Tsukuru Tazaki cel fără de culoare și anii săi de pelerinaj - Haruki Murakami

miercuri, 22 octombrie 2014


Până nu demult am fost o fană a lui Murakami, devorând vreo șapte romane ale autorului, apoi am început să observ defectele din pânza fină și strălucitoare cu care își îmbracă poveștile. Au început să mă deranjeze scenele de sex de toată jena, mărcile de țoale, relațiile și discuțiile care par desprinse din cărțile chick-lit. Mă întristează faptul că Murakami deviază spre comercial și facil, iar ștacheta romanelor sale scade simțitor. Nu mă deranjează, în schimb, reciclarea elementelor de la un roman la altul, pentru că iubesc simplitatea fluidă a unor povești, dar mai ales lumea fantastică în care Murakami își aduce de mână cititorul, lăsându-l apoi să se descurce singur prin hățișul de mistere și lucruri inexplicabile. În ultima vreme, sentimentele mele sunt destul de ambigue în ce-l privește pe Murakami: nu mai am același entuziasm față de scrierile sale, dar nici nu vreau să îl scot de pe listă, pentru că anumite elemente din lumea murakamiană continuă să mă fascineze.

Tsukuru Tazaki cel fără de culoare și anii săi de pelerinaj nu mi-a schimbat, din păcate, părerea în ceea ce privește declinul calității romanelor sale. Am fost dezamăgită de scriitura adeseori clișeică, facilă și puerilă, de parcă autorul s-a străduit să devină accesibil celui mai puțin inteligent om de pe planetă. Dacă ar fi fost primul meu roman de Murakami, nu i-aș fi dat o a doua șansă prea curând - dar pot înțelege că un fan devotat va trece prin această carte din inerție, iertându-i autorului simplitatea limbajului și a subiectului sau platitudinea personajelor și a discuțiilor.

Totuși, recunosc că am fost absorbită de acest roman pe care l-am citit aproape încontinuu, într-o zi în care eram atât de obosită încât creierul meu funcționa la capacitate minimă. Așadar, a fost o lectură foarte plăcută, care s-a potrivit perfect cu starea mea de moment (m-am bucurat și pentru că au lipsit scenele jenante de sex din 1Q84 sau La capătul lumii...) - dar asta nu m-a împiedicat să observ că este un roman scris destul de prost, slab susținut și foarte repetitiv. Nu are rost să mă plâng și de lipsa rezolvărilor, pentru că Murakami, asemenea lui David Lynch, se bazează mai mult pe o anumită stare de vrajă și confuzie pe care o induce specta(citi)torului, decât pe explicații și concluzii. 

Lui Tsukuru Tazaki i-au plăcut dintotdeauna gările, aceste clădiri aproape universal ignorate; în unele zile, stă pe o bancă ore în șir, privind trenurile care vin și pleacă din stațiile aglomerate din Tokyo, imobil și anonim în șuvoiul de călători. El a venit în capitală pentru a-și urma visul de o viață (acela de a construi gări), dar este singur și alienat în imensa metropolă, trăind mai mult din puterea obișnuinței. De fapt, prietenii par să îl părăsească întotdeauna pe Tsukuru, fapt pe care el și-l explică prin firea sa banală și neinteresantă. Bărbatul se vede lipsit de personalitate, asemenea unui recipient gol de care oamenii se îndepărtează dezamăgiți, fără a fi găsit ceea ce căutau.

Gară din Tokyo la o oră de vârf (sursa)

În grupul său de cinci prieteni din adolescență, Tsukuru era singurul al cărui nume nu conținea o culoare: ceilalți erau Roșu, Albastru, Negru și Alb, iar lui îi rămânea rolul de prieten incolor și insipid, lipsit de calități sau defecte remarcabile (sau cel puțin așa crede el). Dar asta nu e de ajuns pentru a explica de ce, în urmă cu șaisprezece ani, acești prieteni l-au anunțat, sec și fără explicații, că nu îi mai poate căuta niciodată. Rănit și umilit, Tsukuru nu sapă mai adânc pentru a afla motivele care stau în spatele acestei respingeri, în schimb se adâncește în depresie - o perioadă sumbră care-l transformă într-o cu totul altă persoană, cu o posibilă latură ascunsă și tenebroasă. 

