Viața mea printre cărți (V)

Ieri, zi în care mai mult am lucrat decât m-am distrat, am mai adăugat încă un an la vârsta care crește și nu se mai oprește, în ciuda faptului că eu am rămas în urmă pe plan mintal. Dacă-mi doresc ceva, în afară de sănătate și de prieteni buni, este să scriu cât mai mult timp pe acest blog – care, după vreo trei luni, împlinește și el un an.

A sosit coletul de la Cartepedia, care intră tot la categoria cadourilor, având în vedere că valorează 200 de lei, dar eu n-am plătit mai nimic. Acest paradox a fost posibil datorită unui concurs organizat de Cartepedia și Bookaholic, în urma căruia am răspuns și la un mic interviu – dacă sunteți curioși, îl puteți citi aici. Când mi-am ales titlurile, am scormonit și după niște cărți mai ieftine, ca să crească la număr și să mă bucur de unsprezece ori, nu doar de patru sau cinci, cât costă ultimele apariții. Acum sunt deopotrivă fericită și amărâtă: am primit o mulțime de cărți faine, dar nu mai am o scuză pertinentă pentru a-mi cumpăra altele. :)

Ba da, am găsit o scuză: astăzi începe Kilipirim, târgul meu de carte preferat, pe care nu pot să-l ratez, pentru că orice buget aș avea, e imposibil să mă întorc cu traista goală. Mă amuză că cei de la Editura Humanitas își dezgroapă, din cine știe ce buncăre prăfuite, edițiile crezute dispărute: așa am găsit, într-o toamnă, „Mie nu mi-e frică” de Niccolò Ammaniti, pe care am început să o citesc îndată ce am ajuns acasă – dar, stupoare! Lipseau zece pagini (defect de tipografie) taman când se încingea acțiunea. A trebuit să apelez la un e-book în italiană găsit pe net și să deslușesc cu chiu cu vai ce se întâmplă în paginile lipsă. Mda, de unde am tras concluzia că Humanitasul nu-și dă pe gratis nici măcar cărțile cu defecte.

Am mai primit și un cadou de la Declan, prietenul meu din Irlanda etc. etc. (probabil că știți deja despre cine e vorba). Este o carte de care m-am îndrăgostit în librăria Anthony Frost, însă iubirea asta era cam costisitoare (vreo 85 de lei, dacă țin bine minte), așa că m-am mulțumit să o frunzăresc. Declan era de față când ochii mi se scurgeau pe desenele astea superbe, dar n-a zis nimic, m-a lăsat să mă lamentez de una singură. Iar acum, ce să vezi: mi-a trimis cartea! Wow, așa prieteni mai rar. Mulțumesc încă o dată, Declan! Știu că ești pe undeva pe aici. :)

Luni seara am participat la primul eveniment de carte ca spectator, căci până acum am mers doar la două sau trei lansări unde am făcut fotografii. Luni s-au reluat dialogurile cu scriitori români de la Cărturești Verona (printre puținele evenimente literare românești unde invitatul este plătit, după cum am înțeles că se întâmplă doar prin afară), așa că l-am putut vedea live pe Iulian Tănase – un scriitor căruia nu îi este jenă să spună că primele lui cărți sunt mai slabe, că nu prea are vânzări și că mai degrabă își oferă cărțile cadou.

Lăsând la o parte ochii albaștri imenși și zâmbetul foarte plăcut, Iulian Tănase s-a dovedit un vorbitor foarte carismatic, care a povestit cu umor o mulțime de lucruri: despre cum credea că viața i se va schimba după primele cărți publicate (dar nu s-a întâmplat nimic), despre un vis pe care l-a avut de trei ori la rând, încât l-a învățat pe de rost și l-a inclus în cartea „Abisa”, despre cele trei oase din ciorba de vită care au devenit vedete (au ajuns și pe coperta cărții „Oase migratoare”), despre ascultătorii fideli ai emisiunii sale de la radio (a vizitat chiar și o doamnă rezidentă la Spitalul 9), despre cum i s-a propus, pe când era la Hong Kong, să-l joace pe Dumnezeu într-un film studențesc.

Ce am reținut de la Iulian Tănase? Că e suficient să pleci de acasă ca să ți se întâmple lucruri interesante (sunt complet de acord), că sufletul nu trebuie să se coboare la mintea omului (mda, e adevărat!) și că scrisul se învăță citind și scriind – mult, mult, mult din amândouă.

Întâlnirea mi-a plăcut neașteptat de mult, am râs în repetate rânduri și nu m-am plictisit deloc, cum mă temusem la început, așa că vreau să mai particip la dialogurile cu scriitori români, dar și la alte evenimente de acest gen. Dacă tot scriu despre cărți, ar fi cazul să mă familiarizez un pic și cu lumea literară de la noi – deși, dacă e să iau aminte la ce a spus Iulian Tănase (cum că el a rupt contactul cu această lume după ce i s-a propus un premiu literar în schimbul unui pahar de votcă), n-ar trebui să pornesc cu cine știe ce așteptări...

P.S.: Someone from Ashburn, Virginia arrived from google.com on "Lecturile Emei: Elogiu femeilor mature - Stephen Vizinczey" by searching for la ce vârstă un bărbat afemeiat se dedică mai mult nevestei?

Eu, una, nu știu să răspund la întrebarea asta, voi știți? :)