 |
| Teancurile de supraviețuire pentru următoarele luni |
Pe voi ce vă face să zâmbiți? Care sunt micile bucurii care vă țin pe linia de plutire zilele astea? Ieri (de fapt, alaltăieri, dar până public eu articolul...) am descoperit într-un volum de Antonio Tabucchi un semn de carte din Portugalia, de care uitasem cu desăvârșire – nu cred că mai deschisesem „Nocturnă indiană. Susține Pereira” de trei ani, de la călătoria la Lisabona. M-am entuziasmat de parcă cineva îmi oferise un cadou, iar acum mă întreb ce alte bucurii posibile s-or mai ascunde prin cărțile din bibliotecă. N-o să le caut, aștept să apară ele când vor considera de cuviință. M-am hotărât: după eliberare, o să-mi cumpăr multe semne de carte, pe care le voi împrăștia aleatoriu prin volume, inclusiv în cele deja citite, pentru a-mi pregăti niște surprize peste cinci-șase ani.
Unul din lucrurile care mă bucură pe mine în perioada asta e gândul că seara voi relua lectura cărții începute, iar pe la ora douăjdouă îmi voi deschide o bere; dacă C. are chef de vorbă, vorbim, dacă vrea să se uite la un film, eu continui lectura. Am raționalizat consumul la o sticlă pe seară, iar acum îmi dau seama că ăsta-i singurul meu tabiet, în afară de cafeaua de dimineață. Momentan citesc „The Memory Police”, de Yōko Ogawa, singura carte care a reușit să mă captiveze în ultima vreme și continuă să mă țină în priză, păcat că e relativ scurtă și se va termina în curând. Cum glumeam cu o cititoare pe Fb zilele trecute, acum e momentul cărților groase – dacă te fură povestea, partea bună e că durează multă vreme și nu te mai întrebi la două-trei zile: „Oare ce să mai citesc?”.
