Lecturile din 2025 – o statistică

2025 a fost o bucurie din punct de vedere literar: am rupt tiparul din anii precedenți și am regăsit plăcerea de a citi, pe care o credeam pierdută. Iată o lecție îmbucurătoare: dacă am perioade în care lectura nu mai este o prioritate, asta nu înseamnă că așa va arăta viața mea de atunci înainte. E doar o etapă. Oricum, a fost o mare ușurare pentru mine – și o mare fericire – să mă apropii din nou de bibliotecă nu cu frustrare și vinovăție, ci cu interes și încântare.

Am redescoperit cărți încă nedeschise („Norocul lui Omensetter”, „Sefarad”), cu toate că au stat ani la rând pe listele „musai” de citit, am avut curiozitatea să fac un recensământ al autorilor importanți care mi-au rămas necunoscuți (găsiți aici o listă foarte lungă), m-am luptat cu mine să-mi fac timp pentru citit seara, ba am îndrăznit chiar să citesc și ziua, ceea ce mai înainte îmi stârnea vinovăția: păi cum, în loc să fac curățenie sau să lucrez la un interviu, eu citesc la trei după-masa într-o zi de sâmbătă? E un mister pentru mine cum m-am putut transforma într-o persoană obsedată de muncă și eficiență, deși în alte timpuri mă lăudam, când eram întrebată de unde am atâta timp pentru citit și scris pe blog, că eu nu mă omor nici cu curățenia, nici cu gătitul, nici cu munca. Și nu mă uit nici la Tv – acest fapt a rămas într-adevăr neschimbat. Ba în ultimul an n-am mers nici la cinema, dar nu pentru că n-am vrut, ci a fost tot o etapă.

Știți ce m-a ajutat la începutul lui 2025 să citesc mai mult? Băile la cadă, cu sare parfumată de la Viorica (miere si propolis, levănțică, pin, din astea). :) Am redescoperit plăcerea unei băi lungi și cititul a venit firesc. E drept că sunt și neajunsuri: dacă apa e prea fierbinte, mi se aburesc ochelarii. Iar de la abur paginile se ondulează și copertele se desfac în foițe. Așa că în sezonul de cadă 2026 o să am grijă la temperatura apei și o să citesc doar pe Kindle, pe care sper să nu-l scap niciodată în apă.

Și uite-așa în 2025 m-am trezit că citesc mai mult, că citesc cu poftă, și la final de an am depășit 40 de volume. Sunt nespus de mulțumită, simt că revin la bunele mele obiceiuri din alte vremuri (precizez că în ultimii doi ani am citit câte 12-14 cărți, iar dacă nu era clubul Bibliobibuli, nu citeam nici atât). Media a fost de 232 de pagini per carte, aproape identică cu cea din 2018, când a început „declinul” lecturilor mele – înseamnă că după ce am ajuns pe fundul văii, acum am început din nou să urc. :)

Cărți citite la clubul Bibliobibuli în 2025

6

Jurnal de lectură – aprilie (2019)

Ce-o fi și cu chestia asta? Aflați mai jos. :D

Aprilie a fost o lună destul de neprielnică pentru lectură: am terminat doar trei cărți, am început alte două și nu m-am achitat nici de jocul literar, deși speram să găsesc timp pentru „Laur” în preajma sărbătorilor de Paști, când tema cărții lui Vodolazkin s-ar fi potrivit de minune. Asta e, lectura se reportează, la grămadă cu provocarea din mai, deși nici luna care a început nu se anunță prea generoasă cu timpul de citit. Ce-i drept, am neglijat literatura și fiindcă în aprilie m-a lovit o pasiune fulgerătoare: aceea de a studia stilurile arhitecturale din București. Mi-am dorit dintotdeauna să pot descifra o clădire – dacă e Art Deco, sau neoromânească, sau altceva –, însă până acum n-am prea avut succes cu documentarea și am rămas cu impresia că lucrurile sunt extrem de complicate.

