Ură, prietenie, dragoste, căsătorie - Alice Munro

joi, 11 septembrie 2014


Ură, prietenie, dragoste, căsătorie este a doua carte de Alice Munro pe care o citesc anul acesta, după Dragă viață despre care am scris aici. Noroc cu Nobelul, că altfel nu o cumpăra și nu o citea mai nimeni pe Alice Munro (am observat acest lucru și printre prietenii destul de citiți de pe Goodreads), deși autoarea scrie foarte bine. Eu am început această carte dintr-o întâmplare: eram într-o mică vacanță la mare și m-am trezit că nu mai am nimic de citit - și astfel a început o „bătălie” cu una dintre prietene, care citea tocmai Munro, iar eu îi subtilizam cartea de fiecare dată când intra în apă sau trăgea un pui de somn (cred că m-a bombănit, dar nu m-am putut abține - scuze, Ana!). 

Cu această nouă lectură, m-am convins că Alice Munro are într-adevăr talentul de a surprinde, în puține pagini, o poveste complexă, sățioasă precum o nuvelă - iar premisa, la prima vedere banală, ascunde detalii care îl țin pe cititor în miezul poveștii. În această colecție am observat - și nu îmi aduc aminte dacă este valabil și pentru Dragă viață - felul în care scriitoarea pregătește povestea pentru încheiere, condensând evenimentele și adoptând un ton-concluzie, fapt care mi-a lăsat senzația unui final cam abrupt – însă acesta este singurul lucru pe care i-l pot reproșa. Mi-au plăcut aproape toate povestirile din acest volum, așa că este destul de greu să aleg o favorită sau să o indic pe cea care mi-a păcut cel mai puțin (deși, în această ultimă privință, cred că mă voi opri la Podul plutitor).

În poveștile lui Munro ies la iveală problemele din căsnicie, amintirile care nu pot fi povestite nimănui, minciunile spuse pentru a ascunde nefericirea sau a evita dezaprobarea, iubirile neîmplinite care rămân ca niște rezerve subterane neatinse, frustările alături de soții prea autoritari, care nu mai sunt acei pretendenți atenți și îngăduitori de la început. Multe dintre femeile lui Munro s-au măritat fără a fi cu adevărat îndrăgostite, iar soții lor s-au schimbat destul de mult după căsătorie – sau poate că femeile nu au avut timpul necesar pentru a-i cunoaște mai bine. Sunt anii '50-'60 în Canada, multe neveste stau acasă și cresc copiii, iar soții muncesc și țin frâiele familiei; femeile se îndepărtează de părinți și de rude, evitând să mai ia asupra lor poverile acestora, iar când rămân singure acasă, alunecă într-un fel de adolescență târzie.

Am avut senzația că descopăr părticele din Alice Munro prin noianul de particularități și confesiuni, căci multe povestiri sunt scrise la persoana întâi singular, și parcă e greu de crezut că scriitoarea și-a imaginat atâtea individualități fără ca ea să se regăsească, măcar într-o mică măsură, în personajele sale.

Când ne întâlneam, încercam să par lipsită de griji şi să dau dovadă de spirit independent. Schimbam noutăţi – mă îngrijeam să am întotdeauna noutăţi de povestit –, râdeam, ne plimbam prin canion, dar nu-mi doream de fapt decât să-l ademenesc să facă sex cu mine, pentru că mi se părea că entuziasmul nobil al sexului aducea laolaltă tot ce era mai bun în oameni. Mă comportam prosteşte în privinţa asta, într-un fel foarte riscant, mai ales pentru o femeie de vârsta mea. Erau dăţi, după întâlnirile noastre, când mă simţeam nespus de fericită – uluită şi sigură –, şi altele când zăceam paralizată de îndoială. După ce el se retrăgea, simţeam lacrimile curgându-mi pe obraji înainte să-mi dau seama că plângeam. Şi totul numai din cauza vreunei umbre pe care o zărisem în el pentru o clipă, sau a unui moment de indiferenţă, sau a vreunui avertisment indirect pe care mi-l dăduse. (pag. 217)

O fată bătrână lasă totul în urmă pentru a profita de o șansă târzie - și poate ultima - la iubire; o mătușă își pierde din strălucire pe măsură ce nepoata crește și îi descoperă defectele; o soție caută cu înfrigurare ultimele cuvinte ale soțului care s-a sinucis; o femeie divorțată îl întâlnește, peste ani, pe băiatul de care s-a îndrăgostit în copilărie; o mamă face o promisiune pentru ca verișoara ei să nu se sinucidă; o femeie măritată își amintește singura ei aventură într-un mod aparte; o tânără își regăsește sora vitregă fugită de acasă, pentru a o pierde din nou; un soț infidel este martor la infidelitatea inocentă a soției bolnave de Alzheimer.

