Cum știu foarte puține lucruri despre cultura kenyană, romanul lui Ngũgĩ wa Thiong'o a fost o incursiune interesantă într-o lume guvernată de tradiții și ritualuri străvechi, a cărei armonie și autenticitate sunt tulburate de sosirea oamenilor albi și a credinței creștine. Sunt vremuri de profunde schimbări, în care membrii triburilor ies din ignoranța lor fericită pentru a cunoaște beneficiile dar și blestemul civilizației. Ei sunt deposedați de pământurile lăsate de părinții neamului lor, sunt subjugați pentru prima oară de o putere străină, plătesc impozite unui guvern de a cărui existență nu aveau habar până atunci. Misionarii aduc cu ei școli și învățătură, dar aduc și o nouă religie care condamnă practicile păgâne ale triburilor Kikuyu. Însă africanii par mai degrabă interesați de învățătură decât de mântuire, neputând renunța la tradițiile care îi definesc – iar cei care o fac sunt considerați niște trădători.
În timp ce zonele din împrejurimi se modernizează sub influența coloniștilor, triburile de pe coamele Makuyu și Kameno duc o viață izolată și netulburată de influențele din exterior, păstrându-și intacte ritualurile și tradițiile. Sunt oameni al căror sânge și oase vorbesc limba dealurilor. Cele două comunități Kikuyu au aceeași origine, dar sunt despărțite nu numai de valea râului Honia, ci și de o veche rivalitate pentru supremație: africanii de pe coama Kameno își atribuie puterea spirituală și conducerea pe baza legendelor moștenite de la părinții din vechime ai tribului.
Nici măcar misionarii creștini care s-au stabilit în vecinătate nu se aventurează pe cărările întortocheate ce duc la așezările Kikuyu, dar influența lor reușește să pătrundă în interior prin câțiva membri ai tribului pe care i-au convertit la creștinism. Noua credință este cea care adâncește conflictele dintre cele două comunități, căci coama Makuyu devine treptat un centru de propovăduire a religiei și a obiceiurilor oamenilor albi - spre nemulțumirea membrilor tradiționaliști, care vor să apere puritatea tribului. Copiii celor convertiți sunt prinși între respectarea a două datorii - cea față de părinți și cea față de trib, iar multe femei ”învață” și acceptă noua religie din supunere față de bărbat.
Pentru populația Kikuyu, ritualul circumciziei a avut întotdeauna o importanță covârșitoare, reprezentând nucleul social și legătura oamenilor cu tribul. Numit și a doua naștere, ritualul este un test de curaj și rezistență care îi inițiază pe copii în viața de bărbat sau femeie. Circumcizia fetelor, în mod special, este aspru criticată de misionarii creștini care vor ca noii lor adepți să renunțe cu totul la ritualurile păgâne ale tribului. Însă trecerea la o nouă mentalitate și tăierea rădăcinilor care susțin identitatea poporului Kikuyu nu se pot îndeplini peste noapte. Este nevoie ca beneficiile civilizației și adevărul religiei să se armonizeze cu specificul tribului, iar schimbările survin treptat, prin educație și emancipare.
Nu toate obiceiurile omului alb erau rele. Nici măcar religia lui nu era, în esență, rea. Din ea răzbătea ceva bun, ceva adevărat. Însă religia, credința, trebuia să fie spălate, curățate de toată țărâna, pentru a lăsa doar ceea ce era etern. Iar acel ceva etern era adevărul, care trebuia armonizat cu tradițiile tribului. Tradițiile unui neam nu puteau fi înlăturate peste noapte. Un astfel de trib n-ar fi avut rădăcini, căci rădăcinile unui neam se află în tradițiile sale care merg până departe în trecut, chiar până la începuturi, la Gikuyu și Mumbi. (pag. 169)
Fără a citi mai multe despre istoria Kenyei, nu putem înțelege adevărata presiune și umilință la care coloniștii îi supun pe oamenii Kikuyu, pentru că Ngũgĩ wa Thiong'o se concentrează mai degrabă pe frământările din interiorul comunităților Kikuyu: conflictele sufletești ale celor prinși între trecut și viitor, prăpastia care se adâncește între cei care s-au convertit și cei care apără puritatea neamului, povestea de dragoste care se înfiripă între doi tineri din tabere opuse. Absorbiți de conflictele interne, africanii se întorc unii împotriva celorlalți și trec cu vederea adevăratul inamic, cel care a declanșat aceste schimbări în sânul comunității lor.
