Autori cunoscuți pe care încă nu i-am citit

De vreo două luni am tentative repetate de a scrie pe blog, însă viața se tot amestecă în planurile mele, ba o întâmplare în familie, ba călătorii neprevăzute, și totuși tema articolului de față, adică autorii cunoscuți pe care eu încă nu i-am citit, m-a urmărit cu atâta insistență, încât am zis, bun, îmi fac timp pentru lista asta, fie ce-o fi. Ei, și o zi de documentare s-a transformat în trei, pentru că cei câțiva autori necitiți s-au dovedit a fi sute de nume de care eu nu m-am apropiat până acum, poate și fiindcă nu am urmat Literele, deci nu am avut o listă de lecturi esențiale și am citit ce m-a tăiat pe mine capul, uneori cu pauze lungi de la lectură. Recunosc că au fost perioade în care n-am citit deloc sau am citit foarte puțin, cum s-a întâmplat în ultimii trei ani, când de la 50-60 de cărți într-un an am ajuns la doar una pe lună, și dacă am citit totuși doisprezece s-a datorat clubului Bibliobibuli, care m-a menținut în contact cu literatura. Am trecut prin multe schimbări, n-o să vorbesc despre ele aici, dar pot spune că anul acesta am ieșit în sfârșit la liman, m-am apropiat din nou de bibliotecă – ajunsese să mă oprime, cu toate cărțile acelea necitite care mă făceau să mă simt vinovată – și, în mod miraculos, am simțit din nou plăcerea, bucuria de a citi. Vă spun sincer că o credeam pierdută, laolaltă cu bucuria de a primi și de a cumpăra cărți, dar iată că pauza asta mi-a dat un fel de reset și acum încerc să citesc în fiecare zi măcar 20-30 de pagini.

Odată cu pofta reînnoită de lectură, a început să-mi dea târcoale următoarea curiozitate: care sunt de fapt autorii mari pe care încă nu i-am citit și cam câți ar putea fi? (Autori străini, precizez de pe acum.) Mai întâi am luat la rând rafturile mele de pe Goodreads (rămăsesem în urmă și cu evidența cărților din bibliotecă), apoi am dat peste această listă unde, dincolo de poziția 450, i-am regăsit și pe Mihail Sadoveanu, Ionesco și Mircea Cărtărescu, și vă spun drept că m-am îngrozit, pentru că mi-am notat toți autorii de care auzisem și am ajuns la îngrijorătoarea cifră 288... (Eu am ajuns până la autorul cu numărul 650, William Trevor, și-am zis că e momentul să mă opresc.)

E clar că nu-i voi citi niciodată pe toți, așa că am împărțit lista inițială în două mai mici (un fel de-a spune): pe prima listă sunt autorii care-mi trezesc dorința de a-i citi, pe a doua cei care mă atrag puțin spre deloc. Dacă aveți răbdare să parcurgeți ambele liste și vedeți pe lista nr.2 nume care merită atenția mea și a altor cititori, vă rog să-mi scrieți câteva rânduri. De asemenea, apreciez sugestii de lectură acolo unde nu m-am decis cu ce carte să abordez un autor.

Pentru că nu pot să fac niciodată lucrurile într-un mod simplu, dar și pentru că am simțit dorința să mă reconectez cu biblioteca, cu autorii, cu cărțile, la fiecare nume m-am documentat câteva minte despre ce am sau ce mi-aș dori, doar că minutele s-au tot lungit în unele cazuri, căci despre autori ca Le Clézio sau V.S. Naipaul nu știam mai nimic, doar că au luat Premiul Nobel, și chiar m-am întrebat de ce nimeni nu pare să mai vorbească despre ei astăzi, oare scriu prost sau n-au rezistat trecerii timpului?

