Plopii din Berlin - Anne B. Ragde

După ce am terminat romanul Plopii din Berlin, lucrurile au început să meargă prost: mi-am vărsat cafeaua pe laptop și câteva taste au decedat, mi-am scăpat sandvișul pe jos, noua tastatură pe USB mi-a scos peri albi, timpul s-a topit ca prin farmec, iar eu m-am aflat în pragul unei căderi nervoase. Totuși, mi-am propus să nu disper, căci romanul norvegienei Anne B. Ragde mi-a lăsat în suflet o undă de optimism: oricât de prost ar merge lucrurile, trebuie să mă gândesc că, la un moment dat, vor merge mai bine. Asta încearcă să ne transmită scriitoarea prin povestea familiei Neshov, în care viețile personajelor par cu desăvârșire ratate. Dar care este măsura fericirii sau a ratării? Fericirea poate fi perfecțiunea unei miniaturi Swarovski, sau liniștea unei biserici pustii cu voci ancestrale închise în pereți, sau pielea caldă și roz a unui purceluș nou-născut de la fermă. Sau faptul că eu scriu acum despre o carte care mi-a plăcut mult, uitând de micile șicane din ultima vreme.

La început, lectura a mers un pic mai greu, dar apoi nu m-am mai putut opri din citit. Plopii din Berlin este un roman care curge ușor, cu o scriitură simplă și lipsită de înflorituri (până și descrierile naturii din nordul Norvegiei sunt ușoare și discrete precum o adiere plăcută de vânt), dar cu o atentă aplecare spre studiul caracterelor umane și al relațiilor dintre oameni - cu precădere, cele dintre membrii unei familii. Primele capitole reiau aceleași zile dinaintea Crăciunului din patru puncte de vedere diferite - durează un pic, așadar, până ne familiarizăm cu cele patru personaje principale de pe scena familiei Neshov: frații Tor, Margido și Erlend, precum și Torunnn, fiica unuia dintre ei, care nu și-a cunoscut niciodată unchii sau bunica, iar pe tată abia dacă l-a întâlnit de câteva ori. Toate firele narative converg spre incidentul care-i reunește pe acești oameni deveniți, în timp, niște străini: Anna Neshov, mama celor trei frați, suferă un atac cerebral care o aduce la un pas de moarte. Gândurile, problemele și alegerile celor patru sunt urmărite alternativ, construind, bucată cu bucată, un tablou aproape complet al vieții familiei Neshov. Aproape complet, pentru că lipsesc două perspective care, spre final, se vor dovedi esențiale: a Annei și a soțului ei.

Tor, fratele cel mare, a rămas alături de mamă la fermă și se ocupă cu creșterea porcilor; un om singuratic, care muncește din greu și totuși se zbate în sărăcie, el găsește mulțumire și o bucurie simplă în apropierea de aceste animale inteligente și în discuțiile cu mama la masa din bucătărie. Margido, fratele mijlociu, nu a mai trecut pe la ferma familiei de șapte ani, după o ceartă cruntă cu mama; el are o firmă de pompe funebre și împrăștie compasiune din politețe; un creștin a cărui credință a dispărut, Margido evită femeile (mai ales văduvele care-l urmăresc insistent) și visează doar la un apartament spațios cu saună. Erlend, fratele cel mic, a plecat de acasă în urmă cu douăzeci de ani, stabilindu-se în Copenhaga, unde lucrează ca decorator de vitrine; el trăiește într-un apartament luxos împreună cu iubitul său, Krumme, și îngrijește cu devotament colecția scumpă de figurine Swarovski. Cu toate că relațiile dintre frați sunt distante, iar Margido și Erlend nu au mai vorbit cu mama lor de ani buni, o legătură invizibilă, mult mai adâncă, îi aduce pe toți în jurul femeii muribunde.

La prima vedere, familia Neshov pare o adunătură de oameni stranii, cu vieți și preocupări destul de atipice - însă, la o adică, nu este nimic neobișnuit în a fi porcar, homosexual sau antreprenor de pompe funebre. Ciudată este, în schimb, înstrăinarea lor: fiecare trăiește pentru sine, rupt de problemele celorlalți, ca și cum legătura de sânge nu este de ajuns pentru a-i apropia; este un contrast izbitor între cumpătarea fermierului Tor, care trăiește aproape în sărăcie, și extravaganța mondenului Erlend, căruia iubitul îi îndeplinește toate capriciile. Colecția bizară este completată de tatăl nespălat și taciturn, pe care atât soția, cât și fiii îl disprețuiesc și îl tratează ca pe un gunoi; tatăl este o prezență incomodă, chiar dacă a făcut întotdeauna ce i s-a cerut fără să crâcnească. Mai greu de întâlnit o asemenea familie dezintegrată, în care legăturile afective se destramă brusc și, aparent, iremediabil, iar Anna Neshov, veriga care i-ar fi putut uni pe toți, apare drept o fire aprigă, strictă și intolerantă, ba chiar tiranică, o femeie care, pe deasupra, ascunde câteva secrete scandaloase. 

