Două romane de Arnaldur Indriðason

Orașul borcanelor

Ed. Trei, 2010, 320 pag., traducere Monica Vlad

Inspectorul Erlendur - protagonistul seriei polițiste a lui Indriðason, care însumează vreo unsprezece romane - investighează o crimă care sfidează tradiția islandeză: de obicei, în Islanda cazurile sunt simple și criminalii sunt neglijenți, dar acum este vorba de o situație încâlcită. Un bătrân este găsit mort în apartamentul lui, iar singurele piste sunt o fotografie cu un mormânt și o notă pe care criminalul a lăsat-o în urmă (deși nu aflăm ce scrie în ea decât pe la mijlocul cărții). Atmosfera este sumbră și apăsătoare, iar ploaia nu dă semne că s-ar opri vreodată. Investigația este interesantă și destul de satisfăcătoare pentru un fan al romanelor polițiste, dar, din păcate, este întreruptă constant de dramele domestice ale personajelor.

16

Planeta de Aur - K.J. Mecklenfeld

Întâmplarea a făcut să citesc primele capitole din Planeta de Aur în cel mai potrivit loc cu putință: camera mea din copilărie, unde atâtea povești minunate mi-au înaripat imaginația și spiritul de aventură. Drept să spun, m-am avântat în această lectură cu un amestec de teamă și curiozitate: nu mai citisem de mult o carte pentru copii și nu știam dacă mai pot gusta așa ceva. Mai mult decât atât, scriitorul român care se „ascunde” sub pseudonimul de K.J. Mecklenfeld îmi devenise între timp simpatic și n-aș fi vrut să fiu eu cea care să îi dea de veste că mai bine se lasă de meserie (din fericire, nu este cazul, așa că acum pot răsufla ușurată).

Ce aș fi făcut dacă nu-mi plăcea Planeta de Aur? Probabil că nu aș fi scris despre ea, pentru că nu vreau să pun la zid o carte care nu (mai) intră în sfera mea de interes. Dar uite că, în ciuda temerilor mele, povestea puștiului Hendrik m-a captivat imediat și am citit-o cu interes până la final. M-a încântat lumea pe care a creat-o K.J. Mecklenfeld, am empatizat cu personajele, m-am amuzat, m-am enervat și m-am bucurat cot la cot cu eroii poveștii - semn că păstrez o doză bună de infantilism și că Planeta de Aur este foarte potrivită pentru publicul căruia i se adresează (dar și pentru părinți, care nu riscă să adoarmă de plictiseală dacă o citesc copilului înainte de culcare).

24

Concurs (încheiat): Cinci exemplare din cartea ”Suflet de femeie - povestiri portugheze”

Spuneam acum câteva zile că o carte fără cititori poate la fel de bine să nu existe. Ei, acum este momentul să găsim cititorii potriviți pentru o carte mai puțin cunoscută, dar care merită lecturată. Nu o judecați după copertă, pentru că are un conținut foarte bun. Este vorba despre ”Suflet de femeie”, o colecție de povestiri scrise de opt autori portughezi care au trăit și au creat în secolul al XIX-lea (printre care Eça de Queirós și Florbela Espanca). 

Georgiana Bărbulescu, cea care a tradus aceste povestiri și le-a publicat pe cont propriu la Editura Muzicală, oferă cititorilor interesați de literatura portugheză nu unul, ci cinci exemplare din cartea ”Suflet de femeie”. Eu am citit deja aceste povestiri, mi-au plăcut și le recomand - mai ales că traducerea este excelentă, aparținând aceleiași persoane care i-a tradus pe José Saramago sau Jorge Amado.

39

Suflet de femeie - povestiri portugheze

O carte fără cititori poate la fel de bine să nu existe. Până să o întâlnesc pe traducătoarea Georgiana Bărbulescu, nu știam că Editura Muzicală publică și literatură - de fapt, uitasem că o astfel de editură există. Foarte pasionată de cultura și limba portugheză, Georgiana Bărbulescu a tradus și a publicat pe cont propriu câteva lucrări de pe acele meleaguri: povestirile de față, sonete de Florbela Espanca, precum și o biografie a cântăreței de fado Amália Rodrigues. 