A durat câteva zile să termin lista – pasul ideal ar fi fost câteva ore pe zi, maxim zece autori, pe care să-i iau la pigulit fără grabă, dar de unde atâta timp? – și nu m-aș mira să fie prea greu de citit pentru voi sau irelevantă, vă înțeleg, e ditamai pomelnicul, dar mie mi-a făcut bine tot procesul din spatele articolului, pentru că mi-am amintit de cărți și de autori descoperiți în urmă cu 10-12 ani pe Goodreads, unii dintre ei ieșindu-mi între timp din minte, ca de pildă Sarah Waters, cu niște romane pe care le anticipez ca fiind foarte captivante („Fingersmith”, „The Night Watch”, „The Little Stranger”, primele două traduse și la noi), sau Nicole Brossard, cu „Yesterday, at the Hotel Clarendon”, pe care într-o vreme îmi doream enorm să o citesc (însă mereu trebuie să aleg, ceva rămâne invariabil pe dinafară). Cele două nu sunt autoare mari, însă le menționez aici pentru că m-am bucurat să le redescopăr. Apropo de criteriile după care am făcut lista, nu m-am rezumat la clasici, ci am inclus și autori contemporani care au luat premii literare importante. Sunt 114 autori pe lista nr. 1, enorm. Cu siguranță am uitat să-i includ pe câțiva, am întrezărit deja alte nume prin bibliotecă, dar m-am făcut că nu le văd. 

18

Cărți de încercat în caz că v-a pierit pofta de lectură

Năsuc întreabă: De ce sunt atât de multe cărți cu coperte albastre?
(A apărut în timp ce fotografiam teancul, pe cuvânt că n-aveam de gând să mai pun alte poze cu Năsuc.)

O entitate răuvoitoare umblă la timp, orele se topesc cu o repeziciune fantastică, se înserează și eu habar n-am ce-am făcut în timpul zilei, poate oare cineva să-mi explice ce anume se întâmplă? Nu mă mir, așadar, că a durat atât de mult până am terminat lista asta, de care ziceam că mă apuc în urmă cu trei săptămâni. Până una-alta, am făcut câteva recomandări de lectură la invitația lui Costi Piștea și a Cameliei Cavadia – tot e bine că de jena altora m-am mobilizat și am scris câteva rânduri. Îmi imaginez că ați strâns deja tone de idei, așa că numai de lista mea nu mai aveți nevoie acum, dar ce să fac, o public, dacă tot am început-o. Puteți s-o ignorați sau, în caz că aveți prin bibliotecă una din cărțile astea, sper să vă scoată din impas într-o seară.

Poate că unii dintre voi vă puteți detașa mai ușor de realitate și nu v-ați schimbat deloc obiceiurile de lectură – felicitări, chiar vă invidiez. Cum scriam în articolul precedent, cel cu teancurile de supraviețuire, eu am nevoie în perioada asta de povești care să mă captiveze; din fericire, gust în continuare umorul negru și absurd, numai drame lacrimogene să nu-mi dați acum. Am mai strâns între timp câteva idei de lectură, venite de la alți cititori:

● Pnin, de Vladimir Nabokov (de la Cosmin)

● Dispariția lui Adèle Bedeau, de Graeme Macrae Burnet (de la Sorana)

● Istoria secretă, de Donna Tartt (de la Roxie)

● Baba Dunja's Last Love, de Alina Bronsky (de la E.)

● Purity, de Jonathan Franzen (de la Vio)

● Cartea iluziilor, de Paul Auster (de la M.)

● Sally Jones, maimuța criminalului, de Jakob Wegelius (de la Andreea)

Sunt conștientă că recomandările implică o mare doză de subiectivitate și că ce mi-a plăcut mie poate plictisi pe altcineva (și viceversa). Adevărul e că nu-i ușor să te detașezi de propriile gusturi și percepții și să alegi titluri care s-ar potrivi unui număr cât mai mare de cititori – probabil că editorii de carte ar fi cei mai în măsură să facă asta și chiar m-ar încânta să văd o astfel de listă (onestă, desigur) de la Bogdan-Alexandru Stănescu, Laura Albulescu sau Denisa Comănescu. În rest, aș încuraja pe oricine să dezvolte un sistem mai riguros de selecție și să trateze cu circumspecție cărțile care beneficiază de o mare expunere, bestseller-urile care promit marea cu sarea și recomandările altora (mă refer și la ale mele, da!), căci banii cheltuiți nu se mai întorc, iar timpul pierdut, cu atât mai puțin.