Femeile, de toate vârstele și condițiile sociale, sunt cele care stau în centrul povestirilor lui Munro. Nu femeia idealizată, fatală, perfectă, ci femeia obișnuită, în realitatea despuiată a gândurilor, defectelor și trăirilor ei. În Ură, prietenie, dragoste, căsătorie, Munro redă mai mult din tumultul interior decât a făcut-o în Dragă viață. Pot înțelege de ce unii cititori masculini privesc cu groază desfășurarea fulminantă a psihicului feminin, care scoate la iveală monstruleții bine ascunși ai sentimentelor mimate, ai frământărilor, frustrărilor sau dorințelor neîmplinite. Iar de multe ori nu aflăm povestea unei singure femei, ci a mai multora, cu schimbările care survin de-a lungul timpului în relațiile dintre ele, cu afinitățile care se pierd și cu gesturile de iubire care se uită, căci fetițele de odinioară sunt absorbite de căsnicie și de propriii copii. 

Însă Munro nu îi exclude pe bărbați; fie că sunt tați, unchi, soți sau amanți, ei fac parte din universul feminin, cu mirosul specific al hainelor sau al colțului lor neîngrijit din casă, cu convingerile lor și discuțiile în contradictoriu, cu dezinteresul față de rudele soției, cu personalitatea lor oprimantă, cu geloziile nejustificate, cu privirile dezaprobatoare și cu strictețea lor de capi de familie.

Tata dormea în ceea ce fusese înainte o cămară, lângă bucătărie. Avea un pat de fier şi un scaun cu spătarul rupt, unde îşi ţinea colecţia de National Geographic, din care citea când nu-l lua somnul. Stingea lumina din tavan cu o sfoară legată la căpătâiul patului. Mie această imagine mi se părea foarte firească şi potrivită pentru bărbatul casei, pentru un tată. El trebuia să doarmă ca o santinelă, învelit cu o pătură aspră şi emanând un miros nedomesticit de motoare şi tutun, să citească, treaz, până la orice oră şi întotdeauna să doarmă iepureşte. (pag. 315)

Alice Munro scrie despre lucruri simple și obișnuite, despre extraordinarul din banal, dar o face extrem de bine, fluid și acaparator pe moment; mărturisesc însă că am uitat o parte din povestirile din Dragă viață după câteva luni de la lectura cărții. Cumva, farmecul prozei ei și darul de povestitor acționează pe loc, în cadrul lecturii, însă Alice Munro nu mi se pare o scriitoare cu adevărat memorabilă, ci mai degrabă volatilă, cu subiecte și detalii care se disipează și se pierd în timp. Rămâne, însă, ceva nedefinit, plăcut și ademenitor legat de scriitura ei – o impresie, o senzație care mă cheamă înapoi la universul feminin încapsulat în poveștile ei. 

Poate că va fi altfel cu povestirile din această colecție, căci subiectele alese mi s-au părut mai interesante și mai captivante, iar aici am găsit o mulțime de fraze citabile - ceea ce nu s-a întâmplat cu Dragă viață. Sunt aproape sigură că, de această dată, voi ține minte măcar prima și ultima povestire (Ură, prietenie, dragoste, căsătorie, respectiv Trece ursul peste munte) care au, fiecare, câte o răsturnare de situație memorabilă. De fapt, ambele stau la baza unor ecranizări: Away from Her, cu Julie Christie în rolul Fionei (pentru Trece ursul peste munte) și Hateship Loveship cu Kristen Wiig în rolul Johannei (pentru Ură, prietenie, dragoste, căsătorie).


Despre carte a scris și Lucia T aici.


P.S.: Am reperat o greșeală de traducere la pagina 241, unde sunt iversate numele personajelor masculine. Originalul zice așa: 
He [Lionel] came to see them in the evenings, when the children were in bed. The slight intrusions of domestic life—the cry of the baby reaching them through an open window, the scolding Brendan sometimes had to give Lorna about toys left lying about on the grass… 

pe când traducerea este așa: 
Brendan veni în vizită seara, când copiii erau deja în pat. Uşoarele intruziuni ale vieţii domestice – plânsetul copilului mic care ajungea la ei printr-o fereastră deschisă, dojana pe care Lionel trebuia să i-o administreze uneori Lornei pentru jucăriile lăsate să zacă în iarbă…


Editura: Litera, 2014
Număr de pagini: 412
Traducere: Justina Bandol 
(numele traducătoarei nu este trecut pe site-ul editurii, ceea ce nu mi se pare ok)

25 de comentarii

  1. Mie Floating Bridge mi-a placut cel mai mult :)). Daca as reciti, nu stiu daca ar mai fi preferata, dar atunci a fost.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred că am văzut comentariul tău la recenzia Luciei T și m-a pus pe gânduri faptul că o povestire care mie mi-a plăcut mai puțin a fost favorita altui cititor. :) Cumva, îmi explic asta prin faptul că povestirile lui Munro sunt foarte personale și intime, în sensul că ating diferite corzi în interiorul fiecărui cititor, așa că reacțiile sunt și ele diferite. Probabil că eu n-am rezonat cu ceva din acea povestire care pe tine te-a impresionat...