Cărțile despre București împrumutate de la filiala Nichita Stănescu

Dar când m-a lovit pasiunea, m-a lovit bine. S-a întâmplat cu câteva zile înainte de clubul de lectură Bibliobibuli: în loc să fiu om responsabil și să mă pregătesc din timp pentru club, eu am plecat în expediție spre biblioteca Nichita Stănescu, unde găsisem câteva cărți despre clădirile din București. A fost prima mea vizită la filiala din Crângași, deși e biblioteca cea mai apropiată de casă (rectific: am găsit o filială și mai aproape, la doar 15 minute de mers pe jos, lângă Gara Basarab – habar n-aveam de existența ei). Am rămas uimită văzând numărul impresionant de volume de la Nichita, chiar nu mă așteptam la rafturile astea pline. Deci nu prețul ridicat al cărților e de vină pentru rata scăzută de lectură, cel puțin nu în București, unde încă există biblioteci de cartier din care poți citi liniștit până la adânci bătrâneți, fără să cheltui niciun leu pe cărți.

10

Jurnal de lectură – martie (2019)

Minunea cu cititul intensiv nu s-a prelungit și în martie, când zile la rând n-am avut vreme să mă ating de cărțile începute (e bine să existe întotdeauna cărți începute, în special câte un volum de proză scurtă, fiindcă, dacă ai numai jumătate de oră la dispoziție, poți să strecori o povestire și s-ar zice că ai avansat cu lectura), astfel că la finalul lunii m-am trezit că am citit destul de puțin. Ar fi, totuși, un motiv de bucurie, care are legătură cu jocul literar din martie: am ajuns nu doar la unul, ci la câțiva autori mai mult sau mai puțin faimoși pe care nu-i citisem până acum. Se pare că provocările astea chiar mă motivează să depășesc rețineri și să acopăr lacune – cu pași mici, e drept, dar cred că e mai bine așa decât deloc.

7 martie

Am început cu „Emigranții” lui W.G. Sebald, un scriitor mai puțin cunoscut la noi, care în afară e destul de apreciat – de fapt, pe Goodreads am și auzit de el prima oară, apoi l-am întâlnit printre autorii preferați ai traducătoarei Aaliya din „Femeia de hârtie” a lui Alameddine. Cred că l-am amânat atâta vreme din cauză că mă temeam ca stilul lui, despre care auzisem că e atipic, să nu mi se pară prea arid sau complicat în mod inutil. De la primele pagini, însă, mi-am dat seama că mă simt excelent în universul lui Sebald. Nu știu cum sunt celelalte cărți, dar „Emigranții” (pe care am citit-o în Pdf înainte de a fi publicată la Art) mi-a plăcut enorm, începând cu scriitura plină și savuroasă (are niște fraze foarte dense și întortocheate, care te țin în priză pentru a nu pierde șirul ideilor), trecând prin incertitudinea trezită de narațiune (amestecul de fapte reale și inventate e complicat de prezența în text a fotografiilor alb-negru, care pot avea sau nu legătură cu personajele) și terminând cu atmosfera puternică, adeseori melancolică, care învăluie poveștile din „Emigranții”. Sebald reușește să surprindă extraordinar de bine senzația trezită de locurile căzute în paragină – cred că la el am întâlnit cele mai evocatoare descrieri ale orașelor pustii și ale clădirilor părăsite. A, iar traducerea lui Alexandru Al. Șahighian mi s-a părut excelentă, ba chiar m-am întrebat dacă nu cumva e diferită de original, pentru că sună mult prea bine. :D

6

Jurnal de lectură – februarie (2019)

În februarie s-au întâmplat două lucruri notabile:

1. Prin nu știu ce minune, am reușit să citesc mai mult decât anul trecut pe vremea asta, iar calitatea lecturilor a crescut simțitor. Ba am reluat și obiceiul de a nota impresii în timp ce citesc, fapt de care sunt tare mulțumită. Finger crossed ca lucrurile să se mențină așa până în decembrie (măcar în ce privește calitatea lecturilor).

