O listă cu cărți la finalul anului (2016)

După lista cu cele mai faine cărți din prima jumătate a anului, era musai să închei cu o listă a celor mai bune cărți citite în ultimele șase luni, înainte de a trece la tradiționala statistică a lecturilor din 2016, pe care o voi publica în primele zile din ianuarie. Pentru mine anul nu s-a încheiat, și, sub semnul unui inepuizabil optimism, încă mai sper să înghesui câteva cărți până pe 31 decembrie (not gonna happen, mai sunt doar trei zile!). Reading challenge-ul de pe Goodreads mă anunță că sunt în urmă cu vreo 13 cărți și e clar că nu mai am când să acopăr diferența - poate doar dacă las totul baltă și mă apuc de citit cărți scurte, una după alta, inclusiv în noaptea de revelion. Mda, sigur!

Diferența ar fi fost și mai mare, dacă în ultimele două luni nu aș fi avut inspirația de a apela la audiobook-uri. Încă nu-mi vine să cred, dar am reușit să ascult 12 cărți, cu o durată medie de 6-7 ore, și asta numai în timpul petrecut făcând altceva, cum ar fi plimbarea câinelui, gătitul, spălatul vaselor, curățenia, drumurile pe jos sau cu mijloacele de transport în comun, statul la cozi și altele. Deși n-aș fi zis, se pare că se duc o mulțime de ore cu toate aceste activități - iar cele 12 cărți pe care am reușit să le ascult sunt cea mai bună dovadă în acest sens. Am încercat și mai demult audiobook-urile, dar nu am fost prea încântată - între timp, m-am lămurit cât de importante sunt niște căști bune (eu mi-am luat unele recomandate de Diana), căci acum mă pot concentra mult mai bine la ceea ce ascult. E drept că aleg cărți mai simple, în special pentru copii și adolescenți, care sunt mai ușor de urmărit (majoritatea sunt în engleză). Dar m-am încumetat și la cărți mai dificile, precum Solaris, The Day of the Triffids (Ziua trifidelor) sau To Kill a Mockingbird; în cazul lor, am revenit la varianta scrisă, pentru a reciti pasajele mai importante sau chiar întreaga carte. 

Iată, așadar, lista cu cele mai faine zece cărți din ultimele șase luni, în ordinea inversă în care le-am citit, plus două cărți fantastice pentru copii, care mi-au plăcut foarte mult. Anul acesta n-am reușit să scriu despre toate, dar, unde există o recenzie, am pus linkul în titlu. Dacă aveți recomandări, le aștept cu mare drag. :)

Tristețea îngerilor, de Jón Kalman Stefánsson

Al doilea volum al trilogiei „Între cer și pământ” mi-a plăcut la fel de mult ca primul, iar acum sunt disperată pentru că nu știu cum să fac rost de al treilea. Scriitura islandezului este atât de frumoasă, asemenea unui lung poem în proză, iar poveștile pe care și le imaginează sunt atât de intense, încât de multe ori am uitat să răsuflu, uimită de înlănțuirea magică a cuvintelor, sau cu inima cât un purice în mijlocul unor scene incredibile. Băiatul fără nume, cel care în prima parte a înfruntat urgia naturii pentru a înapoia un volum de poezie, este acum protagonistul unor întâmplări extraordinare, când moartea e doar la un pas distanță, ascunsă de perdeaua deasă de ninsoare care unește cerul și pământul. Cuvinte, poezie, întrebări și doi oameni foarte diferiți, care nu vor mai fi la fel după încercările cumplite din miezul viscolului. Stefánsson ne poartă spre nordul Islandei, care pentru unii este capătul lumii, iar pentru alții înseamnă acasă, chiar dacă lungul anotimp hibernal îi izolează de restul lumii și existența se dovedește o continuă luptă pentru supraviețuire. 

