Northern Lights (Luminile Nordului) - Philip Pullman

miercuri, 1 aprilie 2015


O discuție recentă cu KJ Mecklenfeld mi-a trezit un chef teribil de a reciti trilogia britanicului Philip Pullman, „Materiile întunecate”, pe care am devorat-o acum câțiva ani - și asta înainte de a citi mult mai celebra serie Harry Potter. Peste ani, lumea imaginată de Pullman a lăsat asupra mea o impresie mult mai puternică decât cea creată de Rowling, deși am citit și cărțile ei cu mare plăcere. Pullman m-a fascinat prin imaginația sa extraordinară și prin talentul de povestitor, care m-au transportat într-o lume fantastică populată de urși războinici, vrăjitoare și oameni care își poartă sufletul pe afară. Seria m-a captivat atât de tare încât nu am mai avut liniște până când nu am terminat-o - ca să nu mai spun că am rămas cu dorința de a avea și eu un dæmon, asemenea personajului principal. Sună pueril? Poate chiar așa este, pentru că o parte din mine a rămas încă pe tărâmurile copilăriei (asta pentru cei care au impresia că blogul meu este prea serios). 

Evenimentele din Luminile Nordului (sau Busola de Aur, cum mai este cunoscută cartea) se petrec într-o lume asemănătoare cu a noastră, dar diferită în multe privințe: în ținuturile îndepărtate din nord trăiesc urși polari cu armură, creaturi inteligente și vorbitoare, mari războinici și meșteri în prelucrarea metalelor; în Laponia sunt vrăjitoare (aproape) nemuritoare, împărțite în clanuri și dotate cu puteri de tot soiul; iar în luminile Aurorei boreale poate fi văzut, câteodată, un oraș fantomatic suspendat în ceruri, cu clădiri, turle și bulevarde. 

Witches have known of the other worlds for thousands of years. You can see them sometimes in the Northern Lights. They aren’t part of this universe at all; even the furthest stars are part of this universe, but the lights show us a different universe entirely. Not further away, but interpenetrating with this one. 

Veți zice, poate, că toate acestea nu sunt găselnițe nemaipomenite - însă Philip Pullman plusează cu o idee originală, care reprezintă structura de rezistență a poveștii sale: fiecare ființă umană din această lume are un dæmon (sau daimon), o întrupare palpabilă a eu-lui interior, sub forma unor animale dotate cu inteligență și vorbire. Dæmonul este legat de omul său prin fire invizibile, dar extrem de puternice; ei nu se pot îndepărta unul de altul, iar moartea unuia atrage dispariția celuilalt. Până la pubertate, dæmonul își poate schimba aspectul după bunul plac, dar apoi devine fix, stabilindu-se într-o formă care reflectă personalitatea omului său. Ideea aceasta mi s-a părut absolut fascinantă, prin posibilitățile imense care se deschid din interacțiunea a două ființe care sunt, în esență, una singură, trupul și sufletul care comunică în mod conștient. Pullman dezvoltă această idee în cele mai mici amănunte, construind o conduită socială și o religie adaptate conceptului. Ca alte milioane de cititori, am tânjit și eu după un dæmon - cu siguranță este mai amuzat (și mai normal) să vorbești cu un animăluț decât de unul singur.

“Why do dæmons have to settle?” Lyra said. “I want Pantalaimon to be able to change forever. So does he.”
“Ah, they always have settled, and they always will. That’s part of growing up. There’ll come a time when you’ll be tired of his changing about, and you’ll want a settled kind of form for him.”

“I never will!”

“Oh, you will. You’ll want to grow up like all the other girls. Anyway, there’s compensations for a settled form.”

“What are they?”

“Knowing what kind of person you are.”

Lyra Belacqua, protagonista cărții, se bucură din plin de copilărie în Oxfordul acestei lumi alternative, împreună cu dæmonul ei, Pantalaimon. Ea se luptă cot la cot cu băieții și nu se dă în lături de la aventuri periculoase precum cățăratul pe acoperișuri, explorarea catacombelor sau farse jucate scheletelor onorabile. Lyra este curajoasă, încăpățânată și independentă, pe jumătate sălbatică și de origine nobilă, însă nu și-a cunoscut niciodată părinții. Singura ei rudă este Lordul Asriel, un bărbat impunător și influent, implicat în politică și în expediții în ținuturi îndepărtate, cel care a încredințat educația Lyrei cărturarilor de la Colegiul Jordan. 