2. Clubul de lectură de care vă spuneam în ianuarie a căpătat nume și o formă concretă: este vorba de Bibliobibuli, clubul de carte de la Cărturești. Prima întâlnire va avea loc pe 26 martie, când vom discuta despre „O viață de om”, de Robert Seethaler. Toate locurile au fost rezervate rapid, mai rămâne doar să mă achit onorabil de rolul de gazdă, care-mi dă emoții încă de pe acum. Este, oricum, o experiență nouă și sunt foarte curioasă cum va decurge întâlnirea.

Deocamdată, principala problemă de care mă lovesc pare să fie alegerea cărții pentru club. O carte nici foarte lungă, nici apărută acum mulți ani, nu neapărat perfectă, dar în niciun caz proastă, una care nu va fi pe gustul tuturor, dar are destule puncte de plecare pentru discuții. Genul de carte remarcabilă, care lasă urme. Am început să iau la puricat site-urile editurilor și să urmăresc noile apariții, dar cartea ideală se lasă greu descoperită. Un lucru este cert: nu te poți încrede în cuvintele de laudă de pe coperta a patra, poate nici în premiile literare, și cu atât mai puțin în bloggerii care scot cărțile „la expus” pe taraba Instagramului. Singurul barometru apropiat de realitate rămâne Goodreads, unde lumea-și spune părerea despre carte – iar uneori am noroc să fi fost citită de oameni în ale căror gusturi pot avea încredere.

25

Jurnal de lectură – ianuarie (2019)

2-3 ianuarie

Sunt câteva cărți atât de bine camuflate în decor, încât nu le mai dau nicio atenție, deși le mai plimb de colo-colo când șterg praful. De pildă, volumul de minim două kile „1001 Books You Must Read Before You Die”, pe care nu-l mai deschisesem de vreo cinci ani, dar iată că luna asta mi-a sărit în ochi și l-am luat la frunzărit. Selecția cărților se oprește în 2009, la „Invizibil”, de Paul Auster (citi), și „Cartea copiilor”, de A.S. Byatt (neci). Pusesem un singur semn, la pagina cu Djuna Barnes, dar se vede treaba că n-a avut niciun efect, pentru că n-am ajuns încă la „Nightwood”. Am dat și peste doi autori români, Rebreanu cu „Pădurea spânzuraților” (n-aș fi crezut) și Cioran cu „Pe culmile disperării”. Oare ediția actualizată îl include și pe Cărtărescu?

După ce am deschis volumul la întâmplare, m-am hotărât să iau paginile la rând și să notez ce cărți am citit până acum. Au ieșit puțin peste 70, cu o zonă incertă ce aparține adolescenței timpurii, căci nu sunt prea sigură de lecturile acelor ani (Dumas, Twain, Bronte, Dickens... Oare chiar am parcurs cărțile astea sau doar mi-am imaginat?). Mă bufnește râsul (sau ar fi mai indicat plânsul?) când mă gândesc că, dac-ar fi să mă iau după lista asta, ar trebui să mai citesc aproximativ 930 de cărți. În general, ignor selecțiile cu 100 sau 1000 de titluri, dar acum, răsfoind volumul cu atenție, mi-am dat seama că nu-i chiar o tâmpenie și că sunt foarte multe cărți care mă atrag. De câteva, mai obscure, auzisem pe Goodreads, unele îmi sunt în continuare necunoscute, iar altele nu au fost traduse în română nici până în ziua de azi.

Lista poate fi consultată și pe net (am găsit o variantă completă aici), dar parcă n-are niciun haz așa, ca o simplă înșiruire de titluri. Varianta tipărită e mult mai atrăgătoare, fiindcă are fotografii, prezentări și detalii, și chiar mă gândeam să mai adaug un joc literar doar pentru mine: să deschid volumul la întâmplare și să citesc ce-mi pică, în caz că reușesc să găsesc cartea respectivă (dacă nu, mai fac o deschidere și tot așa).