După ce se combină cu Sara - o femeie independentă care știe ce vrea de la viață – se vede nevoit să își rezolve problemele emoționale pentru a putea continua relația cu ea (sunt deplorabile discuțiile de carton ale celor doi, dar să trecem peste asta). Pentru a afla răspunsul tardiv la enigma ce i-a schimbat viața, bărbatul de 36 de ani pleacă în căutarea prietenilor care l-au respins în adolescență. Căci amintirile pot fi ascunse, dar istoria care le-a dat naștere nu poate fi ștearsă - după cum spune înțeleapta Sara. 

Tsukuru Tazaki este un protagonist tipic al romanelor lui Murakami: calcă, spală, gătește feluri simple de mâncare, este singur și neadaptat, are probleme cu femeile și pățește lucruri inexplicabile. Din viața lui lipsesc pisicile, dar sunt prezente, în schimb, referințele literare și muzica - laitmotivul narațiunii este piesa Le mal du pays a lui Franz Liszt, care face parte din suita Années de pèlerinage (puteți asculta piesa aici). 

Să fie clar: nu m-a deranjat că protagonistul este sensibil și că are o părere atât de proastă despre sine; sunt probleme adolescentine care trebuie atinse, cum ar fi durerea de a fi respins fără explicații, lipsa încrederii în sine sau incertitudinea sexuală. Însă Murakami nu a construit un personaj foarte credibil: Tsukuru, un monument de pasivitate și resemnare, pornește cu înverșunare pe urmele prietenilor săi, de parcă ar fi o jucărie pusă în funcțiune de discursurile pline de clișee ale Sarei, care par scoase dintr-o revistă pentru femei (mai sunt și alte pasaje care par extrase din aceeași sursă). 

După lectura acestui roman nu am rămas cu prea multe lucruri care să mă bântuie, cum s-a întâmplat cu Cronica păsării-arc, însă au fost câteva momente aparte, tipic murakamiene: vise stranii, oameni cu șase degete, granițe neclare între real și fantastic, povestea unui bărbat care pătrunde dincolo de ușile percepției și vede aura colorată emisă de oameni.

L-am cam bălăcărit pe Murakami în prima postare de blog în care am scris despre el, dar trebuie să menționez că unele romane mi-au plăcut foarte mult - Iubita mea Sputnik, Cronica păsării-arc, La sud de graniță, la vest de soare sau În căutarea oii fantastice (Pădurea norvegiană am citit-o de două ori, dar nu pot să-mi amintesc nimic din intrigă - un fapt inexplicabil demn de lumea murakamiană). Și încă n-am citit Kafka pe malul mării, care presimt că îmi va plăcea. Așadar, nu îmi pierd deocamdată speranța că mă mai pot delecta cu un Murakami de calitate - dar nu va câștiga niciodată Nobelul, de asta sunt sigură.


Editura: Polirom, 2013
Traducere: Florin Oprina
Număr de pagini: 264


36 de comentarii

  1. al bano si romica puceanu22 octombrie 2014 la 09:55

    bine, băi! exact vorba mea! un roman de 2 lei noi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am vrut să-mi placă romanul, chiar n-am căutat defecte cu lupa - pur și simplu ieșeau în evidență. Sau poate că am crescut eu între timp, cine știe.

      Ștergere
  2. nu, nu îţi va plăcea kafka pe malul mării, e mult sub la sud de graniță, la vest de soare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Of, nu-mi strica și tu plăcuta expectativă! Oricum o s-o citesc, nu se știe niciodată care-mi vor fi reacțiile cu acest Murakami. Poate-mi va plăcea la nebunie.