Într-o zi, ascunsă într-o cameră a colegiului în care femeile nu au voie să intre, Lyra află de existența Nordului înghețat și a Aurorei, precum și despre misteriosul Praf care nu poate fi văzut cu ochiul liber, dar este atras de corpurile adulților. Fascinată de luminile Aurorei, Lyra visează să ajungă în Nord, iar ocazia se ivește odată cu frumoasa Miss Coulter, care manifestă un interes neobișnuit în privința fetei. Însă lucrurile nu pot fi atât de simple: unul dintre prietenii Lyrei este răpit de misterioșii Gobblers, împreună cu alți copii din întreaga țară, iar totul are de-a face cu semnificația Prafului și legătura dintre om și dæmon. Lyra pornește într-o aventură extraordinară, cu numeroase peripeții în care este ajutată de viclenia ei și de un ciudat instrument prin care poate afla răspunsuri din viitorul apropiat.  

În lumea Lyrei, climatul politic și social este controlat de Biserică, dar puterea este împărțită și disputată între mai multe grupuri de interese, scindate de rivalități permanente. Biblia acestei lumi conține o scenă a Izgonirii din Rai adaptată existenței dæmonilor, scenă care explică fixarea formei lor la pubertate și felul în care păcatul, rușinea și moartea au intrat în lume. Descoperirea Prafului, un nou tip de particule elementare, și posibila existență a mai multor lumi decât cele propovăduite de religie (cea fizică, materială, și cea spirituală, a raiului și a iadului) zguduie din temelii dogmele și stârnesc panică în sânul bisericii. În lupta cu păcatul originar, care pare a avea legătură cu Praful misterios, Biserica nu se dă în laturi de la experimente pline de cruzime, pe care Pullman - un ateist declarat - le exploatează din plin. Nu este de mirare că imaginea infamă pe care Pullman o atribuie Bisericii (în contextul asocierii acesteia cu politica și puterea) a stârnit numeroase controverse, care, în unele cazuri, au dus la interzicerea cărților lui în școli. 

Pentru un copil de peste 12-14 ani, cartea garantează o lectură extrem de captivantă, dar seria lui Pullman poate fi citită, deopotrivă, de către adulți, căci autorul include numeroase idei și referințe care vor fi înțelese doar de la o anumită vârstă în sus. De exemplu, o influență importantă este ”Paradisul pierdut” al lui John Milton, de la care autorul a preluat, printre altele, numele trilogiei. Desigur, un adult poate observa și câteva puncte slabe ale romanului, cum ar fi coincidențele și situațiile convenabile, care rezolvă prea ușor momentele tensionate ale poveștii. Dincolo de acest neajuns, lectura este întru totul captivantă, căci acțiunea, răsturnările de situație și ideile interesante se țin lanț - iar Luminile Nordului este doar începutul: urmează alte două cărți, chiar mai bune decât prima. Pe de altă parte, acestea cuprind idei pe care unii le consideră nepotrivite pentru copiii și adolescenții creștini. Nu mă pot pronunța asupra acestui aspect, pentru că nu-mi dau seama cum percepe un copil o poveste fantastică unde, evident, lucrurile sunt altfel decât în lumea cunoscută de el - și nici nu pot previziona modul în care aceasta îl poate influența. Însă, cu mintea mea de adult, nu am remarcat vreun pericol ideologic în lumea imaginată de Pullman.  Sunt curioasă ce crede KJ Mecklenfeld despre acest subiect.

***

De data aceasta, am citit Luminile Nordului mai atent și m-am documentat un pic în ceea ce privește aspectul religios și controversele iscate de ideile lui Pullman. Pe lângă armata de fani, trilogia și-a atras și oponenți fervenți, mai ales în rândul creștinilor practicanți, care consideră că, prin ideile îndreptate împotriva religiei organizate, trilogia poate influența identitatea religioasă a tinerilor cititori. Un critic l-a numit pe Pullman „cel mai periculos autor din Marea Britanie”, iar altul îi consideră trilogia un „text semi-satanic care subminează creștinismul”. Cam același lucru s-a întâmplat și cu cărțile lui Rowling, care au fost cenzurate pe motiv că susțin satanismul. Pullman observa însă că afirmațiile sale sunt mult mai subversive decât cele ale săracului Harry. Acesta ar putea fi și motivul pentru care ecranizarea trilogiei s-a oprit după Golden Compass - deși mulți spun că primul film a fost pur și simplu prost, căci, în cazul seriei Harry Potter, controversele religioase nu au împiedicat filmările. 