23

Jurnal de lectură (martie)

23-27 martie // The Dumb House, John Burnside

Ieei, în sfârșit am ajuns la un autor scoțian (eu trăiam cu senzația că am citit literatură scoțiană, dar nu), iar acela s-a întâmplat să fie John Burnside. L. de la Dragă scriitorule îmi recomandase mai demult „The Dumb House”, pentru că știe că-mi plac cărțile ciudate, însă cartea asta a fost nu doar stranie, ci și foarte perversă. (PERVÉRS – Care este înclinat spre fapte reprobabile, gata oricând să facă rău; care manifestă o deviere de la normal a instinctelor, a judecății, a ideilor.) Avem un narator deviat rău de la normal, care face tot felul de chestii insuportabile pentru un cititor mai sensibil, chestii care implică animale și copii. Eu m-am călit binișor de-a lungul timpului, fiindcă nu-mi place ideea de limitare indusă de o sensibilitate sau alta (Vio știe, că am tot discutat pe tema asta), însă cartea asta m-a pus serios la încercare. Mi-a venit să renunț la ea de câteva ori, dar am rezistat din două motive: e scrisă foarte, foarte bine și are o mulțime de subiecte interesante – de pildă, limbajul ca o posibilă cauză primă a gândirii și rolul lui în societate. Sper să se traducă și la noi „The Dumb House” (Casa muților, deși „dumb” are mai multe sensuri), pentru că, dincolo de scenele oribile, are niște calități de netăgăduit. Dar nu e pentru oricine, asta-i clar.  

4

Jurnal de lectură (februarie)

11-19 februarie

Mai am vreo 60 de pagini și termin „Bonobo și ateul”, o carte de non-ficțiune a lui Frans de Waal, un cercetător olandez specializat în comportamentul primatelor. N-aș fi ajuns prea curând la cartea asta dacă nu mi-o recomanda Cătălina, care mi-a și împrumutat-o. În cea mai mare parte, e scrisă pe înțelesul tuturor, astfel că lectura curge neașteptat de repede. Bine, nu chiar așa de repede în cazul meu, pentru că m-am reîntors la scos notițe cu ocazia acestei cărți. Renunțasem la însemnări în ultima vreme, din cauza timpului redus de lectură, dar mi-am dat seama că e de preferat să citesc mai puțin și să înțeleg (și să rețin) ceea ce aflu decât să citesc mult și să uit repede. Iar cartea lui Frans de Waal e plină de informații și teorii foarte interesante, nu doar despre primate și moralitate – de pildă, pe parcursul întregului text, autorul revine la analiza celebrei picturi a lui Hieronymus Bosch, „Grădina desfătărilor lumești”. Am învățat multe din „Bonobo și ateul”, de unele lucruri n-aveam habar, deși sunt informații care ar trebui să țină de cultura generală. 

Oarecum în paralel, am citit și din „G.”, un roman de John Berger, un nume despre care eu nu știam absolut nimic, până să-mi spună amicul meu irlandez că e unul dintre autorii lui preferați. Scriitorul britanic a fost și critic de artă, și pictor, și poet, deci a fost un om cu multiple talente (zic „a fost” pentru că a murit la începutul anului trecut). Cartea a primit Premiul Booker în 1972 și se concentrează (deocamdată) pe viața câtorva personaje din Europa anilor 1880, văzute în contextul politic foarte agitat, cu accent pe situația social-politică a Italiei. Deși povestea de bază e destul de simplă, narațiunea e complicată de intervenția autorului în text, de fragmente scrise sub forma unor scurte eseuri și de multe alte subiecte intercalate cu firul principal (de pildă, figura lui Garibaldi). Berger vine cu tot felul de afirmații și teorii care mă nedumeresc și mă depășesc, pe unele nu le înțeleg deloc, dar măcar încerc. Nici la „G.” nu luasem notițe, iar când a început discuția cu Declan pe marginea cărții, m-am trezit că nu prea știam ce să spun, așa că am revenit la prima pagină și am scos câteva însemnări. Mda, încă o dovadă că notițele ajută la formarea unor păreri mai clare asupra textului, chiar dacă asta înseamnă un efort în plus și o lectură care avansează mai lent.