      Ștergere
  3. al bano si aceeasi romica22 octombrie 2014 la 12:23

    e destul de o kappa kafka pe litoral, e printre cele bunicele ale lui.
    deci sa citim si la sud de frontiera? mi-a scapat asta. si sputnik mi-a scapat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mda, n-o scot de pe listă, am mari speranțe cu acest Kafka murakamian.
      Da, merită cele două, mie mi-au plăcut - mai ales Iubita mea Sputnik.

      Ștergere
  4. De mult timp mi-am propus sa citesc cartea asta, iar parerea ta, culmea, ma indeamna si mai mult sa o citesc. Îl voi ierta încă de acum dacă nu mă va impresiona, insa ar trebui să luam in vedere si faptul că este destul de greu pentru autorul Cronicii păsării arc sau 1Q84 să scrie ceva cu care să mai surprindă. După ce ai atins cel mai inalt pisc nu poti decat sa cobori sau să sfârșești odată cu toate proviziile rămase, spunea un alt scriitor nipon... Kafka..., mi-a fost recomandată cu încredere și tot așa ți-o recomand și eu :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Violeta, vorbești ca o adevărată fană - indiferentă la criticile aduse, tu vrei să cunoști prin ochii tăi lumea din fiecare roman al lui Murakami. :) Dar te înțeleg foarte bine, la fel aș proceda și eu.
      Primul volum din 1Q84 mi-a plăcut la nebunie, are vraja aia gen Mulholland Drive (fără sens dar extatică), apoi s-a lălăit teribil și m-a cam plictisit. Și, pentru prima dată, am simțit nevoia de rezolvări - ba chiar am început să mă întreb dacă Murakami e în stare să își închidă firele narative, nu doar să le deschidă. Prea ne perpelește la foc mic, fără să stingă flacăra aia odată. :)

      Ștergere
  5. Eu m-am oprit dupa Norwegian Wood. Citisem, in ordine, Cronica pasarii arc, care-mi placuse dar o gasisem un pic cam încarcata de simboluri puse într-un talmes-balmes ostentativ si Kafka pe malul marii, cel mai bun roman al sau, cred.
    Foarte adevarata aceasta observatie a ta: "...scriitura adeseori clișeică, facilă și puerilă, de parcă autorul s-a străduit să devină accesibil celui mai puțin inteligent om de pe planetă." Tinde din pacate, sa devina un nou Paulo Coelho.
    Cît despre premiul Nobel - nu-s sigura ca e un criteriu valoric imutabil :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stela, ce surpriză plăcută! M-am bucurat tare mult să găsesc un comentariu de la tine. :)
      Între timp m-am mutat aici, și tot aici sper să mă găsești pentru multă vreme. :)

      Ah, n-am vrut să îl compar pe Murakami cu Paulo Coelho, căci n-am mai citit o carte a acestuia de prin tinerețe - așa că nu mai sunt la curent cu evoluția dumnealui. Dar, cel puțin la volumul vânzărilor, cred că cei doi pot fi comparați cu ușurință. E adevărat însă că unele pasaje din Murakami chiar au un iz comercial și insipid, de scriitură de umplutură cu tentă înălțătoare.

      Dar de ce te-ai oprit la Pădurea norvegiană, nu ți-a plăcut? Poate îi mai dai o șansă măcar cu Iubita mea Sputnik, care e faină... Na, c-am ajuns să-i fac lobby. :) Dar e necesar să poți rezona cu lumea lui fantastică și cu protagoniștii inerți, altfel n-are rost să-ți pierzi vremea.

      Ștergere
  6. Mi-a placut cel mai putin dintre toate trei. Aveam pe lista si 1Q84, da' m-a cam descurajat lungimea :). Am notat Iubita mea Sputnik, desi lista mea de to-read a juns la 150 de titluri, tabarnak!