      Ștergere
  2. Eu am citit Prea multă fericire și, apropo de ce spuneai, încă îmi mai aduc aminte unele dintre povestirile din acel volum. :)
    Pe Justina Bandol o știu. :) Și redactorul trebuie să fie atent la astfel de lucruri.
    P.S. Mulțumesc pentru lobby. :p

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am uitat, de exemplu, despre ce este vorba în povestirea care dă titlul colecției (Dragă viață), în schimb mi-o amintesc destul de bine pe cea care mi-a plăcut cel mai puțin (Cariera de pietriș), which is weird. E drept că mai țin minte fragmente, idei și „imagini” din mai toate povestirile, așa că situația nu e chiar așa de tragică. :)
      Pentru puțin! După ce am cunoscut ceva mai bine situația traducătorilor în România, îmi sar în ochi toate „nedreptățile”, mici sau mari, legate de ei - ceea ce nu prea se întâmpla înainte.

      Ștergere
  3. Nu stiu daca imi dai voie dar o sa fac putina reclama blogului meu unde, chiar in saptamana aceasta, editura Litera ofera cartea despre care vorbesti aici.
    Nu am citit nimic de Alice Munro dar, la cum descrii aici, o sa ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acum asta este, ți-ai făcut reclamă, ți-ai făcut! :)
      Alice Munro chiar merită citită, mai bine ții pentru tine cartea oferită la concurs. :)

      Ștergere
  4. Scrie bine Alice Munro, desi dupa ce citesti 2 carti te intrebi ce noutati ti-ar mai putea aduce a treia.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar nu e vorba de a aduce noutati, e clar ca ea are niste teme predilecte, dar asta nu stirbeste cu nimic frumusetea fiecarei povestiri.

      Ștergere
    2. Eu mă întreb ce voi mai scrie în a treia recenzie, pentru că vreau să citesc tot ce s-a publicat la noi de Munro. :)
      Lavinia are dreptate, farmecul lui Munro nu constă în subiectele inedite pe care le alege, ci în modul natural și personal în care scrie despre viețile tuturor acestor femei, toate acele amănunte și stări pe care le aduce la suprafață. Eu chiar sunt curioasă ce situații a mai pregătit pentru personajele sale feminine și cum fac ele față acestor situații.
      Desigur, dacă te gândești la toate colecțiile de povestiri pe care le-a publicat, cred că e normal să te întrebi ce mai poate aduce nou!

      Ștergere
  5. Mie Floating bridge mi-a plăcut mult, mult, mult. Într-adevăr, ceea ce persistă după ce ai terminat cartea este atmosfera, detaliile mai mult sau mai puţin. În cazul meu, unele au rămas, nu foarte multe, dar suficiente pentru a păstra vie atmosfera de care vorbeam, acel ceva pe care l-ai remarcat şi tu şi care te cheamă către povestirile acestei scriitoare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oau, deci și tu ai rezonat cu „Floating bridge”, e clar că a fost ceva acolo care mie nu mi-a mers la inimă. Mă bucur că și în cazul tău „funcționează” această atmosferă - nu pot spune exact în ce anume constă, dar e prezentă și lucrează asupra cititorului. :) Of, și e atât de devreme (opt dimineața) pentru a scrie comentarii inteligente! :))

      Ștergere
  6. Și ca să vezi ce mică-i lumea (sau comunitatea asta de bloggeri de carte), ghici cine a câștigat cartea la concursul lui Alexander??? Pick me, pick me!!! Abia aștept s-o citesc și pe asta! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bravo, felicitări! :) Sigur o să-ți placă. Să-i mulțumim, deci, lui Ștefan pentru că și-a făcut „reclamă” pe această pagină! :)

      Ștergere
  7. Buna ziua! Am citit recenzia dumneavoastra, ma bucur ca v-a placut cartea si va multumesc pentru semnalarea greselii de traducere. Am verificat si cred ca a intervenit o scapare (nu o pot numi altfel, pentru ca ii cunosc pe oamenii care au lucrat la carte si sunt foarte buni profesionisti) pe undeva in procesul editorial sau in comunicarea cu redactia, in privinta unei serii de modificari facute de mine (inclusiv inversiunea observata de dumneavoastra), care nu au mai intrat in editia finala. Le voi avea in vedere pentru o eventuala editie a doua. Spor la lectura! Justina Bandol

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vă mulțumesc pentru vizită! Ar fi bine dacă va apărea o a doua ediție cu corectura aferentă, pentru că pasajul respectiv stârnește confuzie - tocmai asta m-a și determinat să confrunt traducerea cu originalul în limba engleză. Oricum, sper că nu v-am cauzat probleme cu observația mea, mi-ar părea rău dacă ar fi așa.