În volumul ”Suflet de femeie”, traducătoarea a selectat nouă povestiri ale unor autori portughezi care au trăit și au creat în secolul al XIX-lea, toate având un numitor comun - femeia în diferite ipostaze și la diferite vârste. Însă, mai mult decât femeia universală, cunoaștem din aceste povestiri femeia portugheză, în varii roluri atribuite de viață: logodnică, soție, mamă, doică, prostituată sau războinică care luptă cot la cot cu bărbații.

11

Gould's Book of Fish (Cartea cu pești a lui Gould) - Richard Flanagan

La sfârșitul acestui roman, după ultima frază care dă un cu totul alt sens poveștii, am simțit nevoia să o iau de la capăt - dar n-am făcut-o, pentru că Gould's Book of Fish m-a stors deja de puteri. Pe cât de dificilă și de chinuitoare a fost lectura, pe atât de intensă și de obsedantă a fost povestea. Frumoasă, minunată - nu, nu a fost așa. A fost sumbră, densă, un adevărat labirint de personaje și întâmplări care se năruie spre final, când elementele poveștii nu se mai potrivesc, iar înțelegerea noastră se clatină și ne aruncă în confuzie. 

Chiar dacă nu totul este extraordinar la această carte, scriitura excelentă a lui Flanagan și atmosfera obsedantă pe care o creează au făcut din Gould's Book of Fish unul dintre cele mai bune romane pe care le-am citit până acum. Unele pasaje sunt adevărate opere de artă, în felul în care scriitorul îmbină cuvintele, sensul, ritmul, muzicalitatea. Cu un limbaj care trece de la sordid la lirism, de la oroare la umor și de la registrul grotesc la cugetări filozofice, autorul reușește un tur de forță cum rar mi-a fost dat să cunosc. Însă toată această putere hipnotică a scriiturii se poate simți doar în original, căci traducerea românească face un mare deserviciu romanului (dar despre asta îmi vărs năduful la final).

24

Sentimentul unui sfârşit - Julian Barnes

Te apropii de sfârșitul vieții - nu, nu al vieții ca atare, ci a altceva: sfârșitul oricărei posibilități de schimbare a acelei vieți. Ți se îngăduie un lung moment de respiro, suficient cât să pui întrebarea: ce altceva am mai greșit? (pag. 175)

Sentimentul unui sfârşit este un roman de o simplitate înșelătoare, căci în firul său narativ se ascund o mulțime de reflecții asupra timpului, memoriei sau istoriei, care încetinesc fluiditatea cu care scrie Julian Barnes. O poveste meandrată de numeroasele divagații ale protagonistului care ne vorbește într-un mod foarte personal, romanul lui Barnes este o lectură care dă de gândit: despre micimea vieții pe care arta și literatura o exagerează; despre maleabilitatea timpului, probată prin cea mai mică durere sau bucurie care-l accelerează sau îl oprește; despre viața unui om ca poveste incompletă ce ia locul adevăratei istorii uitate sau alterate; despre timpul care se comportă mai degrabă ca un solvent decât ca un fixativ; despre ceea ce poate fi schimbat și înțeles mai târziu, când toate cele ce trebuiau să se întâmple s-au întâmplat deja.

22

Râul care ne desparte - Ngũgĩ wa Thiong'o

Cum știu foarte puține lucruri despre cultura kenyană, romanul lui Ngũgĩ wa Thiong'o a fost o incursiune interesantă într-o lume guvernată de tradiții și ritualuri străvechi, a cărei armonie și autenticitate sunt tulburate de sosirea oamenilor albi și a credinței creștine. Sunt vremuri de profunde schimbări, în care membrii triburilor ies din ignoranța lor fericită pentru a cunoaște beneficiile dar și blestemul civilizației. Ei sunt deposedați de pământurile lăsate de părinții neamului lor, sunt subjugați pentru prima oară de o putere străină, plătesc impozite unui guvern de a cărui existență nu aveau habar până atunci. Misionarii aduc cu ei școli și învățătură, dar aduc și o nouă religie care condamnă practicile păgâne ale triburilor Kikuyu. Însă africanii par mai degrabă interesați de învățătură decât de mântuire, neputând renunța la tradițiile care îi definesc – iar cei care o fac sunt considerați niște trădători.

23