Însă nu toți oamenii bisericii l-au criticat pe Pullman - unii consideră că ideile sale, care explorează spiritualitatea și contestă abuzul de putere, sunt binevenite, iar o credință puternică nu poate fi zdruncinată de păreri în contradictoriu. Scriitorul însuși a afirmat în repetate rânduri că nu împotriva religiei se ridică el, ci împotriva asocierii dintre religie, putere și politică, acea entitate care declanșează războaie, care guvernează fiecare aspect al vieții, care ne spune ce să purtăm, ce să citim, ce să gândim. Pe web-site-ul său, unde Pullman răspunde la întrebările cititorilor, am găsit următoarea afirmație legată de religie: 

It was simply reading history that influenced my views on Christianity – but reading today’s news made me realise that it wasn’t only Christianity that behaved in a barbarous and appalling fashion. It’s religion in general, or to be absolutely accurate, religion when it gets its hands on the levers of political power. Religion when practised privately and modestly hurts no-one, and many of us can point to individual examples of people we know or have heard about whose good and useful work in the world was inspired by religion. But religion plus politics is always, always dangerous.

Philip Pullman și-a declarat nu o dată antipatia pentru Cronicile din Narnia, seria cu alegorii religioase a lui C.S. Lewis, scriitor care a fost și un creștin practicant. Am extras de pe același web-site părerea lui Pullman despre Cronicile din Narnia:

Question:
Hello, Mr. Pullman. Is this really you? I understand, Mr. Pullman, that you do not like religion and while I understand and most certianly respect your view point, I must say your passionate hatred of the Narnia books by Mr. C.S. Lewis (another writer who I must confess I deeply admire in addition to you and your works) both puzzles and disturbs me greatly. I don’t understand why you should ‘down talk’ a book series as well-written as Narnia just because you don’t agree with the writer’s viewpoint. 

Answer:
Oh dear: C.S. Lewis (again). I haven’t raised this topic for years: I think that every time I’ve said anything about him, it’s been because someone has asked me. To start with, I’m not in the least bothered about his lifestyle. My dislike of the Narnia books is founded on the cruelty, the misogyny, the racism, and the sheer moral dishonesty of them. Imagine a child reader whose mother happens to be very ill with cancer (and there must be some younger readers in that awful position). Now imagine letting that young reader think that in some mysterious way their mother’s life depends on their being good. Is there anything more wicked that a grown man could say to a child? If your mother dies, it’ll be your fault? But that’s exactly what The Magician’s Nephew says. I don’t have to point to anything else: that alone would make the Narnia books as bad as poison, as far as I’m concerned.


PS: La noi, Luminile Nordului a apărut într-o primă ediție la Humanitas, iar recent a fost publicată (într-o nouă traducere) și la Arthur. 

Humanitas, 2007, 414 pag.,
trad. Aida Oprea, Irina Pachițanu
Arthur, 2014, 408 pag.,
trad. Iulia Arsintescu 


18 comentarii

  1. Ooo, ai reusit sa o recitesti! Te invidiez (prieteneste!)! Abia astept sa ma apuc si eu de variantele in limba romana. Revin dupa ce citesc integral postarea ta - sper maine :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, am reușit, și mi-a plăcut la fel de mult. Acum aștept o altă perioadă aglomerată la muncă pentru a trece și la The Subtle Knife, care, din câte îmi amintesc, mi-a plăcut și mai mult decât prima parte.
      Pe undeva prin text ți-am cerut o părere, dar stai liniștit, poți răspunde și peste o săptămână sau două - dar numai dacă ai chef. Postarea nu pleacă nicăieri (sau cel puțin sper! Azi-noapte îmi imaginam un atac terorist la Google, în urma căruia dispar toate blogurile pe blogspot din lume!), așa că nu e nicio grabă. :)

      Ștergere
  2. Haha, tare chestia cu disparitia blogurilor - din fericire raman adresele de email, asa ca nu exista sansa sa ne pierdem :-)