    PS Si eu m-am bucurat sa te gasesc aici si te-am pus in favorite sa te pot urmari

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uite cum învăț și o înjurătură în canadiană! :))
      Mda, n-are rost să investești timp în 1Q84 - deși se citește repede, ca orice roman de Murakami. Doar 150 de titluri? Păi ești mult mai rezonabilă decât mine. :)
      Și eu mă bucur că ne-am regăsit! Acum că am descoperit și blogul, te voi urmări mai ușor. Mi-a plăcut de la bun început felul în care scrii despre cărți, iar gusturile tale sunt foarte bune. :)

      Ștergere
    2. Pleease, daca te-aude vreun chebecos se oripileaza garantat ca i-ai numit înjuratura cu specific local canadiana! Jamais si-n veci nu se vor considera compatriotii mei canadieni. E ca la noi cu ungurii din Transilvania :)

      Ștergere
    3. Păi atunci ce este, o înjurătură specifică unui locuitor al Quebecului? :)
      Interesant, nu știam că acolo e o situație similară cu a noastră. De fapt, nu știu mai nimic despre Canada și Quebec, de ce să nu recunosc...

      Ștergere
  7. Ema, you and the other people who have realised the limitations of Murakami's writing will enjoy a bit of Murakami Bingo: http://www.incidentalcomics.com/2012/06/haruki-murakami-bingo.html How many boxes can you tick for the new book Ema?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. I realize now that I've never known your opinion on Murakami - but I guess he's not a favorite of yours, is he? Ha, that comic strip is quite close to the truth, I had a lot of fun with it - thanks for sharing it. I should have checked it while reading the novel, but I could still come up with at least seven trademark items - though I can't explain the mysterious absence of cats in this story. :)

      Ștergere
    2. Oh no, I've enjoyed reading him. I was very impressed when I read 'The Wind -up Bird Chronicle' because his imagination seemed so wild and original and everything about the book was fresh. 'South of the Border, west of the Sun', I enjoyed a little less because it seemed a bit more earth-bound and 'IQ84', I liked quite a lot at times even though, like you, I felt it was over-extended - a bit too much time spent waiting around - but at its best it was wonderful (in every sense of that word). The unfamiliarity of the familiar was something I particularly liked, although there was plenty to object to too.

      Ștergere
    3. That's quite a surprise, Declan! I admit I haven't checked your ratings on Gr, yet somehow I couldn't picture you reading Murakami and enjoying it. :) But you are right, there is plenty to enjoy if you can resonate with his fantastic world and his lengthy, tranquil ramblings on simple matters. I can enjoy the latter if it's well written - it brings a sort of calmness which I very much welcome, especially after a tough day (some good-old Murakami would come in handy right now, ha). I was in a trance while reading the first volume of 1Q84 - such a wild imagination, as you so rightly put it!

      Ștergere
  8. Nu e de mirare. Probabil ca Murakami s-a lasat "sfatuit de bine" de vreun editor care i-a spus sa se tina pe val, cat e valul mare, iar el chiar l-a si crezut. Vezi Douglas Adams, patit la fel, chiar mai rau fiindca saracul mai ca a fost tinut prizonier intr-o camera de hotel ca sa termine seria Hitchhiker - ultimele carti din serie au fost din ce in ce mai greu de citit, nu ti s-a parut? Poti scrie sub presiune, fara doar si poate, dar sunt convins ca nu va fi vreodata ceva mai bun iesit din tine decat atunci cand ai scris cand si doar ceea ce ti-ai dorit cu adevarat sa scrii, fara sa ai "termen de predare". Fictiune, vorbesc aici.
    Din pacate nu sunt fan Murakami, il gasesc prea intunecat pe gustul meu. Imi plac cartile pufoase :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Habar n-am care-o fi povestea din spatele prolificului Murakami, dar ar fi mult mai bine dacă ar scrie mai rar și ar pune accentul pe calitate. Nu știam nici povestea lui Douglas Adams, săracul de el! Îmi amintește de romanul ”Torturați-l pe artist” de Joey Goebel. :) Uite că n-am reușit să citesc nici măcar primul roman din seria Hitchhiker, darămite următoarele. E pe listă de multă vreme, dar nu m-am mobilizat.
      Da, ai dreptate, creativitatea nu prea merge mână în mână cu presiunea - asta te poate ajuta în alte situații, dar nu când scrii o carte. Or fi și unii scriitori care funcționează mai bine așa, cine știe?