21

Jurnal de lectură (ianuarie)

26-28 ianuarie

Am fost câteva zile la părinți (planurile de care vorbeam mai jos s-au amânat un pic) și, bineînțeles, am luat cu mine cartea Anamariei Smigelschi, „Mai de ieri, mai de departe”. Sunt amintiri din călătoriile autoarei, din perioada comunistă până în vremurile contemporane, povestite pe scurt, dar cu o mulțime de amănunte, unele savuroase, altele mai puțin remarcabile. Deși fragmentele pe care-mi picaseră ochii, la întâmplare, m-au entuziasmat peste poate, s-a dovedit că nu toate proze-lițele sunt la fel de interesante. Pentru cine n-a citit nimic de Anamaria Smigelschi, recomand mai degrabă „Gustul, mirosul și amintirea”.

Odată ajunsă la Pitești, a fost musai să vizitez cel mai fain (și am impresia că singurul) anticariat din oraș, unde prețurile sunt foarte, foarte bune. Rămâne în picioare hotărârea de a cumpăra cât mai puține cărți anul ăsta, dar anticariatul din orașul meu natal este una dintre excepții: mi-e imposibil să mă lipsesc de bucuria descoperirii unor cărți faine la prețuri foarte mici. Abia pornisem spre Pitești și deja prefiguram deliciul unei jumătăți de oră de scormonit prin rafturi, cu certitudinea că nu voi pleca de-acolo cu mâna goală. Și exact așa s-a întâmplat. Am făcut ochii mari când am descoperit „Toba de tinichea” dosită în spatele unor teancuri și i-am căscat și mai mult când am văzut că prețul era doar 10 lei. Celelalte cărți au fost fiecare 6 lei, deci pe toate am dat 40 – cam cât costă o carte nouă, mai grosuță. Puteam să renunț la „Generalul armatei moarte”, pe care o împrumutasem de la bibliotecă și o citisem, dar, la prețul ăsta, mi-am zis că n-are rost să fac pe econoama.

9

Jurnal de lectură – iunie

Când am început acest jurnal de lectură, am făcut-o cu gândul să scriu în el regulat, de-a lungul întregii luni, exact cum ar trebui să fie un jurnal. Până acum, n-am reușit să mă țin de planul inițial, așa că am scris cam toate textele odată, la finalul lunii. Cum iunie se arată ceva mai lejer, voi încerca să notez la timp câteva rânduri despre cărțile pe care le citesc sau despre alte întâmplări cu temă literară. Voi completa jurnalul periodic cu tot ce-i demn de menționat, și poate că uneori mă voi abate puțin de la tema strict livrescă, dar sper să fie cu iertare. 

27-29 iunie

O prietenă mi-a împrumutat mai demult „Văduvele de joi seara”, de Claudia Piñeiro, spunându-mi că s-ar putea să-mi placă. Eu n-aș fi pus vreodată romanul acesta pe lista de lecturi, dar recomandarea ei a fost de ajuns pentru a-l lua la citit. L-am dat gata în două zile, căci povestea autoarei argentiniene e foarte interesantă și m-a prins imediat – e vorba de un cartier select de la periferia orașului Buenos Aires, unde câteva familii bogate duc o viață luxoasă, lipsită de griji, în completă antiteză cu situația politică și socială din restul țării. În anii 1990, Argentina se afla în pragul unui colaps economic, iar asasinatele și jafurile erau la ordinea zilei. M-au fascinat descrierile acestui cartier bine păzit, cu regulile lui scrise și nescrise, unde bogații orașului au venit să-și uite trecutul, dar și prezentul, și unde, la un moment dat, trei oameni mor în condiții suspecte. Mai jos, un citat cu temă literară, despre biblioteca unui fost locuitor al cartierului Altos de la Cascada.

20

Jurnal de lectură – mai

Librăria-anticariat Paperback Exchange din Florența

Deși a fost o lună destul de încărcată, constat cu surprindere că am reușit să citesc vreo șapte cărți, așa că de data aceasta chiar voi vorbi despre lecturi. E drept, majoritatea au fost cărți scurte, dar tot nu-mi explic cum, în șapte zile foarte ocupate, am reușit să citesc trei romane și să termin încă unul în franceză, pe care-l abandonasem pe la jumătate. O altă surpriză este faptul că sunt la zi cu reading challenge-ul de pe Goodreads - cred că am avut un avans datorită audiobook-urilor ascultate pe la începutul anului. Acum, când e vreme faină, nu mai am răbdare să stau cu căștile în urechi, probabil că voi reveni la cărțile audio abia prin octombrie sau noiembrie. În schimb, am reluat obiceiul de a citi la plimbarea cu Bruno: zece pagini tot reușesc să parcurg în cele 20 de minute cât ne oprim la toate gardurile.