    Nu, nu cred ca suna pueril deloc faptul ca iti doresti sa fi avut un daimon. Cred ca orice copil si-l doreste la un moment dat, intr-o forma sau alta, pentru ca ar fi un ghid foarte bun pentru a „naviga” in societate (iar cum nu toti copiii devin adulti cu adevarat, aceasta dorinta ramane valabila si pentru adultii-copii, asa ca noi, haha). Nu stiu daca Pullman de la aceasta idee a plecat (sau s-a intersectat cu ea la un moment dat) dar mie asa imi place sa cred. Nu ar fi fain sa ai un animalut pe umar care sa iti dea un feedback suplimentar despre ceva la care tu nu stii sigur cum sa reactionezi? Copil sau adult, este o idee grozava!

    Apropos de influenta pe care cartea (am sa ii spun carte dar ma refer la intreaga serie) ar putea sa o aiba asupra copiilor - bineinteles ca are și va avea influenta. Probabil de aceea si sunt inspaimantati crestinii ferventi despre mesajul cartii.

    Am sa fac aici o paranteza si am sa repet (nu stiu daca tot pe blogul tau am spus-o): literatura pentru copii este mai importanta decat literatura pentru adulti! Na, ca am zis-o iarasi. Stiu ca in Romania este taman pe dos dar este cazul ca aceasta mentalitate sa se schimbe. Copiii de astazi sunt adultii de maine si ce exemplu mai bun avem decat noi insine? Daca ne intrebam cum ne-am format multe dintre imaginile despre lume, viata, societate, relatii, natura si orice altceva, vom vedea ca multe dintre ele sunt formate dupa citirea unei carti pentru copii (de catre un bunic sau parinte care eventual a adaugat explicatia/viziunea sa). A, se mai schimba apoi ideile cu varsta, fara doar si poate, dar multe raman asa cum ni le-am format cand am fost copii. Iar copiii de azi sunt adultii responsabili pentru lumea de maine. Cum sa nu fie important?

    Revenind - unul dintre mesajele cartii (pentru ca sunt multe) este acela ca suntem singuri si trebuie sa ne descurcam singuri. Diferenta mare fata de ideea de a te lasa complet pe „mana” interventiei divine, zic eu. Si de aici frica. Ideea ca nu exista nimeni responsabil in afara de tine, este greu de dus. Poate de aceea si suntem pe cale sa ne distrugem complet planeta, asteptand interventia divina cand de fapt depinde de noi toti, de fiecare dintre noi, sa o pastram/salvam.

    Oricum, ca si in cazul lui Miyazaki cu ale sale mesaje subtile continute in filme de animatie (pentru copii), Pullman ne ofera o carte (pentru copii) care contine mesaje aproape la fel de importante ca cele ale lui Miyazaki, unele dintre ele la fel de subtile. Si, dupa cum se vede, nu numai copiii dar si copiii-adulti care citesc cartea receptioneaza bine mesajele lui Pullman. Minunat! Misiune indeplinita!

    Nu ma apuc acum sa dezvolt comparatii nici cu Harry Potter si nici cu Narnia - poti scrie un o carte daca iti pui mintea. In cazul primeia, Harry este good entertainment, ca sa-i zic asa, iar in al celei de a doua, Lewis este plictisitor de moarte (ceea ce mi s-a parut intotdeauna ciudat fiindca sunt mare fan Alice si o consider una dintre cele mai senzationale povesti scrise vreodata).

    Nu stiu cand am sa reusesc sa pun mana pe editiile in limba romana ale Materiilor Intunecate dar asta am in plan si imi face placere numai sa ma gandesc, ce sa mai zic si despre cand am sa le citesc :-)

    Noroc cu Pastele (pe stil olandez) ca am reusit si eu sa mai raspund pe blogurile pe care le citesc - multumesc de rabdare, Ema.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult pentru acest comentariu, KJ. O să răspund mai târziu, tastatura mea nu mai funcționează cum trebuie după ce, mai devreme, mi-am vărsat cana de cafea peste ea. Nu mai am Space, g, h sau ț și mă chinui cu tastatura on-screen. E un dezastru, dar nu disper (încă). Tocmai am primit multe cărți pentru un concurs și sunt foarte bucuroasă.:)

