► „La furat de cai”, de Per Petterson ◄
Ed. Univers, 2007, 206 pag. | Traducere: Raluca Iani
Titlu original: „Ut og stjæle hester”, 2003 | Țara: Norvegia
Ce se întâmplă atunci când un adolescent descoperă că trecutul lui este un ținut străin, iar viitorul îi este furat de altcineva? Unde își mai găsește locul în această lume devenită fluidă, în care punctele de sprijin se năruie ca și cum ar fi fost clădite din nisip? În final rămâne doar propria persoană, singura în care se poate încrede. Rămâne și refugiul solitudinii, pentru ca nimeni să nu mai poată interveni și schimba reperele vieții, rupând zăgazul stabilității și instaurând neprevăzutul, precum un râu năvalnic pe care buștenii sunt duși de curent, într-o călătorie imprevizibilă către destinația finală.
„La furat de cai” (un titlu despre care vom descoperi că are și un alt sens) mi-a transmis o stare aparte, legată mai cu seamă de două imagini distincte: o iarnă calmă trăită la capătul unei vieți, într-un loc izolat, și o vară intensă în pădurile norvegiene, la trecerea dintre copilărie și maturitate. Atașate lor au rămas senzații olfactive puternice: iz de rășină și lemn proaspăt tăiat, miros de fân cosit, de aer încins și înmiresmat, de cai și de râu – toate mirosurile care sunt proprii unui loc și nu se repetă niciunde altundeva. Am trăit intens în lumea acestui roman, călărind bușteni pe râu, tăind copaci în pădure, făcând focul în sobă sau punând fânul la uscat în stil norvegian. Desigur, nu știu să fac niciunul din aceste lucruri, dar le-am trăit alături de Trond, băiatul de cincisprezece ani ale cărui repere vitale se năruie în decursul unei veri pline de evenimente.