To Kill a Mockingbird, de Harper Lee 

Nu-mi explic cum de am ajuns atât de târziu la Să ucizi o pasăre cântătoare, dar mi-e clar că romanul ar fi avut un cu totul alt impact dacă îl citeam la timpul potrivit, în adolescență. Mi-a plăcut și acum foarte mult, cu toate că am fost conștientă de unele părți mai slabe sau mai puțin interesante. Am fost încântată de felul în care povestește Scout, fetița băiețoasă prin ochii căreia cunoaștem viața într-un orășel din sudul Americii, în anii 1930, și l-am admirat, desigur, pe Atticus Finch, un om integru și un tată minunat, care încearcă să își educe cât mai bine cei doi copii. Romanul vorbește despre prejudecățile rasiale și cele sociale, despre dreptate, compasiune, toleranță și curaj - o seamă de lecții care, deși uneori nu sunt foarte subtile și pot părea moralizatoare, nu știrbesc candoarea și frumusețea acestei povești despre copilăria și maturizarea lui Scout. 

Imago, de Ludmila Uliţkaia 

Ludmila Uliţkaia este, pe bună dreptate, una dintre scriitoarele mele preferate, căci tot ce am citit până acum mi-a plăcut foarte mult, culminând cu Imago, un roman complex, deopotrivă frumos și apăsător. Pornind de la trei figuri centrale - Ilia, Miha și Sania, care au devenit prieteni în timpul școlii -, Ludmila Uliţkaia creează o rețea densă și complicată de povești și personaje, prin care încearcă să acopere o jumătate de secol din istoria Rusiei, de la moartea lui Stalin până la câțiva ani după dizolvarea URSS. Romanul vorbește despre copilărie și maturizare, despre prietenie și supraviețuirea într-un mediu devorat de frică, despre nașterea și răspândirea samizdatului, despre o lume salvată de literatură, muzică și pasiuni de tot felul. Deși figurile centrale ale romanului sunt trei băieți-viitori bărbați, în jurul lor se conturează treptat câteva personaje feminine puternice, ca să nu mai spun că și personaje secundare sunt înzestrate cu mici povești savuroase, pe care nu le uiți prea ușor.

Nutshell (Coajă de nucă), de Ian McEwan

Deși nu se poate spune că este o carte fantastică, Nutshell nu este mai puțin stranie, având în vedere că naratorul este unul cu totul ieșit din comun: un copil încă nenăscut, care e martorul unei uneltiri îngrozitoare la care participă propria mamă. Deși e hotărât să intervină într-un fel sau altul, fetusul se pierde adeseori în ruminații și observații pe marginea lumii exterioare, căci Ian McEwan își înzestrează naratorul cu o inteligență precoce, o vocație poetică și o dispoziție meditativă. Micul roman este un monolog savuros și doct, punctat de cugetări, referințe subtile, păreri acide, ironie și umor, și chiar ar fi păcat să luăm prea în serios convenția propusă de autor, punând la îndoială capacitățile intelectuale și de exprimare ale unei ființe aparent neștiutoare. Pentru ca totul să fie și mai interesant, Ian McEwan a introdus în narațiune și elemente inspirate de Hamlet.

Cei care pleacă și cei ce rămân, de Elena Ferrante

În mod clar, m-am îndrăgostit de poveștile și de scriitura Elenei Ferrante, iar volumul al treilea al Tetralogiei Napolitane mi-a plăcut aproape la fel de mult ca primul (al doilea, Povestea noului nume, mi s-a părut mai puțin intens). După ce am trecut prin copilăria și adolescența celor două prietene, în acest volum cunoaștem perioada de început a maturității lor, când Lila și Lenù urmează drumuri diferite și stau despărțite lungi perioade de timp. Lenù pare să fi scăpat în sfârșit de universul meschin al mahalalei napolitane, Lila intră într-o nouă perioadă a vieții sale tumultuoase, fiecare percepe într-un alt fel perioada politică pe care o traversează Italia, iar relația lor pare să-și fi pierdut din intensitate, căci între ele se interpun responsabilitățile și distanța, lucrurile neîmpărtășite, întâmplările din trecut rămase nerezolvate. M-am bucurat să constat că nici în al treilea volum nu se diluează scriitura limpede și pătrunzătoare a Elenei Ferrante, care reconstituie lumea interioară a lui Lenù cu aceeași finețe și minuțiozitate. 