12

Mici bucurii și planuri de lectură pentru vremuri grele

Teancurile de supraviețuire pentru următoarele luni

Pe voi ce vă face să zâmbiți? Care sunt micile bucurii care vă țin pe linia de plutire zilele astea? Ieri (de fapt, alaltăieri, dar până public eu articolul...) am descoperit într-un volum de Antonio Tabucchi un semn de carte din Portugalia, de care uitasem cu desăvârșire – nu cred că mai deschisesem „Nocturnă indiană. Susține Pereira” de trei ani, de la călătoria la Lisabona. M-am entuziasmat de parcă cineva îmi oferise un cadou, iar acum mă întreb ce alte bucurii posibile s-or mai ascunde prin cărțile din bibliotecă. N-o să le caut, aștept să apară ele când vor considera de cuviință. M-am hotărât: după eliberare, o să-mi cumpăr multe semne de carte, pe care le voi împrăștia aleatoriu prin volume, inclusiv în cele deja citite, pentru a-mi pregăti niște surprize peste cinci-șase ani.

Unul din lucrurile care mă bucură pe mine în perioada asta e gândul că seara voi relua lectura cărții începute, iar pe la ora douăjdouă îmi voi deschide o bere; dacă C. are chef de vorbă, vorbim, dacă vrea să se uite la un film, eu continui lectura. Am raționalizat consumul la o sticlă pe seară, iar acum îmi dau seama că ăsta-i singurul meu tabiet, în afară de cafeaua de dimineață. Momentan citesc „The Memory Police”, de Yōko Ogawa, singura carte care a reușit să mă captiveze în ultima vreme și continuă să mă țină în priză, păcat că e relativ scurtă și se va termina în curând. Cum glumeam cu o cititoare pe Fb zilele trecute, acum e momentul cărților groase – dacă te fură povestea, partea bună e că durează multă vreme și nu te mai întrebi la două-trei zile: „Oare ce să mai citesc?”.

36

Lecturile favorite din 2019

Cartea Magdei Szabó e de vină pentru că public cu atâta întârziere bilanțul lecturilor preferate din 2019: o împrumutasem și a durat un pic până am recuperat-o. (Mereu îmi găsesc scuze – între timp puteam măcar să scriu textul.) Pentru poza de grup, am luat din nou de la bibliotecă „Ultima lume” și cu ocazia asta m-am hotărât să nu mai fac tradiționala statistică anuală, care acum mi se pare cam searbădă, ci să scriu o listă detaliată cu zece cărți citite în 2019 care mi-au plăcut foarte mult. Le-am trecut în ordinea în care le-am citit, unde există o recenzie am pus un link, iar la final am notat și câteva date. Măcar în felul ăsta am scăpat de clasicele lamentări legate de cât de puțin am citit și cât de rar am scris pe blog anul trecut. 

♦ „Spuneți-i Zsófiei”, de Magda Szabó

(Ed. Albatros, 1974, 234 pag., traducere de Eugen Hadai și Horia Aramă)

Nu știu dacă are vreo influență faptul că acest roman, deopotrivă emoționant și amuzant, se găsește extrem de greu, însă am început să țin și mai mult la el pe măsură ce a trecut timpul. Mă gândesc cu drag la Zsófi, fetița stângace și timidă care, în decursul unei veri, își confruntă fricile și slăbiciunile, având parte de câteva experiențe importante. Deși începe ca o dramă, povestea are momente pline de umor, iar atenția autoarei pentru viața interioară a personajelor sale îi conferă o profunzime aparte. De fapt, este o carte cu multipli naratori, în care privim întâmplările și oamenii din mai multe unghiuri. „Spuneți-i Zsófiei” are o căldură, o naturalețe și un discurs narativ care par să țină de alte timpuri, dar am impresia că romanul ăsta nu se va demoda prea curând – numai de s-ar reedita odată!

2

Planuri de lectură pentru următoarele luni

Firesc era să public mai întâi statistica lecturilor din 2019, înainte să-mi fac planuri de lectură, însă am de recuperat o carte împrumutată („Spuneți-i Zsofiei”), și fără ea n-ar fi fost completă poza de grup a cărților preferate citite anul trecut. Oricum, știam deja titlurile la care aș vrea să ajung în următoarea perioadă și, după cum se vede, planurile mele sunt neașteptat de cuminți. Deși e minunat să-mi fac liste elaborate, mai ales că asta implică o răscolire a bibliotecii și o nouă ordine pe rafturi, în momentul ăsta nu simt dorința să mă întind prea mult. Mă declar mulțumită dacă citesc cele șase cărți – în rest, lecturile vor fi la liber, în funcție de interesul și cheful de moment.

19