The Westing Game (Jocul lui Westing) - Ellen Raskin

Noroc că van Firescul a dat în mintea copiilor și s-a apucat de citit toată colecția de la Arthur - acum am de unde să mă inspir când simt nevoia unor lecturi mai ușoare (deși este cam generos cu notările, după părerea mea). M-am oprit la un roman celebru al ilustratoarei Ellen Raskin, The Westing Game (Jocul lui Westing), care promitea o lectură plină de suspans. N-am fost dezamăgită deloc, ba m-am și culcat la ora trei dimineața pentru a afla cum se termină povestea.

Ellen Raskin a scris pentru copilul din adult și pentru adultul din copil - după cum am aflat din introducerea la ediția în engleză. Într-adevăr, un tinerel o va citi cu sufletul la gură, dar cartea este îndeajuns de inteligentă și de plăcută pentru a satisface și un cititor adult. „Jocul lui Westing” are de toate pentru toți: umor, mister, situații inteligente, personaje simpatice și o acțiune care - deși nu m-a ținut permanent pe marginea scaunului - se leagă foarte bine și este lipsită de momente forțate sau greu de crezut. Iar stilul lui Ellen Raskin este unul delicios, cu totul diferit de ce am mai citit până acum. Van Firescul zice în recenzia lui că traducerea este excelentă, iar noi îl credem pe cuvânt de cârcotaș. 

Șase familii se mută în clădirea Sunset Towers, în urma unei oferte de nerefuzat. La scurtă vreme, omul de afaceri Samuel Westing - care dispăruse în urmă cu treisprezece ani - este descoperit mort în conacul său, aflat la o aruncătură de băț de proaspeții chiriași. Mai mult, testamentul lăsat de misteriosul Westing îi numește drept moștenitori pe șaisprezece dintre locatari, a căror legătură cu miliardarul este destul de neclară. Unul dintre ei poate moșteni averea de două milioane de dolari - cu condiția să descopere înaintea celorlalți care dintre cei șaisprezece l-a ucis pe Westing. 

Cine erau oamenii aceștia, chiriașii aleși pe sprânceană? Erau mame, tați și copii. O croitoreasă, o secretară, un inventator, un doctor, o judecătoare. A, da, și mai erau un agent de pariuri, un hoț, cineva care punea bombe și un chiriaș ales din greșeală. Barney Northrup închiriase unul dintre apartamente cui nu trebuia.

Este un joc al nervilor și al perspicacității: locatarii primesc niște indicii aparent lipsite de sens, copiii și părinții ajung în tabere opuse, toată lumea suspectează pe toată lumea, o ninsoare abundentă izolează Sunset Towers de restul lumii, iar unii dintre moștenitori nu sunt ceea ce pretind a fi. Pregătiți-vă de un circ în toată regula, cu snobi, fete bătrâne, chinezi, detectivi sub acoperire și puștoaice rebele. Ei, credeți că veți dibui răspunsul la jocul miliardarului Westing? Eu nu cred, dar puteți încerca. Nu contează indiciile pe care le aveți, ci cele pe care nu le aveți. Iar uneori răspunsul poate fi extrem de simplu.

***

Ellen Raskin are un stil aparte de a scrie, simplu dar inteligent, candid și hazliu, ironic și plin de farmec. Ce m-a surprins la acest roman a fost naturalețea cu care scriitoarea divulgă, chiar în miezul acțiunii, diverse amănunte pe care le-am categorisi drept spoilere. Pare că autoarea s-a amuzat teribil la gândul de a-l tachina pe cititor, căci, oricâte indicii ne-ar oferi, finalul este aproape imposibil de ghicit. Nu știu cum a legat femeia asta toate ițele poveștii ei complexe, dar, între ceea ce ne spune chiar ea și ceea ce deducem singuri (dacă ne duce capul, bineînțeles), povestea curge nestingherită până la finalul surprinzător, dar nu mai puțin credibil. 

Ed. Art, 2014, 256 pag.,
trad. Andreea Caleman

Sarea și piperul acestei povești antrenante sunt personajele construite de Ellen Raskin, unele dintre ele caricaturale. Starul romanului este puștoaica Turtle (Țestoasa), care pare a fi un alter-ego al scriitoarei. Inteligentă, obraznică, independentă, ea lovește fără milă gleznele celor care o trag de coadă și gestionează cu luciditate lipsa de atenție a mamei, care o favorizează pe fiica mai mare, Angela (ascultătoare și mult mai frumoasă). Grace Windsor Wexler, mama lui Turtle și Angela, este snoabă și bățoasă - un personaj foarte enervant care m-a scos din sărite. Sydelle Pulaski, secretara cu șolduri late, mimează boli și beteșuguri pentru a atrage atenția cu orice preț, dar are un real talent la pictat cârje și la asortat haine. Chinezul Hoo și-a deschis un restaurant la ultimul etaj (aproape tot timpul gol) și îi poartă sâmbetele grecului Theodorakis, care are mai mult succes cu cafeneaua de la parter. Doamna Hoo a fost unul dintre personajele secundare care mi-au mers la inimă - m-am amuzat teribil de încercările ei de a vorbi engleza (Boom!), dar mai ales de modul în care strânge bani pentru a pleca înapoi în China.

***

Ellen Raskin (sursa)

Înainte de a începe lectura romanului, am citit prefața la ediția în engleză, care mi-a conturat un portret interesant al lui Ellen Raskin - iar imaginea asta m-a urmărit pe tot parcursul lecturii. Fumătoare înrăită, inteligentă, sinceră, un geniu cu tranzacțiile bursiere (latură pe care i-a împrumutat-o și lui Turtle) și o muziciană talentată (a scris muzica pentru versurile lui William Blake), Ellen Raskin apare drept o personalitate uluitoare. Multă vreme a fost considerată ilustratoare și nu scriitoare, deși - pe lângă cele o mie de coperte pentru editura E. P. Dutton (cumpărată ulterior de Penguin) - publicase și câteva povești ilustrate pentru copii. Raskin a adaptat și celebrul poem Goblin Market, pentru care a creat niște imagini complexe (nu știam de acest poem controversat, scris de o femeie în secolul 19; trebuie să îl citesc într-o zi, l-am găsit aici). Mai târziu, Raskin a scris și câteva cărți pentru adolescenți cu elemente autobiografice, ultima dintre ele fiind The Westing Game. Autoarea nu știa niciodată subiectul dinainte, spunând că, dacă l-ar fi știut, scrisul ar fi devenit pentru ea teribil de plictisitor.

Ilustrații de Ellen Raskin (sursa - 1, 2, 3)