The Vegetarian, de Kang Han

Vegetariana este o poveste ciudată și tulburătoare despre transformarea treptată a unei femei sud-coreene care a renunțat la carne, în urma unui vis, și despre reacțiile pe care le declanșează această decizie în sânul familiei sale. Yeong-hye este o femeie obișnuită, care îi uimește pe toți prin hotărârea de a nu se mai atinge de carne. Personalitatea și transformarea ei sunt văzute și interpretate din trei perspective diferite: a soțului, a cumnatului și a surorii, cu scurte inserții fantasmagorice în care cunoaștem în mod direct visele și gândurile lui Yeong-hye. Este, totodată, și povestea familiei ei, a legăturilor vizibile și invizibile care determină soarta unui individ, a barierelor mentale care se interpun între oameni. Cartea poate fi percepută ca o critică la adresa societății sud-coreene, cu mentalitățile ei retrograde, cu modul în care sunt tratate soțiile, fiicele, surorile. Sau poate fi interpretată ca o metaforă a lumii moderne, care, în ciuda evoluției mentalităților, este în continuare închistată în reguli, prejudecăți și nevoia de uniformitate. 

Noapte bună, copii!, de Radu Pavel Gheo

Radu Pavel Gheo a fost o surpriză nemaipomenită, cu romanul său complex și bine scris, care urmărește viața a patru adolescenți în România comunistă și drumul pe care a luat-o fiecare după '89. Sunt trei băieți și o fată care visau să ajungă în America, dar pe care soarta și propriile alegeri i-au purtat pe drumuri diferite, presărate cu vise care s-au îndeplinit și pacte îndoielnice, cu momente de bucurie simplă și întâmplări crunte, care i-au marcat pe viață. Povestea lor se reconstituie din capitole amestecate asemenea pieselor unui puzzle, care alternează prezentul cu evenimentele din trecut și amintirile copilăriei petrecute într-un sat bănățean. Cartea ne poartă prin Bucureștiul și Iașiul anilor 2000, prin localitățile de la granița cu Iugoslavia, în perioada comunistă, dar și prin Los Angeles-ul văzut prin ochii imigranților români - locuri a căror atmosferă este reconstituită minuțios și foarte veridic. Nu doar atât: în cartea lui Gheo, scene brutal de realiste se amestecă cu un strop de realism magic, care, pe alocuri, mi-a adus aminte de Maestrul și Margareta. 

Varamo, de César Aira

„Dacă există un scriitor contemporan care se sustrage clasificărilor, acela este César Aira”, spunea Roberto Bolaño despre autorul argentinian, care se lasă adeseori pe mâna improvizației. Varamo este un conțopist oarecare, un om singuratic și aparent banal, angajat la un minister din orașul panamez Colón. Într-o singură noapte a anului 1923, când este atras într-o serie de evenimente ieșite din comun, el scrie un lung poem, considerat o capodoperă a poeziei moderne din America Centrală - un miracol inexplicabil, având în vedere că bărbatul nu manifestase vreun interes pentru acest gen literar. Naratorul cărții își propune să reconstituie întâmplările ce au condus la conceperea poemului, pornind din momentul-cheie în care Varamo, ajuns la casierie pentru a-și încasa leafa, este plătit cu două bancnote false - un fapt fără precedent în Panama. A fost o carte stranie și imprevizibilă, care m-a încântat prin salturile imaginative neașteptate, prin umorul negru, scenele grotești și scurtele infuzii suprarealiste. 

O dimineață la vânătoare, de Ligia Ruscu

O carte de debut excelentă, care merită trecută pe lista voastră de lecturi, dacă nu ați citit-o deja. Povești cu boieri și doamne din Țara Românească, intrigi politice, moravuri vechi și noi, dialoguri spumoase, personaje minuțios construite, dar și o crimă care adaugă un aer misterios acestui roman despre societatea românească și Bucureștiul anilor 1830. M-au uimit complexitatea romanului și îndemânarea cu care autoarea manevrează numeroasele și încâlcitele ițe ale narațiunii, cu straturi peste straturi de povești și detalii. Sunt felii de viață reconstituite cu migală, un mozaic complicat din care se recompune tabloul viu și fascinant al unui București cosmopolit, aflat într-un laborios proces de transformare, căci este vorba de o lume prinsă între vechi și nou, între tradiții de sorginte orientală și influențe occidentale, o societate clocotind de opinii și de interese discordante, care se întind de la moravuri până la chestiunile politice, trecând prin problema nu mai puțin importantă a emancipării feminine. 

