Povestea târfelor mele triste - Gabriel Garcí­a Márquez

vineri, 31 iulie 2015


Nu aveam nimic pregătit pentru blog, dar am descoperit cu uimire acest text, tradus de cine știe când după varianta în engleză de pe Goodreads; dacă aș apela la explicații paranormale, aș crede că Márquez mi-a dat o mână de ajutor după ce l-am elogiat în articolul despre scriitorii mei preferați. Am citit Povestea târfelor mele triste acum doi ani; începusem lectura în limba engleză, dar ceva nu era cum trebuie: lipsea muzicalitatea scriiturii lui Márquez. Mi-era greu să cred că bătrânul Gabo şi-a schimbat stilul de-a lungul anilor, astfel că am căutat ediția românească și, surpriză! Totul suna aşa cum trebuie, poezia era încă acolo. Pot doar să-mi imaginez sonoritatea originalului (unul dintre motivele pentru care regret că nu cunosc spaniola decât la nivel de începător), însă a fost prima dată când am privit admirativ limba maternă și relaţia ei de rudenie cu latina - desigur, este și meritul de necontestat al traducătoarei.

Poate mă hazardez, dar am impresia că acest roman are un impact mai mare asupra bărbaţilor, pe când femeile îl pot considera vulgar sau înjositor în anumite privințe - ba chiar de-a dreptul ridicol. Motivul este evident încă din primul paragraf: În anul în care am împlinit nouăzeci de ani, am vrut să-mi dăruiesc o noapte de dragoste nebună cu o adolescentă fecioară. Nu este întru totul atrăgător să ne imaginăm - întinzând coarda credibilității - un moşneag dezvirginând o copilă inocentă, de numai paisprezece ani. De ce nu o fecioară mai în vârstă, nubilă? Aparent, acesta este un ţel dificil de atins, dacă nu chiar imposibil - căci singurele Fecioare care au mai rămas pe lume sunteţi voi, cei născuţi în august (ceea ce îmi amintește acum de o glumă din filmul The Counselor, al cărui scenariu a fost scris de Cormac McCarthy: Why wasn’t Jesus born in Mexico? Because no one could find three wise men or a virgin).

Protagonistul lui Márquez, un fost jurnalist, este urât, timid şi anacronic - dar, din dorinţa de a nu fi aşa, a ajuns să simuleze tocmai contrariul. Până la vârsta de nouăzeci de ani, el nu a realizat că, de fapt, a îmbătrânit; abia dacă a simţit povara vârstei, pentru că noţiunea de tinereţe i s-a părut întotdeauna flexibilă: Adevărul e că primele schimbări sunt atât de lente, că abia dacă se zăresc şi te vezi mai departe de dinlăuntru ca întotdeauna, dar ceilalţi le remarcă de dinafară.

Nu a fost căsătorit nici măcar o zi din lunga sa viaţă (târfele nu mi-au lăsat timp să fiu căsătorit), dar viaţa sexuală nu a fost nici pe departe plicticoasă: Niciodată nu m-am culcat cu vreo femeie fără s-o plătesc, şi pe puţinele care nu erau de meserie le-am convins prin argumente ori cu de-a sila să primească bani chiar de-ar fi să-i arunce la gunoi. În ciuda acestui libertinaj, protagonistul nu a încălcat niciodată barierele decenţei - deși recunoaște că moralitatea este o chestiune care ține de timp. Momentul a venit, iată, la nouăzeci de ani, când pentru el începe o nouă viață, la o vârstă la care majoritatea muritorilor sunt deja morţi.

Am încercat să nu fiu copleşită de dezgust la adresa personajului principal, lucru care mi-a reuşit (probabil şi datorită lipsei mele de convingeri feministe), astfel încât am putut gusta fără resentimente și indignări povestea lui Marquez, cu umorul și proza ei lirică. Realismul magic lipsește cu desăvârșire - asta dacă nu socotim faptul că pofta de sex a unui moșneag de nouăzeci de ani ține mai degrabă de domeniul fantasticului. Dar ce știm noi despre această vârstă și, mai mult decât atât, vom avea șansa de a ști vreodată?