Tânărul Waiyaki, un urmaș al clarvăzătorului Mugo, își găsește menirea în propovăduirea învățăturii și în construirea de școli - însă el își dă seama că educația nu este totul pentru un neam oprimat și umilit, care vrea să iasă din izolare și își dorește un viitor mai bun - însă nu cu prețul demnității și al libertății. Solidaritatea, armonia și lupta sunt singurele care pot salva poporul Kikuyu în acest moment decisiv al istoriei.
***
Am mai avut o tentativă de a citi Râul care ne desparte, dar primele pagini pur și simplu nu m-au prins. Am avut senzația că este o carte dificilă și alambicată, mai ales datorită conceptelor cu totul necunoscute care sunt îngrămădite la început fără explicații (și fără note de subsol) - dar iată că la a doua încercare am realizat că nu este așa. Din contră, Râul care ne desparte este o carte simplă, repetitivă, care de multe ori pare că se învârte în cerc, fără a avansa prea mult - iar finalul lăsat în aer confirmă această senzație de suspendare în timp, fără o rezolvare clară. Însă istoria este cea care continuă și completează povestea lui Ngũgĩ wa Thiong'o, acest scriitor kenyan favorit la Premiul Nobel, un cronicar încercat de soartă al neamului său Kikuyu.
Nu știu cine i-a dat o stea pe site-ul Polirom, dar romanul nu este nici pe departe atât de prost. E adevărat, nu este nici o capodoperă, cu limbajul lui simplu și nepretențios, cu cuvinte clișeice ca dor, speranță, năzuință, cu repetițiile care duc povestea cu un pas înainte și doi înapoi, ca și cum scriitorul a încercat să redea confuzia triburilor Kikuyu la contactul cu civilizația omului alb. Poate că nu este nici cel mai bun roman al lui Ngugi wa Thiong'o, dar, una peste alta, Râul care ne desparte a fost o lectură interesantă, care m-a determinat să caut mai multe informații despre diverse aspecte ale romanului, pe care le-am rezumat mai jos pentru voi.
***
 |
| sursa foto |
Ngũgĩ wa Thiong'o (ascultați aici cum se pronunță numele) este de origine Kikuyu și scrie în prezent în limba tradițională Gikuyu. A publicat primul său roman în 1964, acesta fiind și primul scris în engleză de către un autor din Africa de est. În 1976, scriitorul a pus bazele unui nou tip de teatru în Kenya, care încuraja participarea publicului la spectacole, dar mesajele politice necenzurate dintr-o piesă jucată în 1977 au dus la încarcerarea lui Ngũgĩ timp de un an. În închisoare a scris primul roman modern în limba Gikuyu, pe hârtie igienică. După eliberare, familia sa a fost hărțuită permanent, iar lui Ngũgĩ nu i s-a permis reîntoarcerea la postul de profesor, astfel că a ales exilul în Statele Unite. S-a putut întoarce în Kenya abia peste 22 de ani, după căderea regimului dictatorial pe care îl criticase vehement. Scriitorul a fost atacat în câteva rânduri, dar cea mai cruntă experiență a fost în 2004, când soția sa a fost agresată sexual în apartamentul lor bine securizat din Kenya.
 |
| Fete Kikuyu la 1911 (sursa) |
Populația Kikuyu reprezintă cel mai numeros grup etnic din Kenya, concentrat inițial în jurul muntelui cu același nume. Mitul originii lor este foarte asemănător cu cel biblic: Dumnezeu care i-a creat pe Gikuyu și Mumbi, părinții originari ai tribului (Gikuyu înseamnă smochin, copacul lor sacru - menționat și în roman). De fapt, Kikuyu sunt monoteiști, crezând într-un zeu unic și atotputernic - Ngai sau Murungu. Un popor vesel, cu un puternic simț al dreptății, au fost dintotdeauna buni agricultori și comercianți. Până la venirea europenilor, au scăpat de influențele exterioare și de stăpânirile străine, inclusiv de raidurile arabe pentru capturarea de sclavi. Însă modul lor de viață tradițional a fost perturbat începând cu anul 1888, la contactul cu britanicii care urmăreau colonizarea teritoriul și subjugarea populației locale. Kikuyu au opus o rezistență puternică, ceea ce nu i-a împiedicat pe coloniștii europeni să se stabilească pe teritoriul lor; aceștia le-au luat pământurile fertile, le-au interzis cultivarea cafelei și au introdus o taxă pe colibă, ceea ce a dus la o migrare masivă a populației Kikuyu spre orașe. În prezent, majoritatea s-au convertit la creștinism.