      Ștergere
    2. Nici vorba, va multumesc! Am s-o semnalez cu siguranta pentru urmatoarea editie.

      Ștergere
  8. Ha, ha eu ma fudulesc ça am citit-o pe Munro (Runaway - pe care l-am cumparat second hand) cu vreun an înainte de a lua Nobelul, desi tre sa recunosc ca-i datorez aceluiasi amic italian descoperirea ei - ca eu din literatura canadiana eram obsedata mai ales de Atwood.
    Acum tocmai am terminat volumul si constat ca multe din perceptiile tale se potrivesc cu ale mele. Indubitabil, este o capodopera. Mie cel mai mult mi-au placut prima si ultima povestire, dar din considerente în primul rînd de forma si abia apoi de continut
    Great review!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îți mulțumesc, Stela, și mă bucur că ne-am potrivit la păreri și percepții. :) Sunt curioasă ce vei scrie și tu despre aceste povestiri. Mă gândeam că ai citit-o pe Munro pentru că acum împărțiți aceeași țară, dar se pare că acest prieten italian este o sursă excelentă de recomandări. :)

      Am constatat că de la Atwood îmi plac mai degrabă romanele science-fiction, pentru că am citit The Blind Assassin și nu prea m-a impresionat (vai, și îmi propusesem să citesc anul acesta The Handmaid's Tale, am uitat complet de ea). Însă Munro este în mod clar o favorită.

      Ștergere
    2. Culmea, mie del mai putin mi-a placut The Handmaid's Tale si cel mai mult Alias Grace (pe care ti-o recomand calduros) dar mi-a placut mult si The Blind Assassin!
      În ceea ce priveste literatura canadiana, tre sa recunosc ca n-am facut eforturi deosebite s-o cunosc (dintr-un spirit de rebeliune copilaresc de tipul unde scrie ca daca m-am mutat aici tre sa am informatii extensive despre orice? :))))) ). Da' încetul cu încetul j'y arriverai!

      Ștergere
    3. Haha, mă bucur să aflu că păstrezi ceva dintr-un copil căpos care se zburlește la obligații sau la ceea ce percepe a fi obligații. :)) Așa cum am fost eu în școală, de n-am citit nici măcar Moromeții (dar am senzația că ți-am mai spus asta...).
      Eu mă refeream la Oryx and Crake și The Year of the Flood (partea a treia a trilogiei n-am citit-o, deși o am ca ebook), care mi-au plăcut mai mult decât Asasinul orb. Chiar vorbeam cu o prietenă - care e mare fan Atwood - că e ceva în proza ei „normală” cu care nu pot rezona, la fel cum am pățit cu romanul lui Eagan, A Visit from the Goon Squad (o altă carte favorită a prietenei). Aș vrea tare mult să pot formula ce anume este acest ceva cu care nu rezonez, dar uite că nu reușesc! Vreau totuși să mai încerc alt roman non-SF de Atwood și cred că merg pe mâna ta cu Alias Grace. :)

      Ștergere
    4. Ma primiti si pe mine in clubul copiilor caposi? :-) Nici eu n-am citit Morometii! Si nu numai! Iar de facut ceva ce nu-mi place ....foarte greu! Poate de aceea imi si plac Saramago si Jorge Amado. Pentru ca personajele lor (cele pe care le cunosc) sunt niste "copii rebeli". (GB)

      Ștergere
    5. Haha, da, cum să nu vă primim! Încă cineva care nu a citit Moromeții! :) Din păcate, nu am nicio tragere de inimă să revin la literatura clasică românească, deși acum s-ar putea să o privesc cu alți ochi.

      Ștergere
  9. Te previn, totusi ca Alias Grace nu e SF. E un roman non fiction (mi-e lene sa caut cum au tradus în româna asta) în genul lui Truman Capote. N-am citit înca trilogia de care vorbesti, dar e pe vine :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da măi, știu că nu e SF, de-asta am zis că e dintre cele „normale”. :) Premisa romanului îmi amintește de o altă carte, Burial Rites de Hannah Kent, despre o islandeză condamnată la moarte în secolul 19. S-ar putea să-ți placă, așa cum mie s-ar putea să-mi placă Alias Grace. :)

      Ștergere
    2. OK. am retinut, mersi, cînd boala o s-apuc sa citesc tot ce i-am notat, nu stiu - o punga de hîrtie please, sa-mi ventilez panica :)))

      Ștergere

Un produs Blogger.