M-am bucurat că experienţele prin care trece protagonistul lui Márquez nu au fost întinate de vulgaritate, ci s-au transformat într-o poveste frumoasă, aproape delicată pe alocuri. Bărbatul nonagenar se găseşte în pragul unui nou capitol din viaţă, la o vârstă la care majoritatea oamenilor au trecut demult în neființă - însă pentru el este, în mod ironic sau fortuit, prima şansă de a descoperi dorinţa arzătoare, generozitatea și dragostea.


PS: Unele scene din Povestea târfelor mele triste au fost inspirate de micro-romanul lui Yasunari Kawabata, Frumoasele adormite, pe care îl citisem înaintea cărții lui Márquez:

Am intrat în cămăruţă cu inima bătându-mi nebuneşte şi am văzut-o pe copila adormită, goală şi neajutorată în uriaşul pat închiriat, aşa cum o făcuse maică-sa. Zăcea pe o parte, cu faţa spre uşă, luminată din tavan de un bec puternic ce scotea în evidenţă toate amănuntele. M-am aşezat s-o contemplu de pe marginea patului, subjugat de vraja celor cinci simţuri. 
Nu cunoşteam vicleşugurile seducţiei şi veşnic îmi alesesem la întâmplare iubitele de o noapte, mai curând luându-mă după preţ decât după farmecele lor, şi făcusem dragoste fără dragoste, pe jumătate îmbrăcaţi, de cele mai multe ori, şi întotdeauna pe întuneric, pentru a ne închipui că suntem mai buni. În noaptea aceea am descoperit plăcerea de necrezut de a contempla trupul unei femei adormite fără îmboldirea dorinţei sau opreliştile pudorii.


PS2: Un fapt real legat de publicarea romanului: în ciuda măsurilor de securitate, o ediţie preliminară a fost furată cu o săptămână înainte de lansarea oficială şi, în numai șaisprezece ore, cărţile piratate se vindeau pe străzile din Bogotá. A fost un caz fără precedent de "mafie literară", care a forţat editura să grăbească lansarea oficială. 



Editura: RAO, 2007
Număr de pagini: 129
Traducere: Tudora Șandru Mehedinți
Original: Memoria de mis putas tristes, 2004


20 de comentarii

  1. Și eu regret că nu pot citi în original cărțile lui Marquez. Dar, cine știe, poate vreodată mă voi ambiționa să învăț spaniola. Am citit cartea acum câțiva ani și probabil o voi reciti ca să o înțeleg mai bine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am observat între timp că ai citit cartea și că ți-a plăcut. Dacă s-ar întâmpla să o recitesc vreodată, aș alege probabil originalul, pentru că am mai prins ceva curaj după lectura romanului Pedro Paramo (iar cineva mi-a spus că Marquez nu e foarte dificil de citit în spaniolă). Aș avea nevoie numai de timp, pentru a putea căuta numeroasele cuvinte necunoscute. :)

      Ștergere
    2. Dacă mă gândesc bine, pe Kindle s-ar putea să nu fie așa greu.

      Ștergere
    3. Dacă ai un dicţionar de limbă spaniolă pe e-reader, lectura este ceva mai uşoară, într-adevăr. :)

      Ștergere
  2. Eu cred că Marquez sună foarte bine în română. Mă rog, extrapolînd, traducerile din franceză, spaniolă, italiană, portugheză, maghiară, rusă și majoritatea limbilor slavice, motiv pentru care mi-am propus să nu citesc niciodată traduceri în engleză din limbile astea. Am eșuat de cîteva ori, cu o traducere din italiană, surprinzător de bună, și două traduceri din catalană, una acceptabilă și una îngrozitoare.

    M-am tot gîndit, citind lista ta cu preferați, dacă Marquez e și unul dintre preferații mei, poate că e, că practic mi-a plăcut tot ce-am citit, da nu știu, parcă nu l-aș putea pune într-un top 5 (care nici măcar nu știu cum ar arăta :P). Apropo de preferați, zilele trecute mi s-a părut că-l văd pe Colm Toibin pe stradă. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, ai dreptate, sună foarte bine în română, mai bine decât traducerea în engleză a acestei cărți, dar nu cred că e o regulă bătută în cuie. Uite, am citit Bruno Schulz în engleză și mi-a plăcut mai mult decât traducerea românească. Totul depinde de traducător, până la urmă. Dar îți închipui că nu voi mai încerca vreodată Marquez în engleză. :))