      Ștergere
    2. Cu siguranta ca sunt unii care lucreaza mai bine sub presiune. Fericiti!
      Cand ai timp citeste Adams. Unul dintre cei mai amuzanti scriitori cititi vreodata. In engleza. Editia in romana este pe drum spre mine :-)

      Ștergere
    3. Da, vreau neapărat să citesc măcar prima carte. Cred că trebuie să instaurez sistemul de tragere la sorți pe care-l am în minte de ceva vreme, căci se pare că la unele cărți de pe listă nu ajung niciodată...

      Ștergere
  9. Am citit tot ce a aparut de la Murakami in Romania, exceptand Underground. Deci vreo 16-17 carti. Sunt de acord cu parerea ta, Ema, referitor la acest roman. A fost slabutel, insa te contrazic cu o chestie. Daca Murakami scria doar cartea asta si noi citeam doar acest roman, cred ca ni se parea foarte misto. Dupa ce citesti Cronica pasarii arc, Kafka pe malul marii (cele mai tari carti ale lui) iti vine greu sa apreciezi pe Tsukuru Tazaki colorless.

    Si inca ceva. Scenele de sex din Murakami sunt delicioase. Tu esti mai pudica de felul tau?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Wow, nu cred că știu pe nimeni care să fi citit atâtea cărți de Murakami!

      Dacă era singura carte pe care o scria Murakami, cred că s-ar fi străduit mai mult. Dar hai să zicem că era chiar asta, așa cum e ea. Fiind un scriitor nou, aș fi fost neîncrezătoare, iar defectele de care vorbesc mai sus mi-ar fi sărit în ochi și mai abitir. Mai degrabă sunt îngăduitoare cu un autor ale cărui romane mi-au plăcut. Și nu e nevoie să-l compari pe Tzukuru cu Pasărea arc ca să-ți dai seama că e un roman slab, asta e problema. Normal că o carte place mai mult, alta mai puțin, dar eu vorbesc de calitate - aici Murakami a scăzut foarte mult ștacheta. Păi 1Q84 este o capodoperă pe lângă Tzukuru, deși are și ea destule hibe.

      Scenele de sex de aici au fost ok, nu am nimic de comentat și criticat. Însă câteva din 1Q84 sau La capătul lumii mi s-au părut vrednice de milă sau de tot râsul, depinde cum privești. Nu mi se pare că Murakami mi-a testat limitele pudorii, pentru asta cred că trebuie să citesc textul ăla al tău. :))

      Ștergere
    2. Un text foarte fin, ala al meu. Mai tare decat cartea lui Murakami. Vei vrea sa-i faci cronica pe blogul tau :p

      Ștergere
  10. Este a 3-a oara cand incep comentariul, pentru ca primele doua pur si simplu a disparut cand am dat click pe "Publicati". Foarte ciudat, mai ales pentru ca la primul comentariu n-am avut nici o problema. :(

    Intotdeauna ma intristez cand citesc o recenzie negativa la adresa lui Murakami. Nu pentru ca as fi una din fanele infocate, gata sa iasa in strada cu pancarte gen "Nu-l maziliti pe autor". Sunt mult prea comoda pentru astfel de aventuri. De cele mai multe ori insa, tocmai lucrurile mult criticate au fost pentru mine deliciul lecturii in cartea respectiva. Oare am eu gusturi chiar atat de mediocre? In mod interesant, tousi imi place sa citesc aceste recenzii, aproape la fel de mult ca si lectura cartii in cauza. Oi fi chiar atat de masochista?