      Ștergere
    2. Haha! Nici o grija! Dupa cum vezi raspund si eu cand apuc.
      Fain sa aud despre concurs dar, snif, probabil ca nu voi putea participa. Succes in orice caz si ne auzim :-)

      Ștergere
    3. Nu contează, KJ, mă bucur tare mult că ai revenit. Mi-am luat între timp o tastatură pe usb, care-i îngrozitoare pentru că nu-s obișnuită cu ea. Mi-au cedat între timp vreo două porturi usb - cafeaua asta a făcut ravagii, iar pe mine m-a întors cu fundul în sus toată ziua. :)

      O, ba da, ce fain ar fi să avem un daemon, deși am fi de două ori mai vulnerabili! Dar, teoretic, am fi mai conectați la lumea interioară.

      Interesantă părerea ta, cum că literatura pentru copii este mai importantă decât cea pentru adulți. Nu ai formulat-o la mine pe blog, poate la van Firescu, dar mă bucur că ai reluat-o aici. La prima vedere îmi vine să te contrazic, dar cred că ai dreptate - majoritatea cărților bune pentru copii cuprind lecții de viață și morală, care pot fi asimilate mult mai ușor și mai eficient decât prin mustrările verbale ale părinților, care aduc mai degrabă a cicăleală și trezesc dorința de împotrivire din oficiu. Dacă sunt alese cu grijă de către părinți și discutate cu copiii, probabil că au un efect pozitiv. Bineînțeles, sunt mai mulți factori în educația unui copil, dar ai dreptate, cărțile fac parte dintre aceștia. Însă și cărțile pentru adulți (cele de calitate, desigur) își aduc aportul mai târziu, mai ales la trecerea de la adolescență la maturitate.

      Nu am reușit să citesc Narnia, mi s-a părut cam plictisitoare prima carte și nu am mai continuat. Dar trebuie neapărat să văd ceva de Miyazaki. Și da, ideea că ești complet singur e greu de suportat în lumea oamenilor care-și poartă sufletul pe dinăuntru, iar uneori nici nu sunt conștienți de existența lui. Interesant e că Lyra nu este, de fapt, singură, pentru că îl are pe Pantalaimon. Chiar spune asta la un moment dat. Pe când noi, oricâte dialoguri interioare am purta, resimțim la fel de tare singurătatea. Poate de aceea omul simte nevoia de ceva mai mult decât lumea materială.

      Paște fericit, KJ! Îmi pare rău că n-am fost pe fază să îți fac urările la timp.

      Ștergere
  3. Multumim, multumim pentru urari! Am sarbatorit bine, aici, in Biroul de Plush. Cozonac mai este inca (ne cam ferim de el, mai mult il mirosim decat il mancam, mai ales ca alergam ca sa mai dam jos din kilogramele de plush suplimentare) iar oua asiderea. Cu masura, aici, in Olanda, ca multe altele, hehe :-)

    Cum adica am revenit? Citesc cam tot ce scrii, sa stii, chiar daca nu comentez. Dupa cum stii sunt interesat in special de cartile pentru copii desi mai arunc cu ochiul si la celelalte (mi-a placut mult Vulpea Albastra, pe care am citit-o datorita tie). Am fost si sunt inca intr-o perioada productiva cu scrisul, de aceea comentez mai rar, daca la asta te referi. Dar, cum spuneam, sunt pe aici. Citesc mai ales noaptea, drept relaxare, ca sa fiu sincer, dupa ce termin de scris.

    Haha, ma gandeam eu ca ai sa fii uimita despre parerea mea vizavi de literatura pentru copii. Culmea este ca in Romania aceasta literatura inca nu este tratata ca fiind importanta in timp ce in vest este deja incetatenita parerea ca literatura pentru copii nu numai ca este foarte importanta dar ca si scrierea ei este mai dificila decat cea pentru adulti. Este logic, daca stai sa te gandesti, fiindca pentru un adult scrii „la inspiratie”, si poti sa scrii teoretic orice, pe cand pentru un copil, si cu cat varsta mai mica cu atat mai mult, ai cateva „griji” in plus, precum mesajul pe care il transmiti (si nu ca in Narnia incat copiii se plictisesc si o arunca de nu se vede si dus e mesajul tau) sau limbajul care trebuie sa fie in acord cu varsta copilului. Si asa mai departe.