Tihna, de Attila Bartis

O carte sumbră, excelent scrisă, care ne poartă prin viața tumultuoasă a unui scriitor ce încearcă să evadeze din relația sufocantă cu mama sa, Tihna lui Bartis a fost o lectură dificilă și stranie, care m-a fascinat. Nu este un roman pentru orice fel de cititor, căci sarea de spirit și toleranța ne sunt puse la grea încercare pe măsură ce pătrundem în labirintul încâlcit al poveștilor, care debordează de erotism, duritate, legături bolnăvicioase și personaje care sfidează ceea ce numim „normalitate”. Este uimitor cum Attila Bartis reușește să țină în frâu o narațiune atât de vulcanică și de complexă, construită dintr-o sumedenie de straturi, amănunte și fragmente disparate, cu care autorul jonglează neîncetat, amestecând planurile temporale și firele narative - iar câteodată și vocile personajelor, care trec dintr-o gură într-alta, stârnind adeseori confuzie. Și scriitura lui este neobișnuită, prin cuvintele care se contopesc într-un singur cuvânt mai lung și prin absența unor elemente frazeologice, care dau senzația unor fraze gâtuite, incomplete, dar de o originalitate care m-a încântat.

***Plus două cărți fantastice pentru copii & adolescenți & adulți imaturi:

The Graveyard Book, de Neil Gaiman

Voiam de multă vreme să ajung la poveștile lui Gaiman, iar în ultimele două luni am reușit să ascut patru cărți, care, spre marea mea surpriză, sunt citite chiar de către autor. Mi-au plăcut și Neverwhere și Pulbere de stele, dar preferata mea este Cartea cimitirului (publicată și la noi de Editura Nemira), parcă și mai faină în lectura lui Neil Gaiman. Este vorba de un băiețel de nici doi ani care ajunge într-un vechi cimitir abandonat, unde este adoptat de fantome și botezat Nobody Owens. De educația lui se ocupă enigmaticul Silas, care nu este tocmai mort, iar Bod își face și alți prieteni neobișnuiți printre locatarii fantomatici, unii dintre ei îngropați încă de pe timpul romanilor. Pe măsură ce crește și explorează misterele vechilor morminte, trecând prin tot felul de aventuri fantastice și învățând istoria din poveștile celor care au trăit-o, Bod începe să fie atras de lumea de dincolo de porțile cimitirului - însă acolo îl așteaptă bărbatul Jack, care îl caută fără încetare de când i-a pierdut urma. 

Howl's Moving Castle, de Diana Wynne Jones

Castelul mișcător al lui Howl (apărut și la noi la Editura Rao) mi-a fost recomandat de K.J. Mecklenfeld, laolaltă cu animația lui Miyazaki, pe care n-am apucat s-o văd deocamdată. Povestea m-a prins imediat și de-abia așteptam să reiau audiobook-ul (uneori am spălat mai des vasele doar pentru a afla ce se întâmplă în continuare), căci lumea imaginată de autoare este plină de farmec, umor, suspans și tot felul de răsturnări de situație, care vor satisface și un cititor adult. Sophie Hatter trăiește împreună cu mama vitregă și cele două surori mai mici în ținutul Ingary, unde fantasticul și magia sunt la ordinea zilei. O vrăjitoare rea îi terorizează pe locuitori și, colac peste pupăză, deasupra ținutului a apărut și castelul fermecat al vrăjitorului Howl, despre care se spune că răpește tinerele fete pentru a le fura sufletele. Sophie are ghinionul de a o întâlni pe vrăjitoare, care o transformă într-o bătrânică, iar fata pleacă de acasă în căutarea norocului, ajungând în cele din urmă în castelul lui Howl, unde o așteaptă câteva aventuri și descoperiri neașteptate.