    Legat de "Tsukuru Tazaki cel fără de culoare...", probabil nu ma voi grabi sa il lecturez prea curand, dar inca am sperante ca imi va placea. Daca zici ca l-ai citit pe nerasuflate, sper sa gasesc si eu ceva pe gustul meu. De obicei, atmosfera atat de "neobisnuita" e cea care ma captiveaza in romanele lui Murakami, incat ajung sa cataloghez si lucrurile mai bizare drept o urmare/cauza a acesteia, ceea ce le transforma cumva in lucruri "normale" pentru situatia de fata. Si acum cred ca te-am pierdut complet. :D

    Kafka pe malul marii mi-a placut foarte mult, si chiar o consider una dintre cartile care m-au captivat cel mai mult. Nu as putea sa iti spun daca pare mai buna decat aceasta, pentru ca foarte multe din lucrurile care ti-au displacut aici sunt prezente si acolo. Eu insa sper sa iti placa si o recomand cat se poate de calduros.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vera, mii de scuze pentru răspunsul întâziat, sunt prinsă cu niște predări urgente și nu m-a lăsat inima să-ți răspund doar cu o frază scurtă, având în vedere cât de mult ai scris tu, ca să nu mai spun de încercările prin care ai trecut ca să postezi comentariul! Sper măcar că l-ai salvat înainte! Gosh, mă enervează cumplit blogger-ul ăsta, cred că iau măsuri în viitorul apropiat și trec pe un domeniu personal.

      În niciun caz nu trebuie să crezi că ai gusturi mediocre! Fiecare găsește ceva care îl atinge într-o carte și poate că tu rezonezi cu unele lucruri care altora nu le plac. Poate că ai un simț al ridicolului mult mai bine dezvoltat și poți vedea lucrurile dintr-un unghi care nu este accesibil celorlalți. Am și eu destule exemple de cărți care mi-au plăcut mult (aveau ele ceva anume care mie mi s-a părut extraordinar) pe când alți cititori nu au fost deloc impresionați. De exemplu, ”Cabaret” de Lily Prior mi s-a părut delicioasă, dar sunt sigură că majoritatea cititorilor „cu pretenții” ar spune că e o porcărie. Până la urmă, unde am ajunge dacă am avea cu toții aceleași gusturi? Tocmai nuanțele personale ne definesc, nu părerile uniforme.

      Așa că cel mai bine e să citești romanul și să descoperi cum îl percepi tu - poate că unele lucruri te vor deranja și pe tine, poate că le vei trece mai ușor cu vederea, poate că altele îți vor plăcea foarte mult! O să citesc și eu ”Kafka pe malul mării”, indiferent ce ar spune unii și alții despre roman, pentru că nimeni altcineva nu poate înlocui experiența personală și, ca și tine, știu că gusturile mele nu coincid întotdeauna cu ale celorlalți. Eu una nu cred în părerea universală - carte bună/carte proastă (hmm, deși unele cărți sunt atât de proaste încât toată lumea cu un pic de inteligență e de acord :)).

      Ștergere
    2. Ah nu-ti face griji, eu de 2 ani tot incerc sa reiau blogging-ul si imi gasesc nspee mii de scuze pentru a amana "evenimentul".

      In principiu si eu subscriu la ideea aceea cu carte buna/carte proasta... doar ca parca cei carora nu le place Murakami par a se inmulti in fiecare zi. Sau poate este doar mai usor sa scri recenzii negative.