 |
| Procentul de femei între 15-49 ani care sunt circumcise (sursa) |
[chestii oripilante, brr] Circumcizia feminină este o practică ritualică de îndepărtare parțială sau totală a organelor genitale feminine, larg răspândită în multe țări africane, inclusiv în Kenya. Clitorisul sau labiile sunt tăiate cu lama de ras, cuțitul sau foarfeca, cu sau fără anestezie. Forma cea mai severă este infibulația, în urma căreia sunt îndepărtate labiile interne și externe iar vulva este obturată, lăsând doar un orificiu pentru urinare. În acest caz, vaginul este deschis pentru raporturile sexuale și nașteri. Această practică mutilantă își are originea în inegalitatea sexelor, în încercarea de a controla sexualitatea femeilor, dar și în concepții despre puritate, modestie, estetică. Chiar femeile sunt cele care susțin circumcizia, pe care o percep ca pe o datorie de onoare; intervine însă și teama că fiicele lor vor fi excluse din mediul social. Circumcizia feminină a fost scoasă în afara legii în majoritatea țărilor în care este populară, dar legile nu prea se aplică - iar unii antropologi chiar militează în favoarea acestei practici!
 |
| sursa foto |
”Râul care ne desparte” are ca fundal rebeliunea Mau Mau din anii 1950, la care a participat și familia lui Ngũgĩ wa Thiong'o. O mișcare naționalistă care s-a născut în rândurile populației Kikuyu, Mau Mau milita pentru riposta violentă împotriva dominației britanice din Kenya. În urma represaliilor guvernului, peste 11.000 de rebeli au fost uciși și alți 20.000 au fost închiși în centre de detenție, în încercarea de a-i face să renunțe la aspirațiile lor naționaliste. Deși rebeliunea a fost înfrântă, ea a deschis calea obținerii independeței Kenyei în 1963, iar populația Kikuyu a devenit elita economică și politică a țării. Prim-ministru și apoi președinte al Kenyei a fost ales Jomo Kenyatta, lider al mișcării Mau Mau închis în 1953 - și unul dintre primii africani care a obținut un Ph.D în antropologie.
Editura: Polirom, 2014
Traducere: Mihaela Negrilă
Număr de pagini: 182
Oftez din greu. Am asa o lista de carti de citit incat nu mai am curaj sa adaug nimic la ea. Am sa fac eventual o „Lista numarul 2” unde sa mai pun ce ma mai atrage.
RăspundețiȘtergereCum stai cu gripa? Pari ca ai iesit victorioasa :-)
Ha, te înțeleg foarte bine în privința listelor de citit, ale mele sunt kilometrice, chiar și lista așa-zisă „scurtă”. În privința acestui roman, deocamdată e de ajuns să citești ce am scris mai sus pentru a-ți face o părere despre subiectele dezbătute și aspectele mai interesante.
ȘtergereOricum, nu este un roman care va fi pe gustul tuturor. Deși se citește foarte ușor, unii cititori îl vor găsi foarte plicticos pe alocuri - așa că nu-l pot recomanda din toată inima. Pe mine m-a interesat sub aspectul noutății, căci vorbește de multe lucruri despre care nu știam absolut nimic. Este și primul roman ieșit de pe meleaguri africane pe care îl citesc.
Ah, mulțumesc mult pentru grijă, KJ! A trebuit să trec pe antibiotice după ce febra nu mi-a scăzut timp de două zile - dar imediat ce mi-am revenit, am început să muncesc de zor la prezentarea cărții, căci nu mai scrisesem de mult pe blog. :)
Mă bucur să aud că ești iar sănătoasă și voioasă.
ȘtergereChestia asta cu listele devine monstruoasă de-a binelea. Cel mai mare din toți, Monstrul Cărților Pentru Copii, tocmai a mai crescut cu o șchioapă fiindcă au apărut la mine, în Biroul de Pluș, Stories of Dragons și The Arrival! Și Ronia e și ea pe drum, așa că uite acuși-acuși mă mânâncă pe drum până să ajung la birou. Ha! Gata! Nu mai hrănesc monștii ăștia pentru o perioadă, să mai scadă oleacă în dimensiuni :-)
Knopf mi-a spus să îți transmit bezele pufoase!
Ha, măcar monstrul ăsta este mai ușor de bătut, căci o carte pentru copii nu te solicită așa de mult ca una pentru adulți. Dar te înțeleg. Eu simt de ceva vreme revolta surdă a cărților necitite - sunt cel puțin douăzeci de titluri la care vreau să ajung neapărat și în același timp, dacă s-ar putea. Devine frustrant să nu mai poți dovedi teancul de cărți - și tocmai ce m-am ales cu unul nou de ziua mea!