    Bineinteles ca si cartile pentru adulti sunt importante dar ele sunt destinate (ne referim aici la non fiction) pentru „distractie” si nu pentru educatie. Poti sa iti petreci intreaga viata de adult necitind vreo carte de poezii sau un roman sf - vei muri un pic mai gri si mai trist si atat. Dar copil fiind sa nu iti lasi mintea sa viseze la alte lumi sau sa intelegi ca sunt o multitudine de sentimente care pot fi experimentate - ce fel de adult va rezulta din acel copil?
    Apropos de asta, desi este un exemplu extrem, vezi asa zisii copii ferali (feral children), care au fost tinuti prizonieri, in unele cazuri legati de un scaun sub care se gasea „toaleta” ani intregi (mi se ridica si acum blana pe spinare de groaza numai cand ma gandesc cum ar fi sa iti traiesti copilaria in felul acesta), fiind numai hraniti si atat. Ani intregi. Nici un fel de comunicare, atentie, afectiune, educatie. Stii cum se purtau acesti copii cand erau gasiti si eliberati? Ca niste animale salbatice. Muscau, beau apa ca un caine dintr-un vas de pe podea, umblau in patru labe in marea majoritate a timpului, scoteau maraieli. Ingrozitor! Dar ce voiam sa spun cu acest exemplu este ca mintea unui copil este ca un burete. Absoarbe informatie (si poate absoarbe cantitati fantastic de mari) DACA o are la dispozitie. Si daca este interesat, evident. Cu cat mai interesat, cu atat mai bine.
    Pana de curand singurul mod, in afara de familie si societate, în care un copil putea evolua era sa (i se) citeasca. Acum a aparut Internetul si o multitudine de alte posibilitati. Dar lasam Internetul la o parte fiindca este o alta discutie. Si atunci? Carti, carti, carti. Povesti, povesti, povesti, de la cea mai frageda varsta, inca de cand nu stiu sa citeasca. Deocamdata aceasta este metoda pentru a-i largi mintea (orizonturile, i-as zice) unui copil si de aceea literatura pentru copii este mai importanta decat cea pentru adulti.

    Si ca sa nu inchei intr-o nota prea sumbra, as zice sa vezi Castelul Miscator al lui Howl. Dar citeste intai cartea, haha! Sau daca vrei sa vezi ceva inainte de Howl, am asa ca o presimtire ca Porco Rosso este perfect pentru tine. Si pentru acesta din urma nu exista carte fiindca Miyazaki a scris scenariul :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hihi, eu mă refeream la faptul că ai revenit la această postare pentru a-mi răspunde la întrebare (vezi primul tău comentariu). Dar mă bucur să știu că-mi urmărești postările, chiar dacă nu sunt despre cărți pentru minți pufoase (nici Vulpea nu a fost, dar uite că ți-a plăcut - poate datorită afinității tale pentru Islanda).
      Eu răspund mai greu pentru că mă chinui cu tastatura pe usb și parcă tot universul meu s-a răsturnat odată cu cana de cafea. :))

      Am avut dintotdeauna senzația că e mai ușor să scrii pentru copii - povestea e mai simplă, copiii sunt mai ușor de mulțumit, iar dacă cei care scriu sunt și părinți, sunt deja familiarizați cu psihologia și educația copilului, deci știu cam ce lecții și idei să includă acolo. Cred că cel mai dificil e să scrii o carte pentru copii/adolescenți care place și adulților - ăsta da challenge! Totuși, mie mi se pare că o carte foarte bună pentru adulți este mai greu de scris. Adulții sunt mult mai pretențioși decât copiii, care sunt înnebuniți până și după Omida mâncăcioasă! :)) Încă nu îmi pot explica succesul acestei omizi.

      Poate că minimizez eu efortul depus pentru scrierea unei cărți pentru copii - îmi dau seama că, dacă ar fi fost așa ușor de scris, orice părinte ar fi avut deja publicată măcar o carte pentru copii. :)) Ai nevoie și de imaginație și talent, poate și de o doză zdravănă de infantilism. Iar o idee bună și, pe cât posibil, originală, este greu de găsit, fie că scrii pentru copii sau pentru adulți.

