Planeta de Aur - K.J. Mecklenfeld

Întâmplarea a făcut să citesc primele capitole din Planeta de Aur în cel mai potrivit loc cu putință: camera mea din copilărie, unde atâtea povești minunate mi-au înaripat imaginația și spiritul de aventură. Drept să spun, m-am avântat în această lectură cu un amestec de teamă și curiozitate: nu mai citisem de mult o carte pentru copii și nu știam dacă mai pot gusta așa ceva. Mai mult decât atât, scriitorul român care se „ascunde” sub pseudonimul de K.J. Mecklenfeld îmi devenise între timp simpatic și n-aș fi vrut să fiu eu cea care să îi dea de veste că mai bine se lasă de meserie (din fericire, nu este cazul, așa că acum pot răsufla ușurată).

Ce aș fi făcut dacă nu-mi plăcea Planeta de Aur? Probabil că nu aș fi scris despre ea, pentru că nu vreau să pun la zid o carte care nu (mai) intră în sfera mea de interes. Dar uite că, în ciuda temerilor mele, povestea puștiului Hendrik m-a captivat imediat și am citit-o cu interes până la final. M-a încântat lumea pe care a creat-o K.J. Mecklenfeld, am empatizat cu personajele, m-am amuzat, m-am enervat și m-am bucurat cot la cot cu eroii poveștii - semn că păstrez o doză bună de infantilism și că Planeta de Aur este foarte potrivită pentru publicul căruia i se adresează (dar și pentru părinți, care nu riscă să adoarmă de plictiseală dacă o citesc copilului înainte de culcare).

Hendrik de Mol locuiește împreună cu bunicul Martinus în Muzeul Jucăriilor din Sippelstad (adică Orașul Cepelor). Părinții lui Hendrik au dispărut în mod misterios când el era foarte mic, iar de atunci băiatul are o teamă patologică de a ieși din casă. Pentru că nu se poate simți în siguranță decât între patru pereți, bunicul i-a construit o rețea de tuneluri prin care nepotul se poate deplasa în interiorul muzeului, dar și o navă pe nume Bombus, care circulă pe un cablu între muzeu și stejarul din curte - singurul mod în care Hendrik iese „afară”. El își petrece zilele ajutându-l pe bunic să administreze muzeul plin de tot felul de exponate, fără să știe că Martinus păstrează un secret foarte râvnit de câteva personaje absolut detestabile. 

După apariția în muzeu a unei jucării mexicane foarte vechi, viața liniștită a familiei de Mol este dată peste cap: Hendrik este transformat în cârtiță, jucăriile încep să vorbească, Martinus este răpit, iar băiatul este nevoit să lupte cu temerile și frustrările sale pentru a-l salva pe bunic. Uite așa începe o aventură care ne poartă pe câteva planete cu totul speciale, pe care tare mi-aș dori să le pot vizita în realitate. Ah, Câmpiile Portocalii! Abia acum înțeleg la ce visează ursul de pe Planeta de Pluș transformat în omul pe nume K.J. Mecklenfeld! :)

- Câte planete ai vizitat? întrebă Hendrik curios.
- Pe toate, ți-am spus, zise Peștele-Banană. Planeta de Lemn, pe numele ei adevărat Legnos, de asta sigur ai auzit, chiar și tu care ești nou pe aici - și Peștele-Banană îndoi o aripioară ca pe un deget. Apoi este Planeta de Metal, Ferron, unde sunt războinicii, soldații de plumb și mașinile și tancurile și armele lor. Planeta Păpușilor, Plastikon, este a păpușilor. Sunt ocupate acolo în special cu machiatul și gătitul. Organizează un concurs de frumusețe aproape în fiecare zi. Știi ce-i cel mai caraghios? râse el. Ele dau premiile, tot ele sunt juriul și tot ele concurente. Ce mai circ! M-am distrat copios! 

Am rămas plăcut impresionată de creativitatea, sensibilitatea și umorul lui K.J. Mecklenfeld. Lumea pe care a născocit-o este populată de personaje foarte simpatice (Peștele-Banană - bazat pe o povestire de Salinger -, Elefantul de Știință sau vrăjitoarea cu motanul ei verde), personaje negative hilare (microbii și bacteriile de pluș), elemente care m-au încântat (avioanele de pluș, casa Wilhelminei, copacii cântători) și detalii amuzante (o fetiță plantează o păpușă veche într-un ghiveci în speranța că va răsări una nouă). Însă nu totul este roz în povestea lui Hendrik - există și câteva momente mai dure (unul dintre ele chiar a reușit să mă păcălească!) recomandate copiilor ceva mai mărișori. 

Chiar dacă Planeta de Aur este o carte ușor de citit, nu poți s-o dai gata în doi timpi și trei mișcări, pentru că se întâmplă o grămadă de lucruri care îți solicită atenția și nu te lasă să te plictisești. Finalul încheie povestea satisfăcător, păstrând totodată un fir nerezolvat (dar deloc frustrant) care lasă loc pentru continuarea aventurilor lui Hendrik. Dacă această carte a reușit să mă captiveze, să mă amuze și să mă implice la vârsta asta, nu pot decât să-mi imaginez cu câtă plăcere o vor citi puștii cărora le este, de fapt, adresată. Iar cu această ocazie am constat că romanele pentru copii au ținut pasul cu vremurile: acum personajele folosesc tablete, telefoane mobile și tot ce mai există în lumea modernă - fapt care, în mod ciudat, dă o notă de credibilitate fantasticului. 

Sunt și câteva lucruri de criticat la Planeta de Aur, începând cu greșelile destul de frecvente, care indică lipsa unui editor sau a unui corector cu experiență; mai sunt și câteva elemente care nu se leagă, repetiții și paragrafe care ar necesita o rescriere. Însă ar fi fost culmea să taxez aspru aceste minusuri, având în vedere că este o carte publicată independent, fără o editură mare în spate. Cum spunea și van Firescul în recenzia lui, e ca și cum am citit manuscrisul tipărit al unei cărți care își așteaptă editura potrivită pentru a fi îmbunătățită și finisată. Dacă nici povestea nu era de calitate, atunci nu prea erau speranțe de mai bine, dar Planeta de Aur este o carte cu foarte mult potențial și o delectare garantată pentru publicul copilăresc. 

Jucării vechi din Erzgebirge (sursa)

Mi-a plăcut faptul că autorul include și informații reale în poveste - cum ar fi zona Erzgebirge din Germania, faimoasă pentru tradițiile de Crăciun, dar mai ales pentru jucăriile care se fabrică aici de peste 300 de ani. Populația zonei, care se ocupa inițial cu mineritul, s-a orientat spre alte activități după epuizarea depozitelor de argint și cositor din Munții Erzgebirge (Metaliferii nemțești). Jucăriile din lemn realizate manual - multe dintre ele dedicate Crăciunului - au atras faima micii localități Seiffen, unde există și un Muzeu al Jucăriilor. Aici sunt expuse 5.000 din cele 25.000 de obiecte ale colecției, care include instrumente muzicale, carusele, case de păpuși și tot felul de clădiri și animale domestice în miniatură. Nu aș fi aflat de această minunăție dacă nu citeam cartea lui K.J. Mecklenfeld, iar tot ce îmi doresc acum este un Crăciun petrecut la Seiffen!

Planeta de Aur

Publicată independent, 2014

Număr de pagini: 260