ȘtergereMulțumesc pentru bezele pufoase, au fost apreciate! :)
Nou și interesant. Îmi place atât de mult cum scrii, că aș citi toate cărțile despre care ai vorbit doar pentru că sunt atât de frumos prezentate... (asta dacă n-ar trebui să finalizez o lucrare de disertație care-mi ocupă mai tot timpul...) Abia acum am văzut că m-ai adăugat în lista de bloguri. Îți mulțumesc tare mult. Sunt foarte fericită că am dat peste blogul tău - un exemplu de : „așa da”! Îți citesc cu entuziasm fiecare recenzie și așa cum spunea K.J. Mecklenfeld, și lista mea e lungă, dar parcă tot aș mai adăuga câte ceva, mai ales după ce descopăr cărțile din lista ta. O zi frumoasă îți doresc. :)
RăspundețiȘtergereÎți mulțumesc, Violeta, ai fost foarte generoasă cu aprecierile! Cu așa un feedback nu pot decât să scriu cu și mai mare râvnă pe blog. :) Mă bucur tare mult că recenziile mele îți trezesc interesul, în acest fel timpul meu nu pare deloc pierdut, din contră.
ȘtergereBlogul tău chiar promite și sper să te ții de el. Mult succes cu lucrarea de disertație!
Ce sa fac daca recenzia e iar bine facuta?! :-) Pe deasupra si insotita de o sumedenie de informatii despre climatul in care s-a nascut cartea! Am avut aceeasi senzatie de prim contact cu o lume cu totul necunoscuta cand am tradus Pravalia de miracole. Recenzia propriu-zisa si informatiile suplimentare vin sa completeze ceea ce am aflat cu acea ocazie despre viata populatiei de culoare. Multumesc. (GB) .
RăspundețiȘtergereVă mulțumesc tare mult! Cartea în sine nu este extraordinară, dar în contextul acestor informații pe care le-am căutat ulterior, ea a căpătat o nouă dimensiune și o nouă valoare. Este un pic ciudat că autorul a simplificat foarte mult povestea, omițând chiar acele detalii care ar fi putut-o face mai puternică și mai evocatoare pentru un cititor neinițiat în cultura africană.
Ștergere”Prăvălia de miracole” stă acum lângă mine, sunt foarte bucuroasă din acest motiv! Măcar aici știu sigur că voi găsi note explicative și un glosar al termenilor necunoscuți :)
O carte poate fi extraordinara fie si numai prin faptul ca deschide o fereastra catre o lume pana atunci nestiuta/nebanuita de cititor. Poate ca "masurata" cu etaloanele culturii din care s-a ivit, ea capata alta valoare..Am citit cateva carti scrise de femei arabe si africane care au reusit sa evadeze din sclavia la care erau supuse (unele care au suferit chiar mutilatia genitala) si ulterior si-au scris povestea. Marturisesc ca le-am "inghitit" tocmai din pricina valorii informative. (GB)
ȘtergereDa, aveți dreptate, o carte care îi deschide cititorului noi orizonturi chiar merită timpul petrecut cu lectura ei. Chiar dacă scriitura nu este punctul forte, viziunea din interior asupra unei lumi prea puțin cunoscute conferă valoare acelei scrieri. Eu am cam neglijat literatura africană până acum, dar vreau să citesc mai multe cărți de acolo – unele scrise chiar de femei, într-adevăr. Ceea ce iubesc la literatură este că mă ajută să pătrund în interiorul unei lumi necunoscute și să înțeleg unele lucruri mult mai bine decât dacă aș citi despre ele pe Wikipedia. :)
ȘtergereMinunat! Cu o așa prezentare, greu să rezist tentației de a citi cartea. De un impuls aveam nevoie, că doar am avut o intenție destul de serioasă să mă apuc de ea acum vreo 2-3 săptămâni. :)
RăspundețiȘtergereTe înțeleg, și mie mi-a luat mai bine de o lună să mă apuc de carte. :)
ȘtergereAm muncit un pic pentru a sintetiza informațiile de mai sus, dar nu-mi pare rău, pentru că așa mi-au intrat mai bine în cap. :) Dacă te apuci de roman, sper că-ți vor fi de folos măcar pentru primele pagini, unde apar tot felul de nume care nu sunt explicate în niciun fel. Eu am înțeles abia mai târziu cine sunt Gikuyu și Mumbi (un fel de Adam și Eva), iar denumirea Kikuyu nu cred că am întâlnit-o în roman (este doar pe coperta interioară, iar eu evit textele astea înainte de lectură, de teama spoiler-elor).