Ei nu erau o familie în care să cumperi daruri de Crăciun pentru ceilalți, iar ferma Neshov nu era nici pe departe un loc în care ți-ai dori să trăiești. (pag. 164)

Anna Neshov, pe care nu reușim să o cunoaștem cu adevărat, este personajul pasiv al romanului, lipsit de o voce proprie, dar prezent în gândurile și amintirile celorlalți. Văzută prin ochii fiilor săi și ai iubitei din tinerețe a unuia dintre ei, personalitatea Annei rămâne incertă, construită doar din fragmente subiective și incomplete. Potențiala noră o percepe ca pe o scorpie, fiul homosexual se lovește de lipsa ei de toleranță, Margido îi reproșează anii pierduți într-o credință deșartă, iar singurul care o respectă, aproape cu venerație, este Tor. [spoiler] Ne dăm seama, totuși, că ceea ce simte Tor pentru mama lui nu este iubire, ci mai degrabă dependență. După moartea ei, el îndrăznește, cu o bucurie vinovată, să facă unele excese pe care mama le-a condamnat întotdeauna cu asprime. [spoiler]

Ultimul lucru pe care l-a văzut când a plecat de acasă a fost spatele ei. Stătea în picioare la bucătărie și turna supă în niște cutii de lapte din carton pe care le îngheța apoi în congelator. Ce dracu, nici măcar nu s-a întors să-i răspundă când el îi spusese adio. Era supărată că pleacă, tot supărată ar fi fost și dacă ar fi rămas. Fiul ei cel mic, mezinul familiei Neshov, era poponar, o rușine mai mare nici că s-a pomenit. (pag. 142)

Cartea nu este un thriller (cum ați putea înțelege de pe coperta patru), dar un ușor mister plutește peste povestea familiei Neshov, iar răsturnarea de situație de la final poate lua prin surprindere un cititor mai puțin atent. Cum am început, destul de devreme, să îmi pun întrebări asupra situației ingrate a capului familiei, urât și disprețuit de toți, am intuit o parte din secretul Annei. Cealaltă parte a fost, însă, o surpriză - iar volumul al doilea din trilogia familiei Neshov va aprofunda, sper eu, noua situație creată la finalul acestei cărți. Nu vă speriați, însă: Plopii din Berlin funcționează foarte bine ca o poveste de sine stătătoare, fără a ne lăsa în suspans și plini de frustrare că nu avem acces la următorul volum. Aș vrea să citesc și a doua carte, despre care mulți cititori de pe Goodreads spun că este și mai sumbră decât prima. Aici este vorba, însă, și de percepție: aparent deprimantă, povestea familiei Neshov a fost salvată de un umor subtil și de câteva momente eliberatoare, când optimismul izbucnește cu forță (curățenia la fermă, bărbierirea tatălui, sosirea lui Krumme). Eu nu am resimțit-o ca pe o carte tristă și apăsătoare, dar, cine știe, poate că m-am călit deja cu alte romane mai întunecate. 

Mi-a plăcut faptul că Anne B. Ragde prezintă viețile așa cum sunt, fără a ocoli latura murdară și scabroasă a existenței umane. Moartea, neputința, boala, mizeria sunt prezentate direct, aproape provocator, dar scriitoarea nu își manipulează cititorul prin situații mai dramatice decât e cazul; cu câteva excepții, poveștile personajelor mi s-au părut credibile și bine ancorate în realitatea lipsită de farduri. Romanul are și o latură practică: am învățat o mulțime de lucruri interesante despre creșterea porcilor, dresajul câinilor, decorarea unei vitrine, pregătirea unui cadavru pentru înmormântare, norvegienii care se mândresc cu cumpătarea lor, băutura gløgg populară în țările nordice, asemănătoare vinului fiert de la noi.

[Norvegienii] stau și se holbează la sărăcia altora și se bucură de înfumurata lor cumpătare, sunt stânjeniți dacă cineva râde în hohote, se simt rușinați dacă mănâncă bine sau dacă își permit puțin belșug și fericire. (pag. 54)

***

Ce mi-a plăcut: Subiectele abordate de autoare, personajele pe care le creează, lucrurile interesante pe care le-am învățat din acest roman; ușorul mister care m-a făcut să citesc cartea pe nerăsuflate. Cum spuneam mai sus, mi-a plăcut și faptul că Anne B. Ragde nu ocolește aspectele neplăcute ale vieții, ci le prezintă direct, cu sinceritate. Deși povestea familiei Neshov este, în esență, una dramatică, acest dramatism nu mi s-a părut forțat (cu mici excepții), iar umorul și optimismul subtil îndulcesc latura sumbră a poveștii.

Ce nu mi-a plăcut: Turnura spre literatura comercială pe care o ia, uneori, povestea, cu precădere în părțile care-l urmăresc pe Erlend și în cele de după reunirea membrilor familiei. Sunt și câteva momente mai greu de crezut sau cu tentă hollywoodiană (faptul că Margido nu a avut de-a face cu femeile sau că nu le-a spus celorlalți adevărul despre tatăl lor, Erlend și Torunn care se mobilizează pentru a schimba ceva la fermă, sosirea lui Krumme). 

Editura: Univers, 2015

Număr de pagini: 288

Traducere din limba norvegiană: Aurora Kanbar și Erling Schøller

Titlu original: Berlinerpoplene, 2004