      Eu chiar sunt foarte curioasă cum arată lista ta de autori preferați! Mi-am dat seama singură că Toibin e pe listă, dar nu aș putea ghici care sunt ceilalți (patru, hai, deși nu văd de ce ar trebui să te limitezi la cinci, dacă sunt mai mulți :P). Presupun că, dacă arunci un ochi pe pagina cu Most read authors de pe Goodreads, te vei lămuri destul de repede. Și poate scrii despre asta, eu mor de curiozitate. :))

      Hihi, poate chiar el a fost pe stradă, trebuia să-ți faci curaj și să-l abordezi! :D

      Ștergere
  3. Sa citesti Pedro Paramo în original, iata o întreprindere foarte riscanta, mai ales când - spui mai sus -
    nu stapânesti bine spaniola. Eu am reluat unele pasaje de doua ori ca sa le înteleg cum trebuie si am citit-o în limba materna, adica pe româneste. Eu poate stau mai prost cu intelectul, dar ce te faci ca însusi Marquez afirma( citat în prefata sau în postfata) ca a lecturat-o într-o noapte de trei ori ca sa se asigure ca o întelege.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dragă anonimule, n-aș zice că a fost o întreprindere foarte riscantă, ci una foarte curajoasă. Nu stăpânesc bine spaniola, în sensul că nu o pot vorbi și scrie, dar o înțeleg (și o intuiesc) destul de bine, iar dicționarul a sărit în ajutor acolo unde nu cunoșteam cuvintele. Am citit de mai multe ori aceleași fraze, tocmai pentru a le pătrunde mai bine sensul, dar și pentru că sună minunat în original. Lectura traducerii românești ar fi fost mult mai ușoară, într-adevăr - însă nu mai edificatoare.

      Ștergere
    2. Draga Ema, m-am "dat" anonim pentru ca ma descurc mai greu cu formele astea de logare si nicidecum pentru ca as vrea sa ma ascund.
      Pedro Paramo este " cea mai frumoasa dintre istorisirile care s-au scris vreodata în castiliana", spune Márquez si cred ca are dreptate. Ea suna încâtator si în româneste, ea este printre putinele carti pe care, terminând-o, îmi venea sa o iau de la început în clipa urmatoare. Dar ramân la parerea ca e o carte dificila în orice limba ar fi citita. Nu te tenteaza sa-i faci o recenzie? Cu mare placere as citi-o. Cele bune.

      Ștergere
    3. Într-adevăr, Pedro Páramo este o carte pe cât de dificilă, pe atât de minunată - pe mine m-a fascinat și sper că o voi reciti la un moment dat. Mulțumesc pentru interes, am scris deja despre cartea lui Rulfo aici: http://lecturile-emei.blogspot.ro/2014/02/pedro-paramo-juan-rulfo.html

      Ștergere
    4. Am citit si-mi revizuiesc parerea: ai prins esenta, chiar citind cartea în originalul nefamiliar tie:).Acum ca ti-am descoperit blogul, promit sa mai citesc din recenziile tale. Sunt frumoase si scrise într-un stil deosebit de al altora. Gasesc, de acemenea, ca ceea ce faceti voi, blogerii literari, atunci când cititi, recenzati si recomandati si altora sa citeasca este un lucru minunat si folositor. Eu nu prea ma încumet sa fac recenzii, ma pricep doar sa citesc si (mai mult sau mai putin)sa scriu. Cu toata stima VB

      Ștergere
    5. Mă bucur. :) Sensul cuvintelor l-am înțeles, dar nu sunt foarte sigură că am înțeles tot ce a vrut să transmită Rulfo. O recitire va aduce, poate, noi perspective.
      Mulțumesc pentru aprecieri! Eu una scriu pe blog pentru plăcerea de a scrie, iar feedback-ul celor care trec pe aici nu poate decât să îmi aducă o bucurie în plus. Dacă mai și nimeresc pe cineva cu o carte care mie mi-a plăcut, atunci bucuria se triplează. :)