Oricum, aflasem dintr-o postare mai veche de pe blogul Teroristei că s-ar putea să apară la noi un alt roman de Ngugi, A Grain of Wheat - sper ca acesta să fie mai puternic decât cel de față.
It is extraordinary that, as you say Ema, some anthropologists argued the case for female genital mutilation based on the idea that it was a traditional rite and that outsiders should not interfere. I think that argument is heard less often now and there are several campaigns against the practice: http://www.endfgm.eu/en/ .
RăspundețiȘtergereI've also come across this issue of female genital mutilation in another book, but I can’t remember which one. So this time it didn't come as a surprise – yet, you can’t understand what it actually consists of from Ngugi's novel, unless you read more about it. I wonder if the same anthropologists supported women’s stoning to death as well, since it is a traditional practice too… Or Chinese lotus feet, which are a life-long torment.
ȘtergereI think the argument used to be one of cultural relativism so that people argued that we in the West have needless cosmetic surgery; the abasement of women in pornography etc., so who are we to talk? The point is, of course, that these things are repellent , but FGM is much worse because it is inflicted on young girls who are given no choice. The fact that it has been practiced for a long time doesn't make it any less abhorrent.
ȘtergereYes, you are right, people should have a saying in such things, like in the less appalling Orthodox baptism which is done so early, without the child consenting to it. Yet I'm not sure if many women would say no to tradition, since it would mean exclusion from social life. So it's a vicious circle unless there is a mass enlightenment and most women decide it's time they renounced that practice.
ȘtergereThere is a folk tale recounted in this novel, about how Kikuyu people believed that, at the beginning of times, women were the ones to rule the earth and its men and they were harsh rulers, until men decided to usurp them while all the women were pregnant. The conclusion was that women have weaknesses. Oh well. It would be great if women could regain belief in their power and take hold of their destinies once more.
There's a quote from Chimamanda Ngozi Adichie in her essay “We Should All Be Feminists” which applies to what you say Ema. “Culture is constantly changing,” she writes, “But culture does not make people. People make culture. If it is true that the full humanity of women is not our culture, then we can and must make it our culture.”
ȘtergereRecenzia ta mi-a amintit de The Color Purple, a lui Alice Walker. Nu mai tin minte unde în Africa se duce Nettie cu grupul de misionari, dar si acolo se descrie rivalitatea între triburi, circumcizia fetelor, intruziunea albilor etc. Daca n-ai citit-o, ti-o recomand!
RăspundețiȘtergereMulțumesc de recomandare, Stela! The Color Purple e pe lista mea kilometrică, dar nu știu când ajung și la ea. Mai întâi aș vrea să citesc Infidel sau/și
ȘtergereThe Caged Virgin de Ayaan Hirsi Ali, precum și Half of a Yellow Sun și Purple Hibiscus de Chimamanda Ngozi Adichie (am dat copy-paste, evident, că n-aș putea ține minte în veci numele astea!!). Una din Somalia, cealaltă din Nigeria.
Vreun motiv ascuns pentru care te-ai aruncat in literatura kenyana? :)
RăspundețiȘtergereCuriozitatea, cum mi se întâmplă de obicei cu cărțile. :) Îmi place să aflu tot felul de lucuri noi despre alte culturi, iar literatura mi se pare cea mai bună cale prin care pot face asta. De obicei revin la anumite zone preferate, cum ar fi Islanda sau Mexic.
ȘtergerePe Ngugi îl aveam pe lista de citit de pe Gr cu alte romane, dar ăsta e singurul tradus la noi și, când am dat de el în biblioteca unor prieteni, l-am luat imediat acasă. :)
am inceput si eu cartea aceasta intr-o seara dar am abandonat-o. e drept ca am citi 10-15 pagini, dar m-au lasat rece. se pare c-am gresit si o voi relua la un moment dat. chiar ti-am citit recenzia cu interes:)
RăspundețiȘtergereȘi eu am pățit la fel, am început romanul și nu m-a prins. Devine mult mai interesant după câteva pagini, când povestea se concentrează asupra lui Waiyaki (n-am dezvăluit aproape nimic din intrigă, sper eu). Însă trebuie să recunosc că m-ar fi apucat exasperarea dacă ar fi fost o carte mai groasă - e repetitivă și uneori devine plictisitoare din acest motiv. O fi urmărit ceva Ngugi cu repetițiile astea, nu știu...
Ștergere