      Ștergere
  11. Sunt o mare admiratoare a lui Murakami - am citit cam tot ce s-a publicat la noi, cu excepţia (aşa cum zicea şi Gabriel mai sus) Underground - acum chiar vreau s-o „iau la puricat" şi p-asta, datorită poveştii reale.
    M-a fascinat lumea lui, real-imaginară, la graniţa cu fantasticul, personajele - anoste la început, dar atât de complexe ultrerior.
    Prin stilul său direct, japonezul transmite o mulţime de mesaje.
    Ca să închei polologhia, părerea mea e că „În noapte" şi acest „Tsukuru" sunt cele mai slabe cărţi ale lui – iar când spui „slab” la Murakami trebuie avută în vedere ştacheta înaltă la care a ajuns prin celelalte creaţii.
    Ioana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ha, şi când te gândeşti că am oscilat între a citi ”În noapte” sau ”Tsukuru Tazaki”! Deci orice aș fi ales, tot nemulțumită aș fi fost (sau, mai știi?). O să încerc și altele, mai am de citit destule cărți de Murakami - cred că am atins doar o treime din ce s-a publicat la noi.
      Și pe mine mă fascinează lumea pe care o creează, de-asta mi-au plăcut așa de mult Pasărea Arc, Iubita mea Sputnik, dar și primele două părți din 1Q84. Nici personajele lui Murakami, aparent banale, nu mă deranjează dacă nu le umple de clișee. Dar aici au fost destule chestii care nu mi-au plăcut și n-am putut să le trec cu vederea. Asta e, sper ca următorul roman să fie mai bun - chiar îmi lipsește starea de bine pe care mi-o aducea de obicei un roman de Murakami.
      Mulțumesc pentru comentariu, Ioana.

      Ștergere
  12. Buna Ema,
    Eram in cautare de carti noi/interesante de citit. Ti-am gasit blogul din intamplare pe Google (ca sa vezi ca e bun si asta la ceva... :) ) si ti-am vazut recenzia despre aceasta carte a lui Murakami. Am inceput aceasta carte, imi place pana acum insa incerc sa o citesc cat mai incet pentru ca de obicei 'mananc' cartile lui. Si apoi incepe iar perioada cand trebuie sa ii astept cu nerabdare urmatoarea carte. L-am descoperit pe acest autor acum cativa ani printr-o colega de serviciu. Sunt impatimita de carti si, cand cineva imi recomanda o carte (sau mai multe) neobisnuita, atunci nu zic niciodata nu. Mereu mi-a placut Murakami si nu cred ca imi va displacea vreodata. Am citit multe din cartile lui dar cel mai mult m-au impresionat Padurea Norvegiana (pe care am citit-o de 2 ori deja) si La sud de granita...Am fost profund marcata de stilul lui inconfundabil, de modul in care reuseste sa creeze personajele si atmosfera aceea undeva intre real si imaginar, intre real si fantastic, intre realitate si ceea ce e dincolo de ea, de intamplari si situatii si de felul in care iti lasa un final deschis. Trebuie sa iti folosesti imaginatia sa vezi dincolo de finalul cartii. Sa-ti pui intrebari si sa afli singuri raspunsurile. Pana la urma asta si e menirea unui scriitor, cred. Nu trebuie sa-ti dea totul mura-n gura prajitura. Mai trebuie sa-ti mai folosesti si creierasul. Iar Murakami are exact de toate, pentru toti, in opinia mea. Long story, short: imi place totul la cartile lui (cel putin cele pe care le-am citit pana acum) si nu cred ca ma va dezamagi vreodata (sper sa nu il atinga sindromul James Patterson :D ). In fine, singurul meu regret e ca nu vorbesc japoneza. As fi fost mult mai interesata sa il citesc in varianta originala. Oricum, multumesc de recenzie, acum cu siguranta voi termina cartea...(in cazul in care mai aveam dubii :) ) Apropo, anul acesta eram ferm convinsa ca o sa castige Premiul Nobil. Nu vedeam alti autori care sa-l intreaca, mi se parea ca toti sunt la ani lumina distanta (ca talent si scriitura) de el...Si am aceeasi parere si acum. Sper totusi sa-l castige, l-ar merita cu prisosinta. Nu degeaba fanii lui din Japonia au stat zile intregi campati in fata librariilor pana s-o pus in vanzare cartea lui cea mai recenta.
    Mult bine,
    Ioana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ioana, bine ai venit și mulțumesc pentru comentariul detaliat. :)
      Se vede clar că ești o fană împătimită a lui Murakami, te și invidiez un pic, pentru că tare aș vrea să citesc și eu cu atâta pasiune toate cărțile unui scriitor, cu o încredere nezdruncinată în talentul lui. Poate că te afli la vârsta la care te poți bucura din plin de romanele lui Murakami - din nou, te invidiez un pic. :) Eu am mai crescut între timp și am început să văd și defectele din proza lui, deși mă regăsesc foarte bine în pasiunea ta pentru lumea murakamiană, suspendată între real și fantastic. Cronica păsării-arc, de exemplu, m-a fascinat teribil. Mi-a plăcut mult și La sud de graniță, la vest de soare. Dar Tsukuru Tazaki mi s-a părut mult mai slabă. Totuși, mă bucur pentru tine dacă o citești cu plăcere.
      N-am citit tot ce a scris Murakami, mai sunt câteva cărți care cred că îmi vor plăcea, dar mi-am dat seama că n-au cum să fie toate la fel de bune. Orice scriitor bun are cărți excelente și cărți mai slabe, pentru că nu are cum să păstreze ștacheta foarte sus în cazul în care publică destul de des - cum este și cazul lui Murakami. Cât despre Nobel, vom trăi și vom vedea ce se mai întâmplă. :)