      Ștergere
  4. Toata lumea care citeste aceasta carte are imensa placere de a spune ca e luata dupa Kawabata. Inclusiv eu :)
    Oricum, slaba nuvela lui Marquez. Dupa cum ziceam pe blog.....cartea columbianului se aseamană prin subiectul abordat cu cea a japonezului, însă nu are nimic din sensibilitatea şi atmosfera pe care Kawabata le creează cu o deosebită măiestrie.
    I-ai dat prea mult 4 stele. E de 3.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu toată cartea lui Marquez este inspirată de Kawabata, ci numai tema fetei adormite contemplată de un bătrân (mai știi, poate și Kawabata a preluat-o de la Albă ca Zăpada :P). Oricum, Marquez nu a ascuns acest lucru, doar a folosit la început un citat din cartea japonezului. Ar fi interesantă o paralelă strict legată de această temă comună, dar, în rest, nu prea poți compara cele două cărți, căci autorii vin din culturi diferite, au stiluri diferite. Mie mi-a plăcut romanul lui Marquez, mai mult decât ți-a plăcut ție - însă noi doar ne dăm cu părerea, și aia personală și subiectivă. :)

      Ștergere
  5. acum imi dau seama ca ar trebui sa ajung mai repede la kawabata (cum tot intentionez de ceva timp), deci marquez ramane pe lista de asteptare un pic mai jos :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hihi, cred că tu cauți motive pentru a nu-l citi pe Marquez. :)) Dar nici nu trebuie, dacă nu-ți dorești cu adevărat. Poate, la un moment dat, se va produce declicul necesar și vei tăbărî pe cărțile lui. :D
      De Kawabata am citit trei cărți, iar cel mai mult mi-a plăcut Frumoasele adormite (O mie de cocori e citită demult și nu prea mi-a plăcut, dar cred că nici nu am înțeles-o). Încă nu m-am lămurit în privința autorului, dar o să mai citesc și alte cărți, despre care am auzit păreri de bine (Frumuseţe şi întristare, Sunetul muntelui, Vechiul oraş imperial).

      Ștergere
  6. Nu mi-a plăcut deloc romanul acesta al lui Marquez. E la ani lumină distanță de cel al lui Kawabata (în spatele lui, bineînețeles). Nu înțeleg chestia asta - să te inspiri dintr-o carte și apoi să scrii una mult mai proastă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am văzut între timp că ai scris despre carte și că nu ți-a plăcut deloc (nici măcar scriitura și umorul? hmm). Legat de ce ai scris tu, nu cred că Marquez a vrut să șocheze, pentru că nu e nimic șocant în carte, în afară de faptul că moșul încalcă barierele moralității și vrea să se culce cu o virgină minoră. Care putea fi majoră, doar că așa ceva nu mai era de găsit (nu-i găsesc scuze, dar, în lumina evoluției poveștii, nu se întâmplă nimic scandalos, de fapt). Amintirile mele nu mai sunt proaspete, altfel aș putea argumenta mai bine de ce mi-a plăcut cartea lui Marquez. Trebuie să mă bazez doar pe impresiile de acum doi ani, nu foarte detaliate. :) Mie mi se pare chiar interesant că tema preluată de la Kawabata este tratată în contextul unei alte culturi - dacă aș fi avut cunoștințele necesare despre Japonia și Columbia/America de Sud, aș fi încercat să fac o paralelă, dar nu le am.

      Ștergere
    2. Poate că m-am hazardat puțin în privința lui Marquez pentru că în afară de Povestea târfelor mele triste nu am citit nimic de la el, încerc să amân tot mai mult momentul. Nu știu de ce dar am impresia că nu o să-mi placă. Poate că o să privesc cu alți ochi nuvela asta după ce o să citesc Un veac de singurătate sau Dragostea în vremea holerei. Sau poate nu.

      Ștergere
    3. Eu încă sunt mirată că nu ți-a plăcut deloc, dar deloc această carte. Acum sunt și mai mirată că e singura de Marquez pe care ai citit-o. Eram convinsă că ai citit măcar Un veac de singurătate și am presupus că nu ți-a plăcut din cauza realismului magic, cu care am înțeles că nu prea rezonezi (deși nu este prezent în exces). De fapt, e o veste bună că nu l-ai citit. :)) Este altfel decât Povestea târfelor mele triste și sunt șanse mari să îți placă, cu condiția să lași premonițiile nefaste deoparte. :)

      Ștergere

Un produs Blogger.