      Chiar vreau să citesc Castelul mișcător al lui Howl, l-am trecut pe listă de când am văzut cartea printre recomandările tale. Acum ascult The Chocolate War de Robert Cormier (audiobook), lăudată de van Firescu, dar nu m-a prins aproape deloc. Mai insist. Hihi, ia să caut Porco Rosso... Deși tot spre citit trag, mai ales că am câteva cărți pe lista urgentă.

      Ștergere
    2. Ei, cum e? Ai reusit sa vezi Porco Rosso? Musai, te rog, sa-mi zici cand apuci sa il vezi, ca mi-s curios daca iti va placea.

      Am iesit din barlogeala, cum iti spuneam. Nu am apucat sa iti raspund la ultimul comentariu dar uite ca o fac acum.

      Daca (inca) ai ideea ca este mai usor sa scrii pentru copii incearca sa scrii cu adevarat o povestire scurta pentru un copil imaginar sau real. Nu uita varsta careia te adresezi, ea fiind cea care iti determina "limitele" cuvintelor pe care le poti folosi. Is curios de experienta pe care o vei avea (eventual), haha.

      Ma bucur ca ai trecut cu bine peste Dezastrul Cafelei si cel al Tastaturii USB! Stii la ce visez? La ceea ce norocosii de vorbitori de limba engleza au deja: un software pentru dictare care transforma automat ceea ce spui in text digital. Eh? Am si eu damblalele mele...

      Ca sa inchei, ajunge nesperat de repede la mine Materiile Intunecate volumul 1 de la Arthur. Ha! Abia astept sa-l citesc. Iuhuu!

      Ștergere
    3. Nu, n-am reușit să văd Porco Rosso, nici cu cititul nu stau foarte bine. Mi-am băgat nasul în arhiva de poze neprelucrate și orele trec ca vântul dacă nu mă desprind de ele. :)

      Ooo, ce minunat ar fi un software de genul acesta! Unul care să funcționeze și pe mobil, desigur. :) Atunci ai putea „scrie” oriunde și oricând, fără a mai depinde de calculator și tastatură nemernică care (încă) îmi scoate peri albi. Dar să nu mă audă, poate se burzuluiește și nu mai merge nici ea. :P

      Da, măi, știu că nu-i ușor să scrii - nici cărți pentru copii, nici cărți pentru adulți. Poate o să fac un experiment (am și pe cine să testez „creația”). Trebuie doar să mă organizez un pic. :)

      Ștergere
  4. Ce de amintiri cu "His Dark Materials"! Le-am citit undeva prin clasa a X-a/XI-a cred, defapt le-am devorat de-a dreptul. Inca tin minte cat de mult mi-am dorit si eu un "Pantalaimon" al meu, unul vizibil in orice caz. ;)

    Nici nu stiam ca ai citit seria Harry Potter. Eu nu as compara "His Dark Materials" cu seria HP. Prima mi se pare ca s-ar adresa unei audiente mai "mature" fata de Harry Potter. Toata atmosfera mi s-a parut mult mai sumbra. Desigur, poate ca o "carte pentru copii" nu ar trebui sa fie neaparat "happy-go-lucky".

    Cartile din seria HP erau inca in curs de publicare, atunci cand m-am apucat de serie. Am avut nevoie de o metoda de a umple acea "pauza" intre publicarea mai mult carti (fanfiction, interviuri, nspee mii de speculatii). Am devenit (pentru o perioada) chiar un fan obsedat. Ce-am mai plans la finalul cartii a 5-a (Sirius Black inca mai e personajul meu preferat). Ce mai? Ma simt oarecum ca si fanii seriei "A song of ice and fire"... desi ei cred ca incearca sa nu se ataseze asa mult de un personaj.

    Compasul de aur mi-a placut si mie foarte mult. Tot universul descris, si toata ideea ca religia ar fi fost inlocuita de stiinta. Dar urmatoarele doua carti m-au dezamagit destul de mult. In mare povestea mi s-a parut si extrem de incurcata, plus tot romance-ul dintre Lyra si Will mi s-a parut fortat. Adica cei doi aveau abia 12 ani, si deja ii vedeai pe Romeo si Julieta in ei... Ce-i drept, nici engleza mea nu era inca foarte buna, si posibil sa-mi fi scapat (multe) detalii.