      Ștergere
  13. Ema, am vazut pe Good reads ca ai citit "Kafka la malul marii" si ti-a placut.
    Citind comentariile de pe blog, am inceput sa imi pun intrebari, s-ar putea sa fie
    intr-adevar o vraja inselatoare acest stil al lui Murakami.
    Dar totusi, e o lectura placuta pentru perioade cand nu poti digera ceva mai greu.
    Felul lui nonsalant de a povesti si ciudateniile, fantasticul isi au farmecul lor.
    Mie imi place mult "Kafka la malul marii" pe care o citesc acum.
    Am mai citit doar "La capatul lumii si in tara aspra a minunilor", care m-a facut sa-mi doresc sa caut si alte carti ale lui.
    O sa le aleg in continuare pe cele recomandate de voi. Va multumesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dap, mi-a plăcut mult „Kafka la malul mării”, iar în primăvară am citit și „Uciderea comandorului”, care a fost de asemenea o lectură foarte faină (n-am mai avut parte de scene sexuale penibile, în schimb mi-au lipsit pisicile, e inexplicabil cum de nu apar pisici într-o poveste de Murakami 😄). Unii zic că ăsta ar fi cel mai bun roman al lui Murakami (comandorul, adică), dar nu-s neapărat de aceeași părere, fiindcă și în câteva dinainte am găsit o mulțime de calități. Între timp am ajuns la concluzia că Murakami chiar este unul dintre autorii mei preferați. 😊 Puțini îl egalează la atmosferă și stranietate, iar din fericire nu e lipsit de substanță, deși uneori o mai dă în bară. De curiozitate, m-am uitat acum pe Goodreads și văd că am citit zece romane, dar mi-au rămas pe puțin zece titluri, inclusiv cărțile de non-ficțiune. Cred că proză scurtă de Murakami n-am citit deloc, e cazul să recuperez. :)

      Ștergere
    2. A, și mai voiam să zic că e tare ciudat că pe blog am scris doar despre cartea de Murakami care mi-a plăcut cel mai puțin. Așa s-a întâmplat, dar îmi pare rău că n-am apucat să scriu și despre altele.

      Ștergere

Un produs Blogger.