M-am lămurit că e foarte important să am o carte începută (un mic truc, l-aș numi). Seara, după o zi obositoare, devin ușor mofturoasă și nehotărâtă, astfel că îmi pierd vremea încercând să aleg ceva pe gustul meu din acel moment. Sau nici măcar nu mai încerc, pentru că multe începuturi de carte sunt dificile, am observat eu - durează un pic până intru în atmosferă și până îmi găsesc repere prin lumea cărții. De obicei, ajung să fac orice altceva decât să citesc. În schimb, dacă am deja o carte începută, șansele să citesc câteva pagini sunt foarte mari. Nu știu dacă acest „truc” are un efect universal, dar am observat că la mine funcționează, așa că am grijă să încep o carte cât sunt cu mintea limpede.

23

Jurnal de lectură – aprilie

Când am ajuns eu, programul se terminase deja, așa că nu știu dacă a fost fain au ba la San Jordi-ul timișorean.

Aprilie e la final și, cum luna asta n-am reușit să scriu nimic pentru blog, am lăsat urgențele deoparte pentru a publica măcar un articol. De obicei, tăcerile astea se leagă de evenimente nefericite, când mi se pare complet aiurea să-mi văd de pasiunile mele ca și cum nimic nu s-ar întâmpla în jurul meu. De data aceasta, am tăcut din cauza lipsei de timp. Eu nu am genul acela de job care-mi permite să rup câteva ore din programul de lucru pentru a mă ocupa de alte activități. Când lucrez, apăi chiar lucrez, inclusiv în weekend, și nu-mi mai rămâne timp pentru altceva. Iar la întâlnirile cu prietenii nu pot să renunț – de altfel, dacă mi-aș refuza o mică relaxare din când în când, viața ar fi colorată în tonuri mult prea sumbre pentru gustul meu. Ce-a ieșit mai jos e o combinație între Viața mea printre cărți și un scurt jurnal de lectură, pentru că n-am citit prea mult în aprilie. De preferat, a se citi de jos în sus. :)

13

Jurnal de lectură – martie

Pentru că, până apuc eu să scriu recenziile, uneori am poftă să împărtășesc unele impresii despre cărțile pe care le citesc, m-am gândit să deschid un jurnal de lectură. Să vedem cât timp voi reuși să mă țin de el. Pentru prima postare, am notat impresii retroactive. Așadar, a se citi de jos în sus. :)

25 martie

Cât de mișto este „Casa Heap” a lui Edward Carey! Mi-a plăcut cartea ca obiect de când am văzut coperta, iar apoi am descoperit că are în interior și desene ale autorului (fiecare capitol începe cu o ilustrație alb-negru), dar nu mă așteptam să fiu atât de încântată de poveste. Am citit câteva pagini și am fost fermecată pe loc – deja am ajuns la jumătate, dar pe de altă parte n-aș vrea să se termine. Nu-i tocmai o carte pentru copii, ci mai degrabă pentru adolescenți și adulți, căci are mult umor negru și întâmplări macabre, care pe alocuri sunt surprinzător de dure. Mie-mi place la nebunie și mă amuză de numa-numa – plus că și scriitura e foarte faină și nu-i pot găsi niciun cusur cărții ăsteia. Mi se pare povestea perfectă pentru un adult care păstrează încă un spirit de copil și gustă totodată umorul negru și scenele grotești – cred că tocmai mi-am făcut un profil sumar de cititor. :))

Momentan, am lăsat deoparte „Simpatizantul”, dar observ că sunt ceva mai interesată să continui lectura – are totuși și destule părți faine.

20