lady din 1956, nu știam nimic despre subiectul piesei lui Shaw, așa că totul a fost o surpriză plăcută, de la scriitură și umorul subtil la evoluția personajelor și postfața scrisă chiar de autor. E drept că aș fi preferat ca unele teme și fire narative să fie aprofundate, însă atunci am fi avut de-a face cu un roman, nu cu o piesă de teatru. Totuși, este remarcabilă multitudinea de subiecte cuprinse într-o carte atât de scurtă, care, printre altele, vorbește despre vulgarizarea limbii engleze, moralitate și prejudecăți, libertatea claselor de jos și constrângerile burgheziei, independența și emanciparea feminină, complexul oedipian și tentația actului divin al creației.

8

Orbitor. Aripa stângă - Mircea Cărtărescu

Au trecut câteva săptămâni de când am terminat Orbitor. Aripa stângă de Mircea Cărtărescu, însă amintirile acestei călătorii stranii, în care realismul izbucnește în fantezii halucinante și teorii ermetice, au rămas la fel de intense ca în timpul lecturii. Nu am cum să mă scutur de imaginile superbe pe care le naște proza lui Cărtărescu, căci mi-au rămas cizelate în memorie ca și cum ar fi făcut întotdeauna parte din mine, desprinse poate din rezervorul mai vast al visului universal, în care pătrunde și mintea mea în timpul somnului. 

Se spune că visul în literatură este demodat, însă regulile acestea absurde trebuie aruncate la coș când vine vorba despre Orbitor sau Nostalgia, unde oniricul este esențial și revelator, o parte intrinsecă a triplului domeniu pe care scriitorul se mișcă nestingherit. Poate că în mijlocul acestei cărți nu se află decât un urlet orbitor, apocaliptic, spune naratorul Mircea, cel care ne conduce prin labirintul de amintiri, închipuiri, vise și idei incredibile, în căutarea ieșirii spre adevărata lume, care nu e lumea în care ne naștem, trăim și murim. 

35

Firida Rușinii - Ismail Kadaré

Poate că unii dintre voi știu deja că am o slăbiciune pentru cărțile lui Ismail Kadaré, ale căror subiecte și scriitură au un farmec și o solemnitate aparte, dificil de explicat, dar cu care eu rezonez foarte bine. Am regăsit în romanul Firida Rușinii aceeași atmosferă de la granița dintre realitate și vis, dintre faptele istorice și legendă, chiar dacă aici nu mai este vorba despre tradițiile albaneze care m-au fascinat în Florile înghețate din martie sau Kostandin și Doruntina, ci despre o altă temă predilectă a autorului: regimul totalitar, explorat în această carte prin intermediul metaforei și al alegoriei, la fel ca în romanul Palatul Viselor. 

În centrul poveștii și în centrul împărăției stă capul tăiat așezat în Firida Rușinii, un simbol al puterii, al rebeliunii și al înfrângerii. Acest element sângeros și înfiorător este cel care leagă numeroasele fire și teme ale romanului, pe care autorul le urmărește în paralel: drama prinților albanezi care, amăgiți de masca îmbietoare a titulaturii de vizir, își abandonează țara și identitatea; siguranța iluzorie dată de glorie și ușurința cu care un favorit al stăpânirii poate cădea în dizgrație; efectul devastator pe care un regim totalitar îl are asupra moștenirii culturale și lingvistice a unui popor supus; uitarea ca o sabie cu două tăișuri, căci anihilarea unei fațete a istoriei o atrage în hăul uitării și pe cealaltă, care ar trebui să dureze; statornicia numelor și a legendelor, care dăinuie în ciuda încercărilor de a le șterge din memoria colectivă. 

12

The Hottest Dishes of the Tartar Cuisine - Alina Bronsky

După ce am citit și al doilea roman de Alina Bronsky, The Hottest Dishes of the Tartar Cuisine, mi-a devenit clar că, deși cărțile ei se apropie de zona comercială a literaturii, autoarea are un talent incontestabil de a crea personaje memorabile și, mai ales, de a le oferi protagonistelor sale o voce aparte, care se remarcă și rămâne întipărită în mintea cititorului. Mi-a plăcut foarte mult vocea adolescentei Sașa Naimann din Parcul cioburilor, iar acum am petrecut câteva ore turbulente în compania Rosalindei Achmetowna, una dintre cele mai fascinante, enervante și neplăcute protagoniste pe care le-am întâlnit în literatură. În plus, romanul are un subiect foarte interesant și destul de complex, cu o sumedenie de detalii pitorești legate de viața în Rusia comunistă. The Hottest Dishes of the Tartar Cuisine este o carte captivantă, scrisă într-un stil simplu și plin de vervă, cu mult umor, dar și cu o tristețe care persistă undeva în fundal, pentru a ieși uneori la iveală în puseuri neașteptate.

9