    Oricum, "His Dark Materials" este una din seriile pe care le recomand oricarui adolescent. Nu stiu daca as considera prima carte chiar potrivita copiilor, urmatoarele doua nici pe atat. Cel putin finalul primei carti mi s-a parut a fi extrem de crud. Sau sunt eu oare prea "sensibila"?Culmea, cand am vazut ca finalul filmului nu l-a inclus pe cel din carte, am fost de-a dreptul revoltata. Parca nu mai avea nici un "farmec" acel happy ending.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu știu dacă e cineva care a citit seria lui Pullman și nu și-a dorit un daemon. :))
      Poți compara cele două serii la nivel de idei sau impact asupra copiilor-cititori, mai ales că au în comun acuzația că ar intenționa să submineze religia creștină. Desigur, nu le poți compara la nivel de subiect, personaje sau lumi alternative create de autori.
      Da, chiar am citit și seria Harry Potter cu mare plăcere, dar parcă nu aș reciti-o (sunt, oricum, cam multe cărți, și parcă mi-e milă de timpul în care aș putea citi ceva nou).
      Ce chestie, mă mir că celelalte două volume te-au dezamăgit... Îmi amintesc că cel mai mult m-a impresionat al doilea volum, The Sublte Knife. Și am rămas cu impresia că relația dintre Lyra și băiatul al cărui nume nu mi-l mai aminteam nu a fost prea romanțată, adică nu a urmat șablonul relațiilor siropoase din cărțile YA, dar poate îmi amintesc eu greșit... Mă voi lămuri când le recitesc și pe celelalte două. :)
      Și mie mi s-a părut crunt finalul primei cărți, nu are cum să nu te afecteze dacă deții o sensibilitate cât de mică. Filmul îl văzusem înainte de a citi cartea, dar acum nu mai țin minte nimic - nici ce a fost schimbat în scenariu, nici finalul... M-ai făcut curioasă să-l revăd.
      Mulțumesc pentru comentariu, Vera! Mă bucur că mi-ai făcut o vizită virtuală. :)

      Ștergere
    2. au în comun acuzația că ar intenționa să submineze religia creștină
      Da, asa e. Desigur, eu sunt ferm convinsa ca cei care acuza seria HP de asta habar n-au despre ce e vorba in cartile acelea.

      băiatul al cărui nume nu mi-l mai aminteam
      Hah, nici eu. A trebuit si eu sa ma uit pe Goodreads. ;)

      Mă bucur că mi-ai făcut o vizită virtuală.
      Sa stii ca iti fac destul de des vizite virtuale. Chiar ma gandeam sa comentez aici de cand ai postat, dar tot intervenea ceva si nu mai apucam.

      Ștergere
    3. Vera, îmi spui și mie cu ai reușit să scrii tu cu italic? Ia să fac o încercare cu singura chestie pe care o cunosc: italic. :P
      În rest, mă bucur că te-ai întors aici pentru a-mi lăsa un comentariu. :) Asta îmi amintește că eu nu m-am mai întors la postarea ta despre In the Woods, hmm... Remediez în curând, că acum fug de la calculator. :)

      Ștergere
    4. Ieee, am reușit. :) Goodreads să trăiască, pentru că de acolo am învățat câteva chestii de genul ăsta.

      Ștergere
    5. Hehe, da tagurile HTML sunt foarte utile. Eu am folosit "em", dar probabil merge la fel de bine si cu "i". Initial am incercat cu "blockquote" pentru citate "propriu-zie"... dar nu i-a placut asta. :P

      Ștergere
  5. ma bucur ca ai scris despre aceasta carte. eu am aflat intamplator despre ea si vreau sa i-o cumpar fiimii (are 11 ani) in ideea ca are timp s-o citeasca in aceasta vara. am o intrebare: cele trei volume au legatura intre ele sau poate citit doar "Luminile Nordului"? (ca sa stiu ce-i cumpar deocamdata)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, cele trei cărți au legătură între ele, de fapt fiecare volum continuă povestea din volumul precedent. Eu zic să-i iei prima carte, ca să vezi dacă-i place - deși parcă văd că va rămâne ca pe ghimpi la final, dorind să înceapă imediat cartea următoare. :D
      Of, uite că eu n-am continuat cu recitirea seriei, și nici nu știu când voi găsi timp pentru următoarele două volume...

      Ștergere